Modificări

Jump to navigation Jump to search
fără descrierea modificării
Linia 31: Linia 31:  
'''a.''' Într-o succesiune de două vocale propriu-zise despărțirea se face între ele: ''a-ici'', ''a-ur'', ''bo-ul'', ''po-em'', ''re-al'' etc.
 
'''a.''' Într-o succesiune de două vocale propriu-zise despărțirea se face între ele: ''a-ici'', ''a-ur'', ''bo-ul'', ''po-em'', ''re-al'' etc.
   −
'''b.''' În succesiunea vocală + semiconsoană + vocală despărțirea se face înaintea semiconsoanei (care este primul element al unui diftong ascendent sau al unui triftong): ''a-ia'', ''ba-ia'', ''oa-ia'', ''su-iai'', ''su-iau'', ''tre-ia'', ''vo-ios'', ''ce-ea'', ''le-oai-că'', ''no-ua'', '''no-uă''' etc.
+
'''b.''' În succesiunea vocală + semiconsoană + vocală despărțirea se face înaintea semiconsoanei (care este primul element al unui diftong ascendent sau al unui triftong): ''a-ia'', ''ba-ia'', ''oa-ia'', ''su-iai'', ''su-iau'', ''tre-ia'', ''vo-ios'', ''ce-ea'', ''le-oai-că'', ''no-ua'', ''no-uă'' etc.
    
Cînd vocala este urmată de două semiconsoane (+ vocală) despărțirea se face înaintea primei semiconsoane (care este primul element al unui triftong): ''cre-ioa-ne'', ''vo-ioa-se''.
 
Cînd vocala este urmată de două semiconsoane (+ vocală) despărțirea se face înaintea primei semiconsoane (care este primul element al unui triftong): ''cre-ioa-ne'', ''vo-ioa-se''.
Linia 39: Linia 39:  
Cînd semiconsoana este urmată de două sau trei consoane despărțirea se face după prima consoană: ''mais-to-raș'', ''mais-to-ri-ță'', ''trais-tă'', ''trăis-tu-ță''; ''mais-tru''.
 
Cînd semiconsoana este urmată de două sau trei consoane despărțirea se face după prima consoană: ''mais-to-raș'', ''mais-to-ri-ță'', ''trais-tă'', ''trăis-tu-ță''; ''mais-tru''.
    +
'''d.''' În succesiunea vocală + consoană + vocală (sau vocală + consoană + semivocală + vocală) despărțirea se face înaintea consoanei: ''a-pă'', ''ba-te'' și ''bă-tea'', ''cre-tin''.
    +
Această regulă se aplică și la cuvintele cu litera ''x'' intervocalică, întrucît, deși notează un grup de două consoane ([ks] și [gz]; vezi '''XXI'''), ea reprezintă o unitate grafică: ''ta-xă'', ''e-xil'' etc. (față de ''tic-si'', ''bog-ză'').
    +
Ea se aplică de asemenea la cuvintele cu ''qu'' intervocalic corespunzător grupului de consoane [kv] (vezi '''XVII'''): ''se-quo-ia'' (cf. însă ''frecvent'').
    +
'''e.''' În succesiunea vocală + două consoane + vocală (sau vocală + două consoane + semivocală + vocală) despărțirea se face în cele mai multe situații (inclusiv în cazul literelor duble, pentru care vezi '''XXIII''') între cele două consoane: ''am-nar'', ''ar-că'', ''ar-de'' și ''ar-dea'', ''ban-că'', ''răb-dăm'', ''treap-tă'' etc.
    +
Aceasta regulă are două categorii de excepții, cu subreguli speciale, în care despărțirea se face înaintea primei consoane, deci a întregului grup:
    +
— cînd prima consoană este ''b'', ''c'', ''d'', ''f'', ''g'', ''h'', ''p'', ''t'', ''v'' (și ''k'', ''w''), iar a doua ''l'' sau ''r'': ''ca-blu'', ''ca-dru'', ''co-bra''/''co-bră'', ''de-clar'', ''su-fla'', ''ti-tlu'' etc.;
    +
— cînd un grup de litere notează o singură consoană, cum este, normal și frecvent, cazul grupurilor ''ch''= [ḱ], ''gh''= [ǵ] (vezi ''ve-che'', ''ve-ghe'') și, mai rar, cazul unor grupuri cu valori speciale în nume proprii și neologisme neadaptate, ca:
   −
 
+
''ch'' = [č]: ''kam-pu-chi-an'' sau [h]: ''Mi-chă-i-les-cu'';
 
  −
d. În succesiunea vocală + consoană + vocală (sau vocală + consoană + semivocală + vocală) despărțirea se face înaintea consoanei: ''a-pă'', ''ba-te'' și ''bă-tea'', ''cre-tin''.
  −
 
  −
Această regulă se aplică și la cuvintele cu litera ''x'' intervocalică, întrucît, deși notează un grup de două consoane ([ks] și [gz]; vezi XXI), ea reprezintă o unitate grafică: ''ta-xă'', ''e-xil'' etc. (față de ''tic-si'', ''bog-z''ă).
  −
 
  −
Ea se aplică de asemenea la cuvintele cu ''qu'' intervocalic corespunzător grupului de consoane [kv] (vezi XVII): ''se-quo-ia'' (cf. însă ''frecvent'').
  −
 
  −
e. În succesiunea vocală + două consoane + vocală (sau vocală + două consoane + semivocală + vocală) despărțirea se face în cele mai multe situații (inclusiv în cazul literelor duble, pentru care vezi XXIII) între cele două consoane: ''am-nar'', ''ar-că'', ''ar-de'' și ''ar-dea'', ''ban-că'', ''răb-dăm'', ''treap-t''ă etc.
  −
 
  −
Aceasta regulă are două categorii de excepții, cu subreguli speciale, în care despărțirea se face înaintea primei consoane, deci a întregului grup:
  −
 
  −
— cînd prima consoană este ''b'', ''c'', ''d'', ''f'', ''g'', ''h'', ''p'', ''t'', ''v'' (și ''k'', ''w''), iar a doua ''l'' sau r: ''ca-blu'', ''ca-dru'', ''co-bra''/''co-bră'', ''de-clar'', ''su-fla'', ''ti-tlu'' etc.;
  −
 
  −
— cînd un grup de litere notează o singură consoană, cum este, normal și frecvent, cazul grupurilor ''ch''= [k'], ''gh''= [g'] (vezi ''ve-che'', ''ve-ghe'') și, mai rar, cazul unor grupuri cu valori speciale în nume proprii și neologisme neadaptate, ca:''ch'' = [č]: ''kam-pu-chi-an'' sau [h]: ''Mi-chă-i-les-cu'';
      
''dj'' = [ǧ]: ''a-zer-bai-djan'';
 
''dj'' = [ǧ]: ''a-zer-bai-djan'';
Linia 72: Linia 65:  
''tz'' = [ț]: ''To-ni-tza''.
 
''tz'' = [ț]: ''To-ni-tza''.
    +
Regula despărțirii grupului de două consoane este încălcată de obicei în sensul atragerii mai multor grupuri în categoria excepțiilor. Cele mai frecvente abateri privesc grupurile începătoare cu ''s'', pe care mulți le consideră unitare, făcînd despărțirea înaintea lui ''s'': ''ma-scă'', ''pa-stă'' și, mai ales, ''mă-slin'' (în loc de ''mas-că'', ''pas-tă'', ''măs-lin'').
   −
Regula despărțirii grupului de două consoane este încălcată de obicei în sensul atragerii mai multor grupuri în categoria excepțiilor. Cele mai frecvente abateri privesc grupurile începătoare cu ''s'', pe care mulți le consideră unitare, făcînd despărțirea înaintea lui ''s'': ''ma-scă'', ''pa-st''ă și, mai ales, ''-slin'' (în loc de ''mas-'', ''pas-'', ''măs-lin'').
+
'''f.''' În succesiunea vocală + trei consoane + vocală (sau semivocală + vocală) despărțirea se face în cele mai multe situații după prima consoană: ''as-pri'' și ''as-prea'', ''în-treb'' și ''în-trea-'', ''ob-ște'' și ''ob-ștea'', ''san-gvin'' etc.
    +
Această regulă are două categorii de excepții, cu subreguli speciale, diferite și între ele:
   −
f. În succesiunea vocală + trei consoane + vocală (sau semivocală + vocală) despărțirea se face în cele mai multe situații după prima consoană: ''as-pri'' și ''as-prea'', ''în-treb'' și ''în-trea-'', ''ob-ște'' și ''ob-ștea'', ''san-gvin'' etc.
+
— Despărțirea se face după a doua consoană la numeroase grupuri consonantice, uneori existente în cîte un singur cuvînt, dintre care cele mai importante sînt ''lpt'' (''sculp-ta''), ''mpt'' (''somp-tu-os'') și ''mpț'' (''re-demp-ți-u-ne''), ''ncș'' (''sfinc-șii''), ''nct'' (''punc-tul'') și ''ncț'' (''punc-ți-e''), ''rct'' (''arc-tic''), ''rtf'' (''jert-fi''); această subregulă acționează în toate situațiile în care grupul începe cu o literă dublă: ''watt-me-tru'' sau în care primele două litere notează o singură consoană, de exemplu ''ch'' = [h]: ''tech-ne-ți-u'' ori ''ck ='' [k]: ''Bruck-ner''.  
   −
Această regulă are două categorii de excepții, cu subreguli speciale, diferite și între ele:
+
— Despărțirea se face înaintea întregului grup de litere cînd acesta notează o singură consoană, cum e cazul unor grupuri valori speciale în nume proprii și în neologisme neadaptate ca ''tch ='' [č]: ''ke-tchup''.
   −
— Despărțirea se face după a doua consoană la numeroase grupuri consonantice, uneori existente în cîte un singur cuvînt, dintre care cele mai importante sînt ''lpt'' (''sculp-ta''), ''mpt'' (''somp-tu-os'') și ''mp''ț (''re-demp-ți-u-ne''), ''nc''ș (''sfinc-șii''), ''nct'' (''punc-tul'') și ''nc''ț (''punc-ți-e''), ''rct'' (''arc-tic''), ''rtf'' (''jert-fi''); această subregulă acționează în toate situațiile în care grupul începe cu o literă dublă: ''watt-me-tru'' sau în care primele două litere notează o singură consoană, de exemplu ''ch'' = [h]: ''tech-ne-ți-u'' ori ''ck = ''[k]: ''Bruck-ner''. — Despărțirea se face înaintea întregului grup de litere cînd acesta notează o singură consoană, cum e cazul unor grupuri valori speciale în nume proprii și în neologisme neadaptate ca ''tch = ''[č]: ''ke-tchup''.g. În succesiunea vocală + patru consoane + vocală despărțirea se face în cele mai multe situații după prima consoană. Este cazul grupurilor frecvente ''nscr'', ''nspr'', ''nstr'', ''nzdr'': ''mon-stru'', ''în-zdră-ve-ni''.
+
'''g.''' În succesiunea vocală + patru consoane + vocală despărțirea se face în cele mai multe situații după prima consoană. Este cazul grupurilor frecvente ''nscr'', ''nspr'', ''nstr'', ''nzdr'': ''mon-stru'', ''în-zdră-ve-ni''.
    
Această regulă are trei categorii de excepții, cu subreguli speciale, diferite și între ele:
 
Această regulă are trei categorii de excepții, cu subreguli speciale, diferite și între ele:
Linia 90: Linia 85:  
— Despărțirea se face înaintea întregului grup de litere cînd acesta notează o singură consoană, în neologisme neadaptate, cum e cazul grupului ''tsch''.
 
— Despărțirea se face înaintea întregului grup de litere cînd acesta notează o singură consoană, în neologisme neadaptate, cum e cazul grupului ''tsch''.
   −
h. În succesiunea — extrem de rară — vocală + cinci consoane + vocală despărțirea se face după a doua consoană: ''ang-strom'', ''opt-spre-ze-ce''.
+
'''h.''' În succesiunea — extrem de rară — vocală + cinci consoane + vocală despărțirea se face după a doua consoană: ''ang-strom'', ''opt-spre-ze-ce''.
    
Regulile fonetice expuse pot fi prezentate schematic în formulele următoare, în care bara dublă marchează locul despărțirii:
 
Regulile fonetice expuse pot fi prezentate schematic în formulele următoare, în care bara dublă marchează locul despărțirii:
Linia 98: Linia 93:  
(b) vocală//semiconsoană vocală
 
(b) vocală//semiconsoană vocală
   −
vocală//semiconsoană1 semiconsoană2 vocală
+
vocală//semiconsoană<sub>1</sub> semiconsoană<sub>2</sub> vocală
    
(c) vocală semiconsoană//consoană vocală
 
(c) vocală semiconsoană//consoană vocală
   −
vocală semiconsoană consoanăl//consoană2 vocală
+
vocală semiconsoană consoană<sub>1</sub>//consoană<sub>2</sub> vocală
 +
 
 +
vocală semiconsoană consoană<sub>1</sub>//consoană<sub>2</sub> consoană<sub>3</sub> vocală
   −
vocală semiconsoană consoanăl//consoană2 consoană3 vocală(d) vocală//consoană vocală
+
(d) vocală//consoană vocală
   −
(semivocală +vocală)
+
(semivocală + vocală)
   −
(e) vocală consoanăl//consoană2 vocală
+
(e) vocală consoană<sub>1</sub>//consoană<sub>2</sub> vocală
    
(semivocală + vocală)
 
(semivocală + vocală)
   −
Excepții: vocală//consoanăl consoană2 vocală
+
Excepții: vocală//consoană<sub>1</sub> consoană<sub>2</sub> vocală
    
Atenție la ''//bl'', ''//br'', ''//cl'', ''//cr'', ''//dl'', ''//dr'', ''//fl'', ''//fr'', ''//gl'', ''//gr'', ''//hl'', ''//hr'', ''//pl'', ''//pr'', ''//tl'', ''//tr'', ''//vl'', ''//vr''!
 
Atenție la ''//bl'', ''//br'', ''//cl'', ''//cr'', ''//dl'', ''//dr'', ''//fl'', ''//fr'', ''//gl'', ''//gr'', ''//hl'', ''//hr'', ''//pl'', ''//pr'', ''//tl'', ''//tr'', ''//vl'', ''//vr''!
   −
 
+
(f) vocală consoană<sub>1</sub>//consoană<sub>2</sub> consoană<sub>3</sub> vocală
(f) vocală consoanăl//consoană2 consoană3 vocală
      
(semivocală + vocală)
 
(semivocală + vocală)
   −
Excepții: vocală consoană1 consoană2//consoană3 vocală
+
Excepții: vocală consoană<sub>1</sub> consoană<sub>2</sub>//consoană<sub>3</sub> vocală
    
''Atenție la lp//t, mp//t, mp//ț, nc//ș, nc//t, nc//ț, rc//t, rt//f!''
 
''Atenție la lp//t, mp//t, mp//ț, nc//ș, nc//t, nc//ț, rc//t, rt//f!''
   −
vocală//consoanăl consoană2 consoană3 vocală
+
vocală//consoană<sub>1</sub> consoană<sub>2</sub> consoană<sub>3</sub> vocală
 +
 
 +
(g) vocală consoană<sub>1</sub>//consoană<sub>2</sub> consoană<sub>3</sub> consoană<sub>4</sub> vocală
   −
(g) vocală consoană1//consoană2 consoană3 consoană4 vocală
+
Excepții: vocală consoană<sub>1</sub> consoană<sub>2</sub>//consoană<sub>3</sub> consoană<sub>4</sub> vocală
   −
Excepții: vocală consoană1 consoană2//consoană3 consoană4 vocală
+
vocală consoană<sub>1</sub> consoană<sub>2</sub> consoană<sub>3</sub>//consoană<sub>4</sub> vocală
   −
vocală consoană1 consoană2 consoană3//consoană4 vocală
+
vocală//consoană<sub>1</sub> consoană<sub>2</sub> consoană<sub>3</sub> consoană<sub>4</sub> vocală
   −
vocală//consoană1 consoană2 consoană3 consoană4 vocală
+
(h) vocală consoană<sub>1</sub> consoană<sub>2</sub>//consoană<sub>3</sub> consoană<sub>4</sub> consoană<sub>5</sub> vocală.
   −
(h)vocală consoană1 consoană2//consoană3 consoană4 consoană5 vocală. Abaterile de la aceste reguli și subreguli constituie de cele mai multe ori greșeli exclusiv de scriere; de exemplu, despărțiri ca ''ful-gi'', ''ma-sc''ă sau ''tab-l''ă. Uneori însă ele reflectă și pronunțarea greșită a celui care scrie; este cazul în special al confuziilor dintre vocale și semiconsoane sau semivocale în exemple ca ''a-cu-a-re-lă'', ''co-ni-ac'', ''se-if'' (în loc de ''a-cua-re-lă'', ''co-niac'', ''seif'').
+
Abaterile de la aceste reguli și subreguli constituie de cele mai multe ori greșeli exclusiv de scriere; de exemplu, despărțiri ca ''ful-gi'', ''ma-scă'' sau ''tab-''. Uneori însă ele reflectă și pronunțarea greșită a celui care scrie; este cazul în special al confuziilor dintre vocale și semiconsoane sau semivocale în exemple ca ''a-cu-a-re-lă'', ''co-ni-ac'', ''se-if'' (în loc de ''a-cua-re-lă'', ''co-niac'', ''seif'').
    
O situație care pune probleme din pricina neconcordanței perfecte dintre scriere și pronunțare este despărțirea cuvintelor de tipul ''copiii''; despărțirea corectă este ''co-pi-ii'', nu ''co-pii-i'' (cf. ''e-ro-ii'', ''le-ii'', ''pu-ii'').
 
O situație care pune probleme din pricina neconcordanței perfecte dintre scriere și pronunțare este despărțirea cuvintelor de tipul ''copiii''; despărțirea corectă este ''co-pi-ii'', nu ''co-pii-i'' (cf. ''e-ro-ii'', ''le-ii'', ''pu-ii'').
   −
Despărțirea în silabe se notează în scris nu numai la capăt de rînd, ci și în situațiile în care se reproduce — în texte artistice — pronunțarea sacadată, motivată de împrejurări afective sau obiective (asigurarea audiției exacte, dictare etc.); această despărțire — a unui cuvînt sau a unui enunț scurt — se notează integral, cu cratime între toate silabele: ''Sînt dis-pe-ra-tă! Se numește Na-bu-co-do-no-sor''.Notarea despărțirii în toate silabele unui cuvînt poate evidenția greșeli de pronunțare care nu rezultă neapărat din despărțirea la capăt de rînd. De exemplu: ''Pe-ci-ca'' în loc de ''Peci-ca'' (vezi VIII).
+
Despărțirea în silabe se notează în scris nu numai la capăt de rînd, ci și în situațiile în care se reproduce — în texte artistice — pronunțarea sacadată, motivată de împrejurări afective sau obiective (asigurarea audiției exacte, dictare etc.); această despărțire — a unui cuvînt sau a unui enunț scurt — se notează integral, cu cratime între toate silabele: ''Sînt dis-pe-ra-tă! Se numește Na-bu-co-do-no-sor''.
   −
3. Regulile morfologice, bazate pe structura formativă, se pot aplica numai la grupurile de cuvinte legate prin cratimă și la cuvinte analizabile sau măcar semianalizabile: la toate cele compuse și la toate derivatele cu prefixe, iar, dintre derivatele cu sufixe, numai la unele, anume la derivatele de la teme terminate în grupuri consonantice cu sufixe care încep cu o consoană (''-lîc'', ''-nic'', ''-șor'').
+
Notarea despărțirii în toate silabele unui cuvînt poate evidenția greșeli de pronunțare care nu rezultă neapărat din despărțirea la capăt de rînd. De exemplu: ''Pe-ci-ca'' în loc de ''Peci-ca'' (vezi '''VIII''').
   −
Despărțirea la capăt de rînd după aceste reguli privește exclusiv punctul de întîlnire a două unități constitutive, făcîndu-se între două cuvinte dintr-un grup (de exemplu, ''într''-//''însul'') sau dintr-un cuvînt compus (''bun''ă//''stare''), între un element de compunere și rădăcină sau temă (''bio//sfer''ă), între prefix și rădăcină sau temă (''trans//atlantic''), între rădăcină sau temă și sufix (''berbant//lîc''); în rest despărțirea se face după reguli fonetice (...''în-sul'',...''sta-re'',...''sfe-r''ă,...''a-tlan-tic'', ''ber-bant''...). Deși sînt justificate din punct de vedere etimologic și funcțional, regulile morfologice de despărțire la capăt de rînd sînt dificile și nu sînt accesibile oricui: pe de o parte, pentru că cer o anumită capacitate de analiză lingvistică și, pe de alta, pentru că depind de bagajul lexical al celui care scrie, mai ales în cazul formațiilor savante. De aceea normele nu le impun drept reguli obligatorii, ci le recomandă doar drept reguli culte, preferate — în situațiile menționate — față de cele fonetice.
+
'''3.''' Regulile morfologice, bazate pe structura formativă, se pot aplica numai la grupurile de cuvinte legate prin cratimă și la cuvinte analizabile sau măcar semianalizabile: la toate cele compuse și la toate derivatele cu prefixe, iar, dintre derivatele cu sufixe, numai la unele, anume la derivatele de la teme terminate în grupuri consonantice cu sufixe care încep cu o consoană (''-lîc'', ''-nic'', ''-șor''). Despărțirea la capăt de rînd după aceste reguli privește exclusiv punctul de întîlnire a două unități constitutive, făcîndu-se între două cuvinte dintr-un grup (de exemplu, ''într''-//''însul'') sau dintr-un cuvînt compus (''bună//stare''), între un element de compunere și rădăcină sau temă (''bio//sferă''), între prefix și rădăcină sau temă (''trans//atlantic''), între rădăcină sau temă și sufix (''berbant//lîc''); în rest despărțirea se face după reguli fonetice (...''în-sul'', ...''sta-re'', ...''sfe-'', ...''a-tlan-tic'', ''ber-bant''...). Deși sînt justificate din punct de vedere etimologic și funcțional, regulile morfologice de despărțire la capăt de rînd sînt dificile și nu sînt accesibile oricui: pe de o parte, pentru că cer o anumită capacitate de analiză lingvistică și, pe de alta, pentru că depind de bagajul lexical al celui care scrie, mai ales în cazul formațiilor savante. De aceea normele nu le impun drept reguli obligatorii, ci le recomandă doar drept reguli culte, preferate — în situațiile menționate — față de cele fonetice.
    
În unele cazuri concrete — grupuri sau cuvinte — despărțirea de tip morfologic coincide cu locul unei despărțiri de tip fonetic, deci cu o limită silabică; de exemplu, ''du-te'', ''om-zi'', ''nebun'' sau ''neom''.
 
În unele cazuri concrete — grupuri sau cuvinte — despărțirea de tip morfologic coincide cu locul unei despărțiri de tip fonetic, deci cu o limită silabică; de exemplu, ''du-te'', ''om-zi'', ''nebun'' sau ''neom''.
   −
Probleme de alegere a scrierii corecte apar în cazurile în care despărțirea morfologică nu se potrivește cu cea fonetică. De exemplu:despărțire morfologică despărțire fonetică
+
Probleme de alegere a scrierii corecte apar în cazurile în care despărțirea morfologică nu se potrivește cu cea fonetică. De exemplu:
 +
 
 +
despărțire morfologică: despărțire fonetică
 +
 
 +
''într-//însul: în-tr(-)în-sul''
 +
 
 +
''fir-//ați: fi-r(-)ați''
   −
''într-//însul în-tr''(''-'')''în-sul''
+
''bună//stare: bu-năs-ta-re''
   −
''fir-//ați fi-r''(''-'')''ați bună//stare bu-năs-ta-re''
+
''de//spre: des-pre''
   −
''de//spre des''-''pre''
+
''drept//unghi: drep-tunghi''  
   −
''drept//unghi drep-tunghi bio//sfer''ă'' bi-os-fe-r''ă
+
''bio//sferă: bi-os-fe-''
   −
''in//uman i-nu-man''
+
''in//uman: i-nu-man''
   −
''ne//știre neș-ti-re sub//linia su-bli-ni-a''
+
''ne//știre: neș-ti-re''  
   −
''trans//atlantic tran-sa-tlan-tic''
+
''sub//linia: su-bli-ni-a''
   −
''berbant//lîc ber-ban-tlîc''.
+
''trans//atlantic: tran-sa-tlan-tic''
 +
 
 +
''berbant//lîc: ber-ban-tlîc''.
    
Pentru aplicarea corectă a despărțirii morfologice la termenii științifici internaționali (ca ''biosferă'', ''colagog'', ''diftong'' etc.) sînt necesare atît cunoștințe etimologice — mai ales cunoștințe de greacă și latină —, cît și raportarea la alte formații din serie. La unele cuvinte — compuse și derivate prefixale — aplicarea despărțirii morfologice este complicată de existența unor variante ale elementelor de compunere și ale prefixelor și, îndeosebi, de contragerea într-un singur sunet a sunetului final din elementul de compunere sau din prefix și a celui inițial, identic cu precedentul, din rădăcină sau temă; de exemplu: ''biopsie'', ''omonimie'', ''transcrie'', la care despărțirea se face în favoarea celei de a doua unități constitutive (cuvînt sau element de compunere cu aspect de cuvînt): ''bi//op-si-e'', ''om//-o-ni-mi-e'', ''tran//scri-e''.
 
Pentru aplicarea corectă a despărțirii morfologice la termenii științifici internaționali (ca ''biosferă'', ''colagog'', ''diftong'' etc.) sînt necesare atît cunoștințe etimologice — mai ales cunoștințe de greacă și latină —, cît și raportarea la alte formații din serie. La unele cuvinte — compuse și derivate prefixale — aplicarea despărțirii morfologice este complicată de existența unor variante ale elementelor de compunere și ale prefixelor și, îndeosebi, de contragerea într-un singur sunet a sunetului final din elementul de compunere sau din prefix și a celui inițial, identic cu precedentul, din rădăcină sau temă; de exemplu: ''biopsie'', ''omonimie'', ''transcrie'', la care despărțirea se face în favoarea celei de a doua unități constitutive (cuvînt sau element de compunere cu aspect de cuvînt): ''bi//op-si-e'', ''om//-o-ni-mi-e'', ''tran//scri-e''.
      
Existența dificultăților menționate explică de ce despărțirea morfologică este indicată în DOOM de cîte ori ea diferă de cea fonetică.
 
Existența dificultăților menționate explică de ce despărțirea morfologică este indicată în DOOM de cîte ori ea diferă de cea fonetică.
    +
Regulile morfologice se supun regulii fonetice generale prezentate sub '''1''', avînd următoarea restricție: la grupurile de cuvinte legate prin cratimă nu se lasă la capăt de rînd cuvintele nesilabice, reduse la o consoană (pronumele din ''l-a'', ''m-a'', ''s-a'', ''v-a'', ''v-o'' sau din ''nu-l'', ''să-l''), la semiconsoana [ĭ] (''i-a'', ''i-o'', ''nu-i'', ''să-i'') sau la o consoană urmată de [ī] (pronumele din ''să-mi'', ''nu-ți'') ori de semivocala [ĕ] (''ne-a'', ''le-a'', ''ne-o'', ''le-o''), iar la derivatele prefixale nu se lasă la capăt de rînd prefixe nesilabice, reduse la o consoană (''r-'' din ''racorda'', ''s-'' din ''scoace'', ''z-'' din ''zbate'').
   −
Regulile morfologice se supun regulii fonetice generale prezentate sub 1, avînd următoarea restricție: la grupurile de cuvinte legate prin cratimă nu se lasă la capăt de rînd cuvintele nesilabice, reduse la o consoană (pronumele din ''l-a'', ''m-a'', ''s-a'', ''v-a'', ''v-o'' sau din ''nu-l'', ''să-l''), la semiconsoana [ĭ] (''i-a'', ''i-o'', ''nu-i'', ''să-i'') sau la o consoană urmată de [ř] (pronumele din ''să-mi'', ''nu-ți'') ori de semivocala [ó] (''ne-a'', ''le-a'', ''ne-o'', ''le-o''), iar la derivatele prefixale nu se lasă la capăt de rînd prefixe nesilabice, reduse la o consoană (''r-'' din ''racorda'', ''s-'' din ''scoace'', ''z-'' din ''zbate'').4. Din considerente legate de unitatea lexicală (semantică și formală) nu se despart la capăt de rînd abrevierile, mai cu seamă compusele din abrevieri literale (ca ''ONU'', ''UTA'') și formulele de tipul ''î''.''a''., ș.''a''., și nici numeralele ordinale cu notație de tip mixt (cifre + formant: ''al II-lea'').
+
'''4.''' Din considerente legate de unitatea lexicală (semantică și formală) nu se despart la capăt de rînd abrevierile, mai cu seamă compusele din abrevieri literale (ca ''ONU'', ''UTA'') și formulele de tipul ''î''.''a''., ''ș''.''a''., și nici numeralele ordinale cu notație de tip mixt (cifre + formant: ''al II-lea'').
 
  −
5. Fără a fi interzisă, este recomandabil să se evite despărțirea la capăt de rînd în următoarele situații:
     −
— cînd segmentul care ar urma fie lăsat la un capăt de rînd (silabă sau unitate lexico-morfologică) se limitează la o literă (de
+
'''5.''' Fără a fi interzisă, este recomandabil se evite despărțirea la capăt de rînd în următoarele situații:
   −
exemplu: ''a-le'', ''a-ur'', ''e-rou'', ''gli-e'', ''vu-i'' sau ''cheam-o'', ''dat-a'');
+
— cînd segmentul care ar urma să fie lăsat la un capăt de rînd (silabă sau unitate lexico-morfologică) se limitează la o literă (de exemplu: ''a-le'', ''a-ur'', ''e-rou'', ''gli-e'', ''vu-i'' sau ''cheam-o'', ''dat-a'');
    
— cînd o abreviere literală reprezintă primul termen al unui nume propriu compus (''M''.'' Ionescu'') sau un termen generic urmat de un nume propriu (''O''.''N''.''T''.'' Carpați'');
 
— cînd o abreviere literală reprezintă primul termen al unui nume propriu compus (''M''.'' Ionescu'') sau un termen generic urmat de un nume propriu (''O''.''N''.''T''.'' Carpați'');
   −
— cînd un grup nominal este alcătuit dintr-un numeral, notat cu cifre, și un substantiv: de exemplu: ''15 lei ''sau'' p''.'' 15'';
+
— cînd un grup nominal este alcătuit dintr-un numeral, notat cu cifre, și un substantiv: de exemplu: ''15 lei'' sau ''p''. ''15'';
   −
— cînd, la grupurile de cuvinte și la cuvintele compuse scrise cu cratimă, locul despărțirii coincide cu locul cratimei, întrucît funcția dublă a cratimei ar crea confuzii la reconstituirea întregului nedespărțit
+
— cînd, la grupurile de cuvinte și la cuvintele compuse scrise cu cratimă, locul despărțirii coincide cu locul cratimei, întrucît funcția dublă a cratimei ar crea confuzii la reconstituirea întregului nedespărțit (de exemplu: ''dă-le'', ''ducîndu-se''; ''bună-credință'', ''scris-cititul'', ''social-economic'').
   −
(de exemplu: ''dă-le'', ''ducîndu-se''; ''bună-credin''ță, ''scris-cititul'', ''social-economic'').
+
În afara acestor cazuri cu explicații speciale (prin criterii economice, informaționale etc.), prudența recomandă ca, în orice caz de dubiu, dacă nu există o posibilitate de aflare pe loc a soluției corecte, să se evite despărțirea la capăt de rînd sau să se facă despărțirea în alt punct, lipsit de dificultăți, din corpul cuvîntului în cauză, iar cine nu e stăpîn pe analiza morfologică să recurgă numai la despărțirea, mai simplă, de tip fonetic.
   −
În afara acestor cazuri cu explicații speciale (prin criterii economice, informaționale etc.), prudența recomandă ca, în orice caz de dubiu, dacă nu există o posibilitate de aflare pe loc a soluției corecte, să se evite despărțirea la capăt de rînd sau să se facă despărțirea în alt punct, lipsit de dificultăți, din corpul cuvîntului în cauză, iar cine nu e stăpîn pe analiza morfologică să recurgă numai la despărțirea, mai simplă, de tip fonetic.
+
{{CuvinteCheie|silabă}}
Lingviști
331 de modificări

Meniu de navigare