Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/XXVI. Cu sau fără cratimă?”

Linia 159: Linia 159:
Ezitările sînt numeroase la scrierea cu sau fără cratimă a formelor flexionare ale unor nume proprii străine sau ale unor neologisme neadaptate (vezi '''A 4'''). Abaterile sînt mai puțin importante în exemple ca ''showul'' sau ''showuri'' pentru ''show-ul'', ''show-uri'' sau ''bourréeuri'' pentru ''bourrée-uri'' decît în cele cu diferențe mai mari între scrierea și pronunțarea finalei, de tipul ''Bruxellesului'' în loc de ''Bruxelles-ului''.
Ezitările sînt numeroase la scrierea cu sau fără cratimă a formelor flexionare ale unor nume proprii străine sau ale unor neologisme neadaptate (vezi '''A 4'''). Abaterile sînt mai puțin importante în exemple ca ''showul'' sau ''showuri'' pentru ''show-ul'', ''show-uri'' sau ''bourréeuri'' pentru ''bourrée-uri'' decît în cele cu diferențe mai mari între scrierea și pronunțarea finalei, de tipul ''Bruxellesului'' în loc de ''Bruxelles-ului''.


'''b.''' Alegerea între scrierea cu cratimă și cea fără cratimă și fără spațiu alb, într-un singur cuvînt, se bazează pe o analiză în același timp logică și lingvistică atunci cînd e vorba de distincția dintre un cuvînt unic și o succesiune de cuvinte diferite. Distincția fiind esențială și totodată simplă, orice ezitări sau greșeli în această privință sînt indicii sigure ale inculturii celui la care apar, constituind cele mai infamante greșeli de scriere.


Atenție deci la omofone! Cuvinte și, mai ales, grupuri de cuvinte pronunțate la fel există, în primul rînd, printre monosilabe; termenii opoziției (ambii sau măcar unul dintre ei) au o mare frecvență în limbă, reprezentînd sau cuprinzînd instrumente gramaticale, de unde rezultă importanța însușirii scrierii lor corecte:


''a-i'' (prepoziție + pronume: ''pentru a-i vedea'') și ''ai'' (articol: ''ai mei'', substantiv reg.: ''un ai'', interjecție: ''ai!'' );


''a-l'' (prepoziție + pronume: ''pentru a-l vedea'') și ''al'' (articol: ''al meu'');


''a-și'' (prepoziție + pronume: ''pentru a-și aminti'') și ''ași'' (substantiv: ''doi ași'');


''a-ți'' (prepoziție + pronume: ''pentru a-ți aminti'') și ''ați'' (verb auxiliar: ''ați vrut'', ''ați vrea'');


''c-a'' (conjuncție + verb: ''știu c-a venit'' sau conjuncție + articol: ''știu c-a mea e bună'') și ''ca'' (adverb: ''ca la munte'', conjuncție: ''ca să'', prepoziție ''ca elev'');


''c-ai'' (conjuncție + verb: ''știu c-ai venit'', conjuncție + articol: ''știu c-ai tăi sînt aici'') și ''cai'' (substantiv: ''doi cai'');


''c-al'' (conjuncție + articol: ''știu c-al tău e bun'') și ''cal'' (substantiv: ''un cal'');


''c-am'' (conjuncție + verb: ''știu c-am greșit'') și ''cam'' (adverb: ''cam tîrziu'');


''c-ar'' (conjuncție + verb: ''știu c-ar veni'') și ''car'' (substantiv: ''un car de lemne'');


b. Alegerea între scrierea cu cratimă și cea fără cratimă și fără spațiu alb, într-un singur cuvînt, se bazează pe o analiză în același timp logică și lingvistică atunci cînd e vorba de distincția dintre un cuvînt unic și o succesiune de cuvinte diferite. Distincția fiind esențială și totodată simplă, orice ezitări sau greșeli în această privință sînt indicii sigure ale inculturii celui la care apar, constituind cele mai infamante greșeli de scriere.Atenție deci la omofone! Cuvinte și, mai ales, grupuri de cuvinte pronunțate la fel există, în primul rînd, printre monosilabe; termenii opoziției (ambii sau măcar unul dintre ei) au o mare frecvență în limbă, reprezentînd sau cuprinzînd instrumente gramaticale, de unde rezultă importanța însușirii scrierii lor corecte:
''c-'' (conjuncție + verb: ''știi c-aș vrea'') și ''caș'' (substantiv: ''caș dulce'');
 
''a-i'' (prepoziție + pronume: ''pentru a-i vedea'') și ''ai'' (articol: ''ai mei'', substantiv reg.: ''un ai'', interjecție: ''ai!'' );
 
''a-l'' (prepoziție + pronume: ''pentru a-l vedea'') și ''al'' (articol: ''al meu'');
 
''a-și'' (prepoziție + pronume: ''pentru a-și aminti'') și ''ași''
 
(substantiv: ''doi ași'');
 
''a-ți'' (prepoziție + pronume: ''pentru a-ți aminti'') și ''ați'' (verb auxiliar:


''ați vrut'', ''ați vrea'');
''că-i'' (conjuncție + pronume: ''că-i dai''; conjuncție + verb: ''că-i bine'') și ''căi'' (substantiv: ''două căi'');


''c-a'' (conjuncție + verb: ș''tiu c-a venit ''sau conjuncție + articol: ș''tiu c-a mea e bun''ă) și ''ca'' (adverb: ''ca la munte'', conjuncție: ''ca să, ''prepoziție'' ca elev'');
''ce-a'' (pronume + verb: ''ce-a spus?'') și ''cea'' (articol: ''cea mare''; interjecție opusă lui ''hăis'');


''c-ai'' (conjuncție + verb: ș''tiu c-ai venit'', conjuncție + articol: ș''tiu''
''ce-ai'' (pronume + verb: ''ce-ai spus?'') și ''ceai'' (substantiv: ''ceașcă de ceai'');


''c-ai tăi sînt aici'') și ''cai'' (substantiv: ''doi cai'');


''c-al'' (conjuncție + articol: ș''tiu c-al tău e bun'') și ''cal'' (substantiv:


''un cal'');


''c-am'' (conjuncție + verb: ș''tiu c-am greșit'') și ''cam'' (adverb: ''cam tîrziu'');


''c-ar'' (conjuncție + verb: ș''tiu c-ar veni'') și ''car'' (substantiv: ''un car''


''de lemne'');


''c-a''ș (conjuncție + verb: ș''tii c-a''ș'' vrea'') și ''ca''ș (substantiv: ''ca''ș'' dulce'');


''că-i'' (conjuncție + pronume: ''că-i dai''; conjuncție + verb: ''că-i bine'')


și ''căi'' (substantiv: ''două căi'');


''ce-a'' (pronume + verb: ''ce-a spus?'') și ''cea'' (articol: ''cea mare'';


interjecție opusă lui ''hăis'');


''ce-ai'' (pronume + verb: ''ce-ai spus?'') și ''ceai'' (substantiv: ''ceașc''ă


''de ceai'');''ce-i'' (pronume + pronume: ''ce-i dai''; pronume + verb: ''ce-i aici'') și
''ce-i'' (pronume + pronume: ''ce-i dai''; pronume + verb: ''ce-i aici'') și


''cei'' (articol: ''cei mari'');
''cei'' (articol: ''cei mari'');
Lingviști
331 de modificări