Lingviști
349 de modificări
Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/XIV. Cu sau fără -l”
Sari la navigare
Sari la căutare
Articol/Mioara Avram/XIV. Cu sau fără -l (vedeți sursă)
Versiunea de la data 7 septembrie 2018 13:20
, 7 septembrie 2018 13:20→XIV. Cu sau fără -l ?
| Linia 59: | Linia 59: | ||
Substituția se poate face și prin variația topicii (''bătrînul codru/codrul bătrîn'' și ''simplul exemplu/exemplul'' (''cel'') ''simplu''; ''acest exemplu/exemplul acesta''). | Substituția se poate face și prin variația topicii (''bătrînul codru/codrul bătrîn'' și ''simplul exemplu/exemplul'' (''cel'') ''simplu''; ''acest exemplu/exemplul acesta''). | ||
'''b.''' Se pronunță și se scrie numai ''u'' la sfîrșitul pronumelor și adjectivelor pronominale posesive (''al'') ''nostru'', (''al'') ''vostru''. | |||
'''c.''' Se pronunță și se scrie numai ''u'' la sfîrșitul adverbului ''înăuntru'' (și ''dinăuntru'') și al prepozițiilor ''dintru'', ''întru'', ''pentru'', ''printru''. | |||
Se face deci deosebire între adverbul ''înăuntru'' și prepoziția ''înăuntrul'' (vezi '''1'''); cf. și ''dinăuntru'' — ''dinăuntrul''. | |||
'''d.''' Se pronunță și se scrie numai ''u'' la sfirșitul numeralului cardinal ''unu'' în formulele de numărare (''unu'', ''doi''; ''unu sau doi''; ''unu la sută'') și de denumire (''numărul unu'', ''cifra unu'', ''ora unu'', ''nota unu'', ''tramvaiul unu''), precum și ca termen final al unui numeral compus (''treizeci și unu'', ''o sută unu''). | |||
Prin tradiție, se scrie însă ''unul'' nu numai pronumele nehotărît, ci și numeralul cardinal în îmbinări ca ''de unul singur''; ''eu unul''; (''tot'') ''unul și unul''. Prin prezența/absența lui ''l'' final se face deosebire între ''pînă la unul'' „pînă la ultimul” și ''pînă la unu'' „pînă la ora 1” (în contexte ca ''Au rezistat pînă la unu/unul''). | |||
'''3.''' În substantivele proprii scrierea cu sau fără ''l'' după ''u'' are reguli diferite după categoriile de denumiri. | |||
'''a.''' Prenumele se scriu numai fără ''l'': ''Alecu'', ''Alexandru'', ''Barbu'', ''Ducu'', ''Dumitru'', ''Gogu'', ''Laurențiu'', ''Nelu'', ''Nicu'', ''Ovidiu'', ''Petru'', ''Puiu'', ''Radu'', ''Sandu'', ''Sergiu'', ''Silviu'', ''Voicu'' etc. | |||
'''b.''' Numele de familie se scriu de regulă tot fără ''l'': ''Albu'', ''Corbu'', ''Lemnaru'', ''Negru'', toate cele derivate cu sufixele specifice -''așcu'' (''Dumitrașcu'', ''Pătrașcu''), -''ciu'' (''Ivanciu'', ''Manciu''), -''eanu'' (''Munteanu'', ''Olteanu''), -''escu'' (''Grigorescu'', ''Rădulescu''), ''-iu'' (''Gheorghiu'', ''Vasiliu''), ''-oiu'' (''Petrăchioiu'', ''Ruxăndoiu''). Se respectă însă, ca excepție, scrierea învechită cu ''l'' practicată de purtătorii numelui: (Dimitrie) ''Onciul'', (Aron) ''Pumnul''. | |||
'''c.''' Poreclele și supranumele se scriu cu ''l'', avînd tratamentul substantivelor comune: ''Mihai Bravul'' și ''Mihai Viteazul''; ''Petru Șchiopul''; ''Cantacuzino Nababul'', ''Constantinescu Porcul''. | |||
'''d.''' Zoonimele se scriu fără ''l'', avînd tratamentul prenumelor: ''Lupu'', ''Murgu'', ''Puiu'', ''Roibu'', ''Suru'', ''Ursu''. | |||
'''e.''' Astronimele se scriu cu ''l'', avînd tratamentul substantivelor comune: ''Berbecul'', ''Carul-Mare'', ''Păstorul-cu-Oile'', ''Vărsătorul''. | |||
f. Cele mai multe probleme le pune scrierea toponimelor, pentru care regulile variază după categorii onomasiologice, după structură sau/și etimologie și, uneori, după funcția sintactică. | |||
Dintre categoriile onomasiologice se detașează numele de localități, pentru care pe cale administrativă s-a impus scrierea fără ''l'' nu numai la nume fixate mai demult astfel (ca ''Giurgiu'' sau ''Runcu''), ci și la alte nume simple (de exemplu, ''Izvoru'', ''Măru'') și mai ales compuse (de exemplu, ''Crăciunelu de Sus'', ''Dealu Mare'', ''Rîmnicu Sărat'', ''Sighetu Marmației'', ''Tîrgu Bujor'' etc.). | |||
Grafiile de acest fel, fără ''l'', sînt supărătoare la toponimele compuse, în care substantivul de bază este însoțit de determinanți (vezi ultima serie de exemple, de tipul ''Crăciunelu de Sus''). Dacă substantivul de bază se termină la forma nearticulată în semiconsoana [ṷ], scrisă ''u'', absența lui ''l'' face să nu se mai marcheze pronunțarea vocalică a lui ''u'' (= [u]) din exemple ca ''Șimleu Silvaniei'', ''Teceu Mic'', ''Zau de Cîmpie''. De aceea lucrările normative lingvistice recomandă scrierea cu ''l'' a toponimelor compuse (''Crăciunelul de Sus'', ''Dealul Mare'', ''Șimleul Silvaniei'' etc.), admițînd scrierea fără ''l'' numai la compusele scrise într-un cuvînt (''Cîmpulung'', ''Satulung'') sau cu cratimă (''Rîmnicu-Vîlcea'', ''Tîrgu-Jiu''). În momentul de față scrierea numelor de localități în indicatoarele administrative oficiale prezintă multe inconsecvențe din punctul de vedere al prezenței/absenței lui ''l'': de exemplu, ''Pîrîu Mare'' în jud. Mureș, dar ''Pîrîul Mare'' în jud. Neamț; ''Plaiul Cîmpinei'' în jud. Prahova, dar ''Plaiu Cornului'' în același județ. | |||
În toate celelalte categorii de toponime — nume de ape, de forme de relief, de provincii și țări, de străzi — se scrie, în mod firesc, ''l'': de exemplu, ''Crișul Repede'', ''Lacul Sărat'', ''Oceanul Înghețat de Nord'', ''Rîul Doamnei'', ''Someșul Cald'', ''Moldoveanul'', ''Negoiul'', ''Omul'', ''Vîrful cu Dor''. | |||
Unele toponime se deosebesc astfel de antroponimele din care provin: de exemplu, numele de munte ''Moldoveanul'' (cu genitiv-dativul ''Moldoveanului'') față de numele de familie ''Moldoveanu'' (cu genitiv-dativul ''lui Moldoveanu''), ''Negoiul'' < ''Negoiu'', ''Omul'' < ''Omu''. | |||