Lingviști, Birocrați, Administratori
1.458 de modificări
(Pagină nouă: thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019...) |
m |
||
Linia 5: | Linia 5: | ||
1. Mă aflam cu familia la casa părintească de la țară; într-una din zile, ne vizitează un copil din vecini de vreo 9 ani; la îndemnul soției, acesta ne recită o poezie învățată la școală. Poezia începea astfel: „''Cerescule'' Tată, al meu suflet ''te dorește''". Sesizez că în loc de te dorește, el zice: ''le dorește''. Intuiesc despre ce e vorba și-l întreb: „Ce cere tata?”, la care el, mirat că nu înțeleg atâta lucru: „''cere scule'', măi!”. Înțeleg imediat că, în bagajul său lexical, derivatul ''ceresc''(''ule'') nu figurează și atunci mintea lui de copil rezolvă pe loc chestiunea: „''Cere scule'', Tată, al meu suflet le dorește". | 1. Mă aflam cu familia la casa părintească de la țară; într-una din zile, ne vizitează un copil din vecini de vreo 9 ani; la îndemnul soției, acesta ne recită o poezie învățată la școală. Poezia începea astfel: „''Cerescule'' Tată, al meu suflet ''te dorește''". Sesizez că în loc de te dorește, el zice: ''le dorește''. Intuiesc despre ce e vorba și-l întreb: „Ce cere tata?”, la care el, mirat că nu înțeleg atâta lucru: „''cere scule'', măi!”. Înțeleg imediat că, în bagajul său lexical, derivatul ''ceresc''(''ule'') nu figurează și atunci mintea lui de copil rezolvă pe loc chestiunea: „''Cere scule'', Tată, al meu suflet le dorește". | ||
2. În satul cu pricina nu există școală. Dimineața, un autobuz poreclit de copii „Clopoțelul" îi transportă preț de vreo doi kilometri până la școala din comuna vecină. Într-una din zile, același copil se trezește târziu și „pierde" Clopoțelul. Văzându-mă în curte, mă roagă să-l duc cu mașina la școală. Accept și pe drum aflu că nu apucase să mănânce în dimineața aceea. Nu am bani la mine și mă necăjesc că nu- | 2. În satul cu pricina nu există școală. Dimineața, un autobuz poreclit de copii „Clopoțelul" îi transportă preț de vreo doi kilometri până la școala din comuna vecină. Într-una din zile, același copil se trezește târziu și „pierde" Clopoțelul. Văzându-mă în curte, mă roagă să-l duc cu mașina la școală. Accept și pe drum aflu că nu apucase să mănânce în dimineața aceea. Nu am bani la mine și mă necăjesc că nu-l pot ajuta. El mă liniștește însă rapid: „nu-i nimic, că în pauză toți căpătăm ''chifle'' de la Doamna". Era cât pe ce să uit episodul, dar nu mult după aceea, vizitându-ne din nou, îmi arată manualul de limba română unde văd poezia ''Ce te legeni... ''Se laudă că o știe pe de rost și fără multă vorbă începe. Când ajunge la versurile „și se duc pe rând, pe rând, / Zarea lumii-ntunecând", nu-mi cred urechilor auzind continuarea: „și se duc ca ''chiflele'' / Scuturând aripele". Vorba lui Creangă: „Golătatea încunjură, dar foamea dă de-a dreptul". | ||
3. La o lecție, în vederea obținerii gradului didactic I la care am asistat, un elev comentează poezia ''Lacustră'' a lui Bacovia. Ora de literatură era, cum se obișnuiește în asemenea cazuri, perfect regizată. Copiii răspundeau mecanic la întrebări, se vedea de la o poștă că niciun fior liric nu-i cutreieră citind și comentând poezia. La sfârșitul lecției, mă adresez unui elev cam așa: „plouă atât de tare încât poetului i se pare că aude materia plângând; poți să-mi spui, ce înțeles are cuvântul ''piloții'' din versul « Piloții grei se prăbușesc »?”. Răspunsul fu scurt: „aviatorii se prăbușesc"! Constat imediat că profesoarei nu i-a dat prin gând să le explice că forma ''piloții'' este o variantă lexicală pentru ''pilonii'' care susțin locuințele lacustre. Când, la discuția lecției i-am sugerat profesoarei că ar fi bine să precizeze sensurile cuvintelor din poezie înainte de a le vorbi elevilor despre ritmuri și rime, despre metafore, metonimii ș.c.l., aceasta s-a apărat cu argumente extrase din metodologiile prăfuite de prin cancelarii, care decid că explicațiile lexicale se fac la orele de gramatică, nu la cele de literatură. | 3. La o lecție, în vederea obținerii gradului didactic I la care am asistat, un elev comentează poezia ''Lacustră'' a lui Bacovia. Ora de literatură era, cum se obișnuiește în asemenea cazuri, perfect regizată. Copiii răspundeau mecanic la întrebări, se vedea de la o poștă că niciun fior liric nu-i cutreieră citind și comentând poezia. La sfârșitul lecției, mă adresez unui elev cam așa: „plouă atât de tare încât poetului i se pare că aude materia plângând; poți să-mi spui, ce înțeles are cuvântul ''piloții'' din versul « Piloții grei se prăbușesc »?”. Răspunsul fu scurt: „aviatorii se prăbușesc"! Constat imediat că profesoarei nu i-a dat prin gând să le explice că forma ''piloții'' este o variantă lexicală pentru ''pilonii'' care susțin locuințele lacustre. Când, la discuția lecției i-am sugerat profesoarei că ar fi bine să precizeze sensurile cuvintelor din poezie înainte de a le vorbi elevilor despre ritmuri și rime, despre metafore, metonimii ș.c.l., aceasta s-a apărat cu argumente extrase din metodologiile prăfuite de prin cancelarii, care decid că explicațiile lexicale se fac la orele de gramatică, nu la cele de literatură. |