Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Îndreptarul ortografic, ediția a V-a/Punctuația/01. Introducere”

m
fără descrierea modificării
m
Linia 21: Linia 21:
În inscripțiile latine, cel mai frecvent semn de punctuație este punctul rotund (.). Cel mai vechi însă este punctul de formă pătrată (■). Alte semne de punctuație care apar sunt: ´(în inscripțiile îngrijite), / (mai rar), niște desene în formă de frunzulițe (începând din epoca lui August și până într-o perioadă destul de recentă) și, în mod neobișnuit, semne de o formă cu totul originală, ca, spre exemplu, o pasăre. În felul acesta, semnele de punctuație au ajuns să fie un mijloc de ornamentație; de aceea se puneau uneori după fiecare silabă.
În inscripțiile latine, cel mai frecvent semn de punctuație este punctul rotund (.). Cel mai vechi însă este punctul de formă pătrată (■). Alte semne de punctuație care apar sunt: ´(în inscripțiile îngrijite), / (mai rar), niște desene în formă de frunzulițe (începând din epoca lui August și până într-o perioadă destul de recentă) și, în mod neobișnuit, semne de o formă cu totul originală, ca, spre exemplu, o pasăre. În felul acesta, semnele de punctuație au ajuns să fie un mijloc de ornamentație; de aceea se puneau uneori după fiecare silabă.


Cel mai folosit semn de punctuație a fost punctul alb (_{°})''' '''sau negru (.), care putea fi întrebuințat și ca semn de abreviere, după inițiala unui prenume sau după un cuvânt prescurtat prin una ori mai multe litere.
Cel mai folosit semn de punctuație a fost punctul alb (°)''' '''sau negru (), care putea fi întrebuințat și ca semn de abreviere, după inițiala unui prenume sau după un cuvânt prescurtat prin una ori mai multe litere.




În general, toate aceste semne de punctuație, indiferent de formă, aveau rolul de a despărți între ele cuvintele (întregi sau prescurtate). Spre deosebire de celelalte, punctul, așa cum am arătat mai sus, era întrebuințat și ca semn de abreviere.
În general, toate aceste semne de punctuație, indiferent de formă, aveau rolul de a despărți între ele cuvintele (întregi sau prescurtate). Spre deosebire de celelalte, punctul, așa cum am arătat mai sus, era întrebuințat și ca semn de abreviere.


Aristofan din Bizanț (secolul al II-lea î.e.n.) este primul care a folosit semnele de punctuație pentru a delimita unitățile de înțeles: ''punctul perfect'' (^{•}), corespunzător punctului nostru, ''subpunctul'' (.), marcând suspensia unei fraze neterminate, și ''punctul mediu'' (), corespunzător virgulei noastre.
Aristofan din Bizanț (secolul al II-lea î.e.n.) este primul care a folosit semnele de punctuație pentru a delimita unitățile de înțeles: ''punctul perfect'' (˙), corespunzător punctului nostru, ''subpunctul'' (.), marcând suspensia unei fraze neterminate, și ''punctul mediu'' (·), corespunzător virgulei noastre.


Sistemul lui Aristofan din Bizanț a avut o largă răspândire, dar nu s-a generalizat. Deși a început să se învețe în școli, punctuația lui a fost puțin pusă în practică. Copiștii nu o foloseau.
Sistemul lui Aristofan din Bizanț a avut o largă răspândire, dar nu s-a generalizat. Deși a început să se învețe în școli, punctuația lui a fost puțin pusă în practică. Copiștii nu o foloseau.
Linia 32: Linia 32:
Primele manuscrise care au semne de punctuație datează aproximativ din secolul al VIII-lea e.n. Semnele de punctuație au continuat însă să fie variate, atât ca formă, cât și ca întrebuințare.
Primele manuscrise care au semne de punctuație datează aproximativ din secolul al VIII-lea e.n. Semnele de punctuație au continuat însă să fie variate, atât ca formă, cât și ca întrebuințare.


Abia o dată cu descoperirea tiparului s-a născut punctuația modernă, cu semnele pe care le folosim și azi: punctul, virgula, punctul și virgula, semnul întrebării și semnul exclamării. Aceste semne s-au generalizat în scrierea tuturor limbilor, cu câteva excepții. De pildă, în texte scrise în limba greacă veche și modernă, se folosesc, între altele, următoarele semne: punctul superior (^{}), care are valoare de punct și virgulă sau de două puncte; punctul și virgula, care corespunde semnului întrebării din sistemul nostru.
Abia o dată cu descoperirea tiparului s-a născut punctuația modernă, cu semnele pe care le folosim și azi: punctul, virgula, punctul și virgula, semnul întrebării și semnul exclamării. Aceste semne s-au generalizat în scrierea tuturor limbilor, cu câteva excepții. De pildă, în texte scrise în limba greacă veche și modernă, se folosesc, între altele, următoarele semne: punctul superior (•), care are valoare de punct și virgulă sau de două puncte; punctul și virgula, care corespunde semnului întrebării din sistemul nostru.


<nowiki>***</nowiki>
<nowiki>***</nowiki>
1.455 de modificări