Articol/Ionel Funeriu/hiperurbanism

De la Dexonline wiki
Jump to navigation Jump to search
Biografii lexicale
Articol publicat de Ionel Funeriu în Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

„Mai mult decât orășenesc” ar fi, etimologic vorbind, sensul acestui cuvânt greco-latin (gr. hyper „mai mult” + lat. urbs „oraș”). În limbă e ca la chimie. Combini clorul cu sodiul și obții clorura de sodiu (sarea), o substanță nouă cu însușiri proprii, altele decât suma însușirilor celor două elemente din care a rezultat. Tot astfel, hiperurban nu însemnă „mai mult decât orășean”, ci cu totul altceva, dar asta se va vedea mai jos.

Oamenii încearcă să-și adapteze exprimarea în funcție de împrejurările în care se află. Într-un fel vorbești la Universitate și cu totul altfel la piață, acasă în familie sau pe stradă. Există destui oameni care nu-și adaptează frazarea la circumstanțele în care se găsesc; și mai sunt dintre aceia care vor să-și impresioneze partenerul de dialog cu o exprimare elevată, dar cu totul nepotrivită. Pe aceștia din urmă înțelepciunea populară îi sancționează fără milă: „ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul”. Dar cei mai mulți doresc doar să se exprime corect, însă n-au pregătirea necesară s-o facă. Și atunci cad în păcatul ce se cheamă hiperurbanism.

1. În graiurile din Moldova și din unele părți ale Banatului și ale Ardealului p + i din picior și din pită se pronunță chi: chicior, chită. Fenomenul acesta a fost botezat de lingviști palatalizare, pentru că atunci când zici chi limba se apropie de „cerul gurii”, adică de zona palatală. Există însă cuvinte cum ar fi chiftea (din tc. köfte), unde chi-ul inițial este natural, ca-n limba de origine, și atunci corect ar fi să-l rostești ca atare. Necunoscându-i originea, vorbitorii caută să restabilească o prezumtivă formă corectă și zic: piftea, ceea ce-i greșit. Chestiunea este că piftea s-a generalizat în Moldova și atunci, dacă zici chiftea, ești inclus în categoria ignoranților care rostesc chiatră în loc de piatră și chită în loc de pită. Așa că aveți grijă cum solicitați chifteaua la vreo cârciumă de pe-acolo…

2. În copilăria mea, la țară, mă vizitează doi veri din Timișoara. Să tot fi avut ei vreo 15-l6 ani. Într-una din zile, o vecină cam de vârsta lor îi invită la masă. Văzând ea că nu prea se îndeamnă aceștia la pâine, mă trezesc că-i îmbie amabil: „mâncați pite, numai acuma a scos-o mama din cuptor”. Mi-a ramas în memorie ciudatul cuvânt pite și a trebuit să treacă multă vreme până să înțeleg ce-i cu el. În sat, oamenii ziceau în loc de pe (ca domnul Pleșu) și brață în loc de brațe (cum rostea probabil și Eminescu, din moment ce-l pune în rimă cu față). Vecina mea, nu prea cultivată, dar cu un oarecare simț al limbii, a tras concluzia că e urban să-l înlocuiești pe ă cu e și a extins regula și acolo unde ea nu are de ce să se aplice, la neaoșul pită. A vrut să fie corectă și a fost mai mult decât corectă, adică hipercorectă. A vrut să fie urbană și a ajuns să fie chiar mai mult, adică hiperurbană.

3. Într-o excelentă teză de doctorat despre aspectele documentare ale scrierilor lui Slavici, profesoara Adela Gorcea descoperă un alt caz de hiperurbanism. Numele satului Măderat, din zona în care a trăit scriitorul, provine din magh. Magyarad, ceea ce înseamnă că forma corectă ar fi Măgerat sau Măghierat, așa cum se rostește, cu mici ezitări, în graiul local și cum, de altfel, îl găsim de mai multe ori la Slavici (Maghierat). După întâiul război, administrația română — înlocuind-o pe cea maghiară — s-a lăsat înșelată de faptul că în partea locului se zice: „ge unge viñi” în loc de literarul: „de unde vii” și atunci l-a schimbat pe ge în de, acolo unde nu este cazul, cu convingerea că astfel restabilește forma (pronunția) corectă a localității.

Nu-mi rămăne acum decât să reproduc din DEX definiția hiperurbanismului, deși poate că exemplele mele l-au explicat singure: „Fenomen care constă în crearea unor variante fonetice, forme gramaticale, accentuări sau grafii necorecte, datorită intenției vorbitorului de a evita o exprimare sau o grafie presupusă neliterară.”

P.S. Un sinonim pentru hiperurbanism este hipercorectitudine, termen, acesta din urmă, preferat de manualele școlare de limba română.