Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/IV. e sau ie?”

Articol/Mioara Avram/IV. e sau ie? (vedeți sursă)

Versiunea de la data 29 iulie 2018 15:39

6.866 de octeți șterși , 29 iulie 2018 15:39

→‎IV. e sau ie?

Anca Alexandru

Lingviști

349 de modificări

@@ Linia 163: / Linia 163: @@
 – la verbele cu infinitivul în ''-chia'', ''-ghia'' sînt corecte formele în ''-iez'', ''-iezi'', ''-iem'': ''machiez'', ''machiem'', ''trunchiez'', ''trunchiem'', ''înjunghiem'' etc. Cf. '''V 5'''.
-$miercuri $(moștenit) și $Mercur$, $mercurial $(neologisme);
-$miere $(moștenit) și $mieriu$, $mieros $față de $melifer$, $melivor $(neologice);
-$piept $(moștenit) și derivatele tradiționale $pieptar$, $piepti$ș, $pieptos$, $pieptu$ț, $împieptoșa $față de neologicul $pectoral$;
-$pieptene $(moștenit) și $pieptăna$, $pieptănu$ș etc. față de $pectiniform$;
-$pierde $(moștenit) și derivatele tradiționale $pierzanie$, $pierzător $față de $perdant $și $perdiție $(neologice);
-$pieri $(moștenit) și $pieritor$, $pieritur$ă față de $perisabil $(neologic);
-$piersic $și $piersic$ă (moștenite) față de $pers$, $persan$, $persic $și $perj$ă, împrumutate din surse diferite;$pietre $(pl. de la $piatr$ă, moștenit) și derivatele tradiționale $pietrar$, $pietrărie$, $pietrean$($c$ă), $pietricic$ă, $pietri$ș, $pietroi$, $pietros$, $pietrui$, $împietri $față de $petrifica $și elementul de compunere $petro- $($petrogenez$ă, $petroglif$ă, $petrograf $etc.);
-$vierme $(moștenit) și derivatele tradiționale $viermar$, $viermănar$,
-$viermănos$, $viermișor$, $viermui $față de neologicele $vermial$, $vermicular$, $verminație$, $vermin$ă, $verminoz$ă și elementul de compunere $vermi- $($vermicid$, $vermiform$, $vermifug$);
-$viers $„melodie, voce”(cuvînt popular moștenit) și $viersui $„a cînta” față de neologicele $vers$, $verset$, $versifica $și $versui $„a versifica”.
-Se pronunță și se scriu corect cu $e$, nu cu $ie$, cuvintele $ferăstrău $(și derivatele $ferăstra$ș, $ferăstrăia$ș, $ferestrui$), $împelița $(cf. $drac împelițat$), $înverșuna $și $meu$.
-Precizarea este necesară în opoziție cu variantele neliterare care au aici $ie$, cu explicații diferite de la caz la caz. Varianta $fierăstrău $se explică prin etimologie populară, fiind apropiată în mod nejustificat de cuvîntul $fier$, cu care n-are, de fapt, legătură ($ferăstrău $e împrumutat din maghiară, iar $fier $e moștenit din latină). Varianta $împielița $se explică și ea prin apropiere de cuvîntul $pieli$ță (diminutiv de la $piele$); apropierea reface o legătură etimologică reală, dar neglijează amănuntul că numai în varianta $peli$ță cuvîntul de bază a avut sensul „trup, făptură”, de la care s-a format verbul $împelița$, îndepărtat de sensurile actuale ale lui $pieli$ță („piele fină”, „membrană”, „strat subțire, pojghiță”). Variantele $învierșuna $și $mieu$, justificate sau nu etimologic, au fost respinse de evoluția uzului majoritar, care a mers paralel cu substantivul de bază în cazul lui $înverșuna $(între $vierșun $și $verșun $predomină $verșun$) și cu alte forme flexionare în cazul lui $meu $(f. sg. $mea $– pl. $mele$). Pronunțarea $mieu$, care se mai aude la unii actori în vîrstă, pare nu numai desuetă, ci și artificială; în nici un caz nu se pronunță $mieu $ceea ce se scrie $meu$.Numele proprii românești se scriu în principiu în același fel ca și cuvintele comune cu care au legătură:
-– toponime: $Fierbinți$, $Miercurea$, $Piersica$, $Pietrari$, $Pietricica$, $Pietrosu$, $Viezuri$;
-– antroponime: $Fieraru$, $Mielușel$, $Pietreanu $(cf. $pietrean $< $Piatra$), $Petrescu $(< $Petru$).
-Toleranța față de dorința purtătorilor la antroponime explică variante ca $Feraru $și $Fieraru$, $Peptan $și $Pieptan$, $Petreanu $și $Pietreanu$, $Vesparu $și $Viesparu$, unele cu repercusiuni și în toponimie (de exemplu: $Petreni $și $Pietreni$).
-Variante și inconsecvențe se întîlnesc și în formele oficiale ale toponimelor: $Petri$ș și $Pietri$ș, $Petroșani $și $Pietroșani$; cînd nu sînt simple inadvertențe din indicatoare, ele se pot explica prin uzul regional diferit și prin tradiție.
-b. După diverse consoane (îndeosebi după [ë], [ĺ] – scrise $ch$, $gh $–, [č], [ę] – scrise $c$, $g $– și după [t] ) se pune problema alegerii între scrierea – și pronunțarea – cu $e $sau $ie $(= [i-e]).
-În poziție finală neaccentuată variația se întîlnește mai ales la singularul unor substantive feminine comune – împreună cu care se clasează și femininul adjectivului $vechi $–, care se grupează în trei categorii din punctul de vedere al normelor limbii literare actuale:
-– corectă este varianta în $-ie$: $așchie$, $fachie$, $rochie$; $pîrghie$, $stinghie$, $unghie$; $cuhnie$, $vecernie$; $urticarie$; $pîrtie$, $prăpastie$, $răspîntie$; $dajdie$; $jirebie $(nu $așche$, $roche$, $cuhne$, $pîrte $etc.);
-– corectă este varianta în $-e$: $buche$, $pereche$, $ridiche$, $streche$, $ureche$; $leghe$, $veghe$, $zeghe$; $elice$, $falce$, $lance$, $pogace$; $helge$, $minge$; $bute$; $nădejde$; $cobe $(nu $buchie$, $ridichie$, $elicie$, $mingie$, $nădejdie $etc.); aici se încadrează și adj. $veche$;
-– sînt admise ambele variante: $muchie $și $muche$.Bineînțeles, forma de singular adoptată determină tipul de flexiune: substantivele feminine cu singularul în $-e $au forma articulată în $-ea $($ridichea$, $mingea$, $butea$) și pluralul în $-i $($ridichi$, $mingi$, $buți$), iar cele cu singularul în $-ie $au forma articulată în $-ia $($așchia$, $rochia$, $cuhnia$, $pîrtia$) și pluralul în $-ii $($așchii$, $rochii$, $cuhnii$, $pîrtii$); de la $muchie $singularul articulat e $muchia $și pluralul $muchii$($le$), iar de la $muche $forma articulată de sg. e $muchea$, iar cea de pl. $muchi$($le$). Vezi V 5 și VIII 1.
-La substantivele masculine variația apare la:
-– numele a zece luni ale anului, la toate acestea fiind corectă finala -$ie$: $ianuarie$, $februarie$, $martie$, $aprilie$, $iunie$, $iulie$, $septembrie$, $octombrie$, $noiembrie$, $decembrie$;
-– cîteva nume proprii de persoană (prenume folosite uneori
-și ca nume de familie), la care se tolerează variația, dar se preferă pentru unele finala $e $($Gheorghe$, $Grigore$, $Vasile$), iar pentru altele $ie $($Eustatie$, $Ilarie$).
-Distincția între -$e $și -$ie $poate crea opoziții între cuvinte ca $Marte $(planeta) și $martie $(luna); $salce $(plantă erbacee; sos) și $salcie $(arbore).
-În poziție accentuată problema alegerii între $e $și $ie $se pune la formele de indicativ și conjunctiv prezent (pers. 1 și 2 sg., 1 pl.) ale verbelor de conjugarea I după [ë], [ĺ], scrise $ch$, $gh$, la care se disting două situații din punctul de vedere al normelor limbii literare:
-– la verbele cu infinitivul în $-chea$, $-ghea $sînt corecte formele în $-ez$, $-ezi$, $-em$: $îngenunchez$, $îngenunchezi$, $îngenunchem$, $veghez$, $veghezi$, $veghem$;
-– la verbele cu infinitivul în $-chia$, $-ghia $sînt corecte formele în $-iez$, $-iezi$, $-iem$: $machiez$, $machiem$, $trunchiez$, $trunchiem$, $înjunghiem $etc. Cf. V 5.

Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/IV. e sau ie?”

Articol/Mioara Avram/IV. e sau ie? (vedeți sursă)

Versiunea de la data 29 iulie 2018 15:39

Meniu de navigare

Căutare