Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/DOOM2/2. Reguli de scriere și de pronunțare literară”

Linia 155: Linia 155:


==== 2.4.1. Accentul tonic ====
==== 2.4.1. Accentul tonic ====
   
# în limba română, accentul este '''liber'''. De aceea, el poate distinge cuvinte (''comp<u>a</u>nie'' „unitate militară" — ''compan<u>i</u>e'' „tovărăşie; societate"; ''moza<u>i</u>c'' s. - ''moz<u>a</u>ic'' adj.) sau forme gramaticale (indicativ prezent persoana a IlI-a ''c<u>â</u>ntă'' - perfect simplu persoana a IlI-a singular ''cânt<u>ă</u>'').
#
#* -'''a final''' este<br>
#** '''accentuat''' în unele forme verbale (infinitiv, imperfect persoana a III-a singular: ''tremur<u>a</u>''), în unele substantive feminine nearticulate terminate în ''-a'' sau ''-ea'' (''cafe''<u>''a''</u>, ''musac''<u>''a''</u>) şi în unele adjective împrumutate: ''gren<u>a</u>'', ''lil<u>a</u>'';
#** '''neaccentuat''' când este articol hotărât (''c<u>a</u>sa'', ''musac<u>a</u>ua'') şi în unele împrumuturi (''tib<u>i</u>a'', ''wid<u>i</u>a''), la care forma nearticulată şi cea articulată se confundă (unele şi-au creat (şi) o nouă formă nearticulată: ''cariocă'', ''leva/levă'', ''nutrie'');
#*: '''-i''' şi '''-u''' final sunt '''accentuaţi''' în unele împrumuturi: substantive (''colibr<u>i</u>'', ''tax<u>i</u>''; ''at<u>u</u>'') şi adjective: ''kak<u>i</u>''.<br> <br>
#* -'''o final''' este:<br>
#** '''neaccentuat''' în majoritatea cuvintelor în care apare: ''in-f<u>o</u>lio'', ''r<u>a</u>dio'';
#** '''accentuat''' în substantive şi adjective mai recente: ''antihal<u>o</u>'', ''hal<u>o</u>''; ''bord<u>o</u>'', ''indig<u>o</u>'', ''mar<u>o</u>''.
# Sufixele '''monosilabice''' sunt de cele mai multe ori accentuate (-''al'', -''an'', -''ar'', -''aş'', -''âş'', -''el'', -''esc'', -''et'', -''giu'', -''ior'', -''ism'', -''ist'', -''iş'', -''iu'', -''lâc'', -''oi'', -''os'', -''şag'', -''şor'', ''-șug'', - ''tor'', -''ui''), dar există şi sufixe monosilabice neaccentuate (-''bil''<sup>[[47]]</sup>, -''nic'').<br> <br>
# Substantivele provenite din '''infinitive lungi''' ale verbelor în '''''-ea''''' trebuie accentuate pe sufix: ''preved<u>e</u>re''.
# În funcţie de uzul literar actual, normele actuale recomandă o singură accentuare la cuvinte precum ''ad<u>i</u>că'', ''<u>a</u>ripă'', ''av<u>a</u>rie''<sup>[[48]]</sup>, ''caract<u>e</u>r'', ''căl<u>u</u>găriţă'', ''d<u>o</u>ctoriţă'', ''dum<u>i</u>nică'', ''fenom<u>e</u>n'', ''ianu<u>a</u>rie'', ''loz<u>i</u>ncă'', ''mir<u>o</u>s'', ''reg<u>i</u>zor'', ''sev<u>e</u>r'', ''şerv<u>e</u>t'', ''<u>u</u>nic''.<br>
#:La unele cuvinte mai vechi sau mai noi se admit variante accentuale literare libere (indicate în Dicţionar in ordinea preferinţei), cu unele deosebiri faţă de DOOM1: ''!acat<u>i</u>st''/''ac<u>a</u>tist'', ''an<u>o</u>st''/''<u>a</u>nost'', ''!<u>a</u>ntic''/''ant<u>i</u>c'', ''!g''<u>''i''</u>''ngaş''/''ging<u>a</u>ş'', ''!hatm<u>a</u>n''/''h<u>a</u>tman'', ''<u>i</u>ntim''/''int<u>i</u>m'', ''!j<u>i</u>lav''/''jil<u>a</u>v'', ''!pen<u>u</u>rie''/''penur<u>i</u>e'', ''prof<u>e</u>sor''/''profes<u>o</u>r'', ''!tr<u>a</u>fic''/''traf<u>i</u>c''.<br>
#:Unele accentuări respinse de normă sunt '''inculte''' (''but<u>e</u>lie''), în timp ce altele sunt '''tolerabile''', nereprezentând propriu-zis greşeli, ci variante livreşti, mai apropiate de unul dintre etimoane, uneori cu încercarea de specializare semantică sau de domeniu (''car<u>a</u>cter'', ''fen<u>o</u>men''), ori accentuări mai vechi (''călugăr<u>i</u>ţă'', ''doctor<u>i</u>ţă'') şi/sau regionale (''b<u>o</u>lnav'', ''d<u>u</u>şman'').
#::În poezie se admite şi folosirea altor variante accentuate decât cele recomandate de normele actuale.</blockquote>   
#:Se recomandă o singură accentuare la '''forme verbale''' ca:
#:* indicativul şi conjunctivul prezent persoana I şi a Il-a plural şi imperativ persoana a Il-a plural — accentuate pe sufixul -e la conjugarea a II-a (tipul ''tăc<u>e</u>ţi''), respectiv pe temă la conjugarea a IlI-a (tipul ''b<u>a</u>teţi'');
#:* formele verbului a fi ''!s''<u>''u''</u>''ntem'', ''!s<u>u</u>nteţi''.
# Accentul rămâne în cea mai mare parte '''stabil''' în cursul '''flexiunii''' la marea majoritate a '''numelor'''.<br>
#:El este însă '''mobil''' la:
#:* substantivele ''n<u>o</u>ră'', g.-d. sg.; pl. ''nur<u>o</u>ri''; ''s<u>o</u>ră'', ''sur<u>o</u>ri'';
#:* la substantivele neutre terminate în '''''-o''''' intrate mai de mult în limbă (''r<u>a</u>dio'', ''z<u>e</u>ro''), la care accentul se deplasează pe o la forma articulată hotărât (''radi<u>o</u>ul'', ''zer<u>o</u>ul'') şi la plural (''radi<u>o</u>uri'', ''zer<u>o</u>uri'').<blockquote>La împrumuturile mai recente şi la termenii de specialitate, accentul este '''stabil''': ''avoc<u>a</u>doul''.</blockquote>   
#:În '''flexiunea verbală''', accentul este '''mobil''' (căzând pe temă sau pe desinenţă) chiar la acelaşi mod şi timp: perfect simplu persoana I singular ''adus<u>e</u>i'', I plural ''ad<u>u</u>serăm''.
# Cuvintele polisilabice pot avea, pe lângă accentul '''principal''' (forte), mai puternic, şi un accent '''secundar''', mai slab: ''<u>'''a'''</u>erodinam<u>i</u>c'', ''<u>'''a'''</u>nteroposteri<u>o</u>r'', ''megl<u>'''e'''</u>norom<u>â</u>n''.
# Unele nume româneşti de familie aparent asemănătoare trebuie accentuate diferit, în conformitate cu originea şi structura lor: ''Vasil''<u>''i''</u>''u'', dar ''Rot''<u>''a''</u>''riu''.
# Trebuie '''evitată''' tendinţa deplasării accentului spre '''începutul''' cuvântului.


==== 2.4.2. Accentul grafic ====
==== 2.4.2. Accentul grafic ====
1.455 de modificări