Lingviști, Birocrați, Administratori
1.455 de modificări
Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Punctuație/Punctuația”
Sari la navigare
Sari la căutare
Articol/Punctuație/Punctuația (vedeți sursă)
Versiunea de la data 22 decembrie 2011 04:42
, 22 decembrie 2011 04:42→Aspecte definitorii: varianta inițială
(→Aspecte normative: varianta inițială) |
(→Aspecte definitorii: varianta inițială) |
||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
__TOC__ | __TOC__ | ||
Punctuația este un sistem de semne grafice convenționale (semnele de punctuație) care au rolul de organizare sintagmatică a enunțurilor (adică de a despărți unitățile sintactice după raporturile stabilite între părți de propoziție, propoziții și fraze șamd) și de a atrage atenția asupra prozodiei și a intonației corespunzătoare diverselor tipuri de propoziții. Punctuația poate constitui un indiciu de lectură a textelor scrise. Semnele de punctuație corespund intonației și pauzei din vorbire; totuși între ele neexistând o corespondență perfectă. Prozodia enunțurilor este redată numai parțial prin punctuație, care nu reflectă și intensitatea rostirii, lungirea sunetelor, ritmul, debitul vorbirii etc. | |||
Deoarece nu există întotdeauna o demarcație clară între semnele ortografice și cele de punctuație, se impune tratarea și discutarea acestora în paralel. | |||
== Aspecte definitorii == | |||
În conformitate cu ultima ediție a ''Gramaticii limbii române'', '''''semnele de punctuație''''' întrebuințate în scrierea limbii române sunt: ''punctul'' [.]; ''semnul întrebării'' [?], ''semnul exclamării'' [!], ''virgula'' [,], ''punctul și virgula'' [;], ''două puncte'' [:], ''linia de dialog'' [—], ''linia de pauză'' [–], ''parantezele rotunde'' ( ) și, în textele științifice, ''parantezele drepte'' [ ] sau ''unghiulare'' < >, ''punctele de suspensie'' [...], ''cratima'' (liniuța de unire sau de despărțire ) [-], ''ghilimelele'' (semnele citării) repetate [„”], uneori avînd formă unghiulară [« »], iar, în textele științifice, ''ghilimelele simple'' [' '] sau ''duble'' [" "] și ''bara oblică'' [/]. | |||
''''Semnele ortografice''''' folosite în limba română (în conformitate cu ultima ediție a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic) sunt ''apostroful'' [’], ''bara oblică'' [/], ''spațiul (blancul)'' [ ], ''cratima'' [-], ''linia de pauză'' [–], ''punctul'' [.] și ''virgula'' [,]. | |||
Este demn de menționat că există neconcordanțe între punctul de vedere al Gramaticii limbii române (GLR2008) și cel al Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic (DOOM2), în ciuda existenței unei coordonării centralizate între cele două lucrări normative. Astfel, conform Gramaticii limbii române doar punctul, bara oblică, linia de pauză și cratima sunt utilizate și ca semne ortografice. | |||
Se observă și faptul că se preferă definițiile enumerative în locul celor explicative, fapt care se reflectă prin lipsa încercării unei delimitări clare între semnele de punctuație și cele ortografice. De asemenea, nici una dintre lucrări nu consideră nici accentele și nici notația cantității vocalelor (în special pentru i scurt) ca fiind semne ortografice (primele sunt opționale în prezent, deși normele vechi – dinainte de 1932 – defineau clar anumite cazuri de uz). | |||
== Aspecte normative == | == Aspecte normative == | ||
| Linia 7: | Linia 21: | ||
Multe reguli sunt însă facultative, permițînd alegerea dintre mai multe semne de punctuație sau dintre utilizarea unui semn și, respectiv, absența punctuației. Astfel, semnul exclamării alternează cu virgula sau cu absența punctuației mai ales după interjecțiile urmate de vocative: ''Măi[!] omule!, Măi[,] omule!, Măi omule!''. Ghilimelele sunt utilizate în concurență cu linia de dialog, ca mărci ale vorbirii directe. Semnul două puncte poate însoți ghilimelele sau linia de dialog, precedînd secvența în vorbire directă, sau se poate folosi, în absența altor semne de punctuație, ca marcă unică a vorbirii directe. Parantezele sunt utilizate în concurență cu linia de pauză și cu virgula, ca mărci ale intercalării. Linia de pauză are funcții comune cu bara oblică și cu cratima. Virgula și cratima alternează în structurile care exprimă aproximația prin numerale juxtapuse. | Multe reguli sunt însă facultative, permițînd alegerea dintre mai multe semne de punctuație sau dintre utilizarea unui semn și, respectiv, absența punctuației. Astfel, semnul exclamării alternează cu virgula sau cu absența punctuației mai ales după interjecțiile urmate de vocative: ''Măi[!] omule!, Măi[,] omule!, Măi omule!''. Ghilimelele sunt utilizate în concurență cu linia de dialog, ca mărci ale vorbirii directe. Semnul două puncte poate însoți ghilimelele sau linia de dialog, precedînd secvența în vorbire directă, sau se poate folosi, în absența altor semne de punctuație, ca marcă unică a vorbirii directe. Parantezele sunt utilizate în concurență cu linia de pauză și cu virgula, ca mărci ale intercalării. Linia de pauză are funcții comune cu bara oblică și cu cratima. Virgula și cratima alternează în structurile care exprimă aproximația prin numerale juxtapuse. | ||
În ceea ce privește semnele ortografice, aceasta este mai puțin cunoscută și ca atare mai puțin folosită în conformitate cu prevederile normative (din DOOM2 în acest caz). Din acest motiv, multe edituri sau redacții își creează seturi de reguli (diferite de la editură la editură) pentru a păstra consistența dintre lucrările editate. | În ceea ce privește semnele ortografice, aceasta este mai puțin cunoscută și ca atare mai puțin folosită în conformitate cu prevederile normative (din DOOM2 în acest caz). Din acest motiv, multe edituri sau redacții își creează seturi de reguli (diferite de la editură la editură) pentru a păstra consistența dintre lucrările editate. | ||
Un aspect care a fost omis la crearea acestor norme este cel referitor la forma acestor semne, în special a celor mai puțin folosite sau a celor pentru care există un standard comun internațional. Astfel, o decizie a Academiei Române recomandă folosirea ghilimelelor „” (așa numitele ghilimele 99-99), dar nu impune ca obligatorie această recomandare. | Un aspect care a fost omis la crearea acestor norme este cel referitor la forma acestor semne, în special a celor mai puțin folosite sau a celor pentru care există un standard comun internațional. Astfel, o decizie a Academiei Române recomandă folosirea ghilimelelor „” (așa numitele ghilimele 99-99), dar nu impune ca obligatorie această recomandare. | ||