Informații
Ce este dexonline
dexonline este transpunerea pe Internet a unor dicționare de prestigiu ale limbii române. El este creat și întreținut de un colectiv de voluntari. Definițiile sunt preluate textual din sursele menționate (cu ortografia cu care au fost publicate), cu excepția greșelilor evidente de tipar, pe care le-am corectat.
dexonline este un proiect civic; puteți ajuta la dezvoltarea proiectului, de exemplu contribuind cu definiții noi sau donând bani Asociației dexonline.
Accesul la dexonline va fi întotdeauna gratuit. Puteți descărca o parte din definițiile noastre, liber și gratuit, sub licența publică generală GNU (GPL).
Citiți și Manifestul dexonline, în care ne expunem misiunea și punctul de vedere despre starea culturii românești.
Ce nu este dexonline
Există multe păreri greșite despre rostul și principiile dexonline. Multă lume încearcă să ne ceară ajutorul acolo unde nu-l putem oferi sau să ne ajute în feluri care nu ne folosesc. Încercăm deci să lămurim câteva lucruri:
- Nu suntem lexicografi de profesie. Voluntarii care întrețin proiectul sunt pasionați de limba română și, chiar dacă unii au pregătire lingvistică solidă, nu sunt lexicografi.
- Nu suntem subordonați Academiei Române nici altui for. De la începutul proiectului am încercat să colaborăm cu Academia Română, dar nu a existat dorința de comunicare din partea lor. Suntem recunoscători Academiei Române că nu s-a împotrivit proiectului dexonline, dar o colaborare în adevăratul sens al cuvântului nu a existat niciodată.
- Nu suntem autorii definițiilor prezentate. După fiecare definiție precizăm clar care este sursa folosită. Există două seturi mici de excepții: sursa „dexonline”, care ne aparține, și sursa „neoficial”, pe care încercăm să nu o mai folosim.
- Nu dorim să ascundem definiții doar pentru că sunt (sau ni se par nouă) greșite sau că ar putea deranja pe cineva, indiferent de dicționarul în care apar! Asta implică și faptul că simpla apariție a unui cuvânt în dexonline nu-l validează automat.
- Nu dorim să modificăm definițiile existente, deoarece nu ne aparțin, dar sistemul ne permite să facem adnotări pe marginea lor.
- Nu dorim să extindem dicționarul cu definiții provenite din opinia personală a unui utilizator. Ne bazăm pe contribuțiile voluntare, dar ele trebuie să provină dintr-o sursă autorizată (prin care de obicei înțelegem un dicționar tipărit la o editură serioasă). Aceasta ne conferă mai multă autoritate.
- Nu oferim un dicționar complet. Așa ceva nu există, căci limba evoluează. Dar calitatea dexonline a crescut în permanență și sperăm să continuăm așa.
- Nu oferim un dicționar bilingv. Există deja dicționare bilingve pe Internet de o calitate foarte bună.
Cum ne puteți ajuta
dexonline este, în primul rând, un proiect civic. Cu toții lucrăm la el în timpul liber, iar banii proveniți din reclame sunt, în mare parte, reinvestiți în proiect. De aceea, orice ajutor este binevenit.
- Folosiți-ne și spuneți-le și altora despre noi.
- Donați bani Asociației dexonline.
- Dacă sunteți meticulos, ne puteți ajuta contribuind cu definiții. Atenție, este vital să citiți Ghidul voluntarului înainte.
- Dacă sunteți programator, scrieți cod pentru dexonline. Citiți Informații pentru programatori.
- Dacă sunteți lingvist, scrieți, contra cost, articole lingvistice. Citiți Ofertă pentru lingviști.
- Dacă sunteți desenator, ajutați-ne să creăm, contra cost, un dicționar vizual. Avem tot suportul tehnic pregătit, dar ne trebuie mii de desene schematice.
Echipa dexonline
Echipa activă în prezent constă din:
- Cătălin Frâncu, fondator și programator;
- Radu Borza, programator, moderator și președinte al Asociației dexonline (și, dacă e nevoie, și desenator!);
- Matei Gall și Octavian Mocanu, moderatori ai bazei de date, unii dintre primii voluntari ai proiectului (Tavi se ocupă și de twitter);
- Laurențiu Bașchir și Oana Ciobancan, cei mai activi dintre voluntarii care introduc definiții;
- Andreea Frâncu, editorul Cuvântului zilei;
- Anca Alexandru, coordonatoare a voluntarilor și moderatoare (dar se ocupă și de Cuvântul zilei și de instagram);
De menționat că ne puteți găsi și în topul celor care introduc definiții!
Foști colaboratori
- 2004-2021: Laura Gellner încă pe primul loc la numărul de definiții trimise (la doi ani de la dispariție);
- 2011-2016: Dorelian Bellu, activist pe rețele sociale și editorul Cuvântului zilei;
Desenatori
Desenatorii se ocupă în principal de ilustrarea Cuvântului zilei.
- Andrea Homorodean, din 2016
- Ramona Costea, din 2016
- Ioana Adelina Boroș, din 2016
- Echipa Miolk din 2016
- Tiberiu Teodor Stanciu, din 2016
- Cristina Monea, din 2022
Foști desenatori
- 2012: Vasile Alboiu
- 2012-2016: Carmen Nistor;
- 2015-2016: Gabriel Miu;
- 2016-2018: Teodora Pașcanu;
- 2016-2019: Alexandra Berdan;
- 2016-2019: Ancuța Costandache;
- 2018-2019: Vlad și Raisa Enculescu;
Avantaje
Avantajele dexonline față de un dicționar pe hârtie sunt:
- Căutarea mai simplă a cuvintelor. Tastarea cuvântului ia considerabil mai puțin decât frunzărirea paginilor.
- Căutări aproximative. Dacă nu cunoașteți forma corectă a unui cuvânt, puteți încerca o scriere aproximativă și dexonline va găsi forma corectă. De exemplu, căutând cuvântul geizer, veți fi trimiși la forma corectă „gheizer”.
- Trimiterile. Definițiile conțin la rândul lor cuvinte care pot fi necunoscute. Într-un dicționar pe hârtie, este necesară o nouă căutare pentru a găsi explicația cuvântului necunoscut. În dexonline, trimiterea se face printr-un clic pe cuvântul necunoscut.
- Căutarea mai multor definiții simultan, folosind expresii regulate.
- Căutarea în mai multe dicționare simultan. Dacă definiția unui cuvânt a fost găsită și în DEX, și în Dicționarul de Neologisme, veți primi ambele definiții.
- Corectarea erorilor. Oricine depistează o eroare de ortografie într-o definiție o poate semnala, și greșeala va fi corectată rapid. Textul unui dicționar pe hârtie este bătut în cuie.
- Extensibilitatea. Voluntarii dexonline îmbogățesc în permanență baza de date cu definiții noi și fac comentarii pe marginea celor existente, dacă găsesc ambiguități sau contradicții.
- Aplicațiile externe. Deoarece baza de date a dexonline este disponibilă liber și gratuit, multă lume o folosește pentru scopuri din cele mai variate, de la un dicționar explicativ offline (pe care îl puteți instala și folosi pe calculatorul dumneavoastră) până la dicționare de rime, corectoare ortografice sau jocuri de spânzurătoare și rebus.
- Conjugări și declinări. Pentru a economisi spațiu, multe dicționare oferă doar una-două dintre formele declinate. dexonline le oferă complet.
Dicționare incluse
Iată lista completă a dicționarelor folosite și gradul de utilizare.
Descărcare
dexonline poate fi descărcat și instalat practic pe orice sistem de operare. Vizitați pagina de unelte și citiți tabelul de aplicații offline. Unele din aceste aplicații transferă baza de date a dexonline pe calculatorul pe care sunt instalate, după care o pot consulta și în absența unei legături la internet. Răspunderea pentru funcționarea respectivelor aplicații aparține în întregime autorilor! Există și alte aplicații, în special pentru mobil, dar nu au existat discuții cu autorii lor, astfel că nu știm nimic despre ele și nici nu putem contacta autorii.
Nu încurajăm crearea aplicațiilor care nu aduc nimic nou față de site, dimpotrivă: aplicațiilor care doar preiau paginile de pe site li se poate limita accesul dacă nu ne contactează în prealabil pentru stabilirea unor condiții contractuale.
În plus, puteți descărca o mare parte din baza de date a dexonline în format SQL (informații despre licență) (schema bazei de date). Baza de date include, printre altele:
- cuvintele cu declinările și conjugările lor;
- definițiile, cu excepția dicționarelor împovărate de copyright;
- ghidul de exprimare corectă și alte articole lingvistice.
În cazul în care doriți doar o anumită porțiune din aceste date sau un anumit format, vă recomandăm să rugați un prieten care știe SQL să vă ajute. Din lipsa timpului, nu vă putem oferi gratuit seturi de date personalizate.
Listă de discuții
Lista noastră de discuții prin e-mail este discutii@dexonline.ro. Pentru a vă abona, trimiteți un e-mail gol la discutii-subscribe@dexonline.ro. În general, lista este tăcută, dar de câteva ori pe an avem conversații de 20-30 de mesaje într-o zi.