Scrisoare deschisă către Academia Română

De la dexonline wiki
Sari la navigare Sari la căutare

Claudia Mihai, Marilena Panait Publicată inițial în Renașterea Bănățeană, 5 mai 1993

Onorată Academie Română,

În numele dreptului la petiție garantat prin Constituție, în calitate de cetățeni români, vă rugăm respectuos să binevoiți a ne răspunde la următoarele nedumeriri stîrnite de recenta dvs. hotărîre de a reveni la grafia cu â.

Am urmărit cu mare interes toate luările de poziție din partea unor specialiști și a unor oameni de cultură în această privință. Argumentele în favoarea acestei măsuri par să se reducă la:

  1. Faptul că generalizarea lui î a fost făcută printr-o măsură abuzivă din partea fostului regim, din rațiuni politice și nu lingvistice. Încercînd să aflăm ceva despre istoria ortografiei limbii române, am aflat însă că unificarea lui (î) prin renunțarea la â a fost propusă pentru prima dată Academiei în 1925, de Congresul Filologilor din București și reiterată în 1926. Și chiar a fost adoptată de Academia Română în 1932! S-a revenit însă asupra acestei hotărîri, în urma memoriului depus de Timotei Cipariu. Nu știm cu ce argumente, dar v-am ruga să ne explicați.
  2. Argumentul cel mai important: să demonstrăm lumii originea latină a limbii noastre. Această demonstrație s-ar face cu succes garantat, am înțeles, prin detronarea monopolului deținut de litera î față de sunetul (î), întrucît se pare că în general acest sunet, inexistent în limba latină, a înlocuit un (a) originar.

Nu cunoaștem în detaliu argumentele specialiștilor în domeniu împotriva acestei măsuri -- între altele, pentru că nu prea le-am văzut publicate. În dorința de a ne forma o opinie, am întreprins unele cercetări „amatoriste” pe cont (și risc) propriu, utilizînd lucrări mai accesibile publicului larg, dintre cele editate sub egida Academiei Române. Lucrarea la care ne-am oprit este Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Institutul de Lingvistică, 1975, supl. ed. 1985.

Din acest dicționar, am extras toate cuvintele în interiorul cărora este cuprinsă litera î și care stau la baza unor întregi familii de cuvinte (deci am ales cuvîntul împrumutat dintr-o altă limbă sau format pentru prima dată). De asemenea, am ales cîte un exemplu dintre cuvintele formate cu același afix conținînd litera î. Practic, nu am numărat toate cuvintele conținînd î, ci cazurile în care apare această literă (așa cum toate cuvintele din familia ROMÂN sînt considerate un singur caz). Rezultatul acestui calcul poate fi urmărit în tabelul de mai jos.

Limba de origine Vocala înlocuită de î Număr de cazuri Procent
latină A, E, I, O, U 131 22,75%
din care A 66 11,46%
E 30 5,21%
I 26 4,51%
O 7 1,22%
U 2 0,35%
albaneză (cf.) e, i, u, a 13 2,26%
bulgară/sîrbo-croată (cf.) ă, e/-, u, i 82 14,24%
germană (cf.) u, a 3 0,52%
maghiară (cf.) o, a, e, i 29 5,03%
necunoscută -?- 100 17,36%
neogreacă (cf.) o, i, a 9 1,56%
onomatopeică - 62 10,76%
rusă (cf.) i, u, î, o, e 8 1,39%
slavonă u, e, o, i, a 103 17,88%
turcă i, e, y, a 31 5,38%
ucraineană (cf.) y 5 0,87%
TOTAL 576 100,00%

Așadar, am considerat ca reprezentînd cîte un singur caz:

  1. cele 20 de cuvinte formate cu sufixul -MÎNT provenind din latinescul mentum;
  2. cele 13 cuvinte cu sufixul turcesc -LÎC (-lik), deși acestea sunt consemnate ca fiind împrumutate fiecare în parte, cu excepția lui CRAILÎC;
  3. cele 34 de verbe terminate la infinitiv în î, dintre care numai 2 de origine latină: AMĂRÎ (amarire) și URÎ (****horrire=horrere, horrescere). Toate aceste verbe au în poziție finală numai la forma de infinitiv; practic jumătate din formele lor flexionare (gerunziul, perfectul, participiul - eventual declinabil), precum și cuvintele derivate din ele, intră sub incidența indicației din comunicatul Academiei Române;
  4. gerunziul verbelor de conjugarea I format cu sufixul -ÎND din lat. -ando;
  5. gerunziul verbelor de conj. a II-a și a III-a format cu sufixul -ÎND din lat. -endo.

Nu a fost inclus în listă cazul cuvintelor formate prin prefixarea unor cuvinte cu î inițial (ex. REÎNCEPE). De fapt, cu acestea ce se întîmplă?

De asemenea, nu am scăzut din listă, prin compensație, cele 3 cazuri în care noua regulă produce o discriminare inversă - cuvinte la care î-ul inițial provine dintr-un a latinesc: ÎNGER (angelus), ÎNGUST (angustus), ÎNTÎI (antaneus)!