Modificări

Jump to navigation Jump to search
Pagină nouă: <center>'''Mioara Avram''' - ''Ortografie pentru toți'', 2002</center> == XVIII. ''s'' sau ș? == Confuziile între ''s'' și ș sînt reciproce. Ele se întîlnesc în pronun...
<center>'''Mioara Avram''' - ''Ortografie pentru toți'', 2002</center>

== XVIII. ''s'' sau ș? ==


Confuziile între ''s'' și ș sînt reciproce. Ele se întîlnesc în pronunțare și în scriere, în diverse categorii de cuvinte (vechi și noi) și în diverse poziții. În general, scrierea concordă cu pronunțarea, dar există și cîteva situații în care apar variante fonetice la lectura unor cuvinte scrise corect, în speță pronunțarea ca [ș] a lui ''s''.

Pentru ortografie problema alegerii între ''s'' și ș este simplă în condițiile cunoașterii pronunțării literare. Cum însă pronunțarea însăși pune probleme multor vorbitori, ea nu poate constitui un reper de încredere.

1. La început de cuvînt, înainte de vocală se pronunță și se scrie ''s'' în cuvintele ''salată'', ''sală'', ''salopetă'', ''salvie'', ''sampan'', ''sarafan'', ''sașiu'' „cu privirea încrucișată”, ''sie'' — și ''sieși'' —, ''sipică'', ''sobol'', ''solomonar'', ''sovîrf'', dar ș în ''șasiu'' (cadru), ''șindrilă'', ''șobolan'', ''șofran'', ''șorici''.

2. Cele mai multe probleme apar, la început de cuvînt, înainte de consoană.

a. Înainte de ''c'' se pronunță și se scrie ''s'' în ''scandal'', ''scorbură'', ''scolastic'', ''scorpie'', ''scorpion'', dar ș în ''școală'' — și ''școlar'', ''școlaritate''.

b. Înainte de [č], scris ''c'' + ''e'', ''i'', se pronunță și se scrie numai ''s'':'' scelerat'', ''scenă'', ''sceptic'', ''sceptru'', ''sciatică'', ''scinda'', ''scintigramă'', ''scit'', ''sciziune''.


Unii vorbitori, sub influență italiană, reduc întregul grup [sč] la [ș], pronunțînd, de exemplu, ''șenă'' sau ''șiatic''ă.


c. Înainte de [k'], scris ''ch'' + ''e'', ''i'', se pronunță și se scrie ''s'' în cuvintele ''schelă'', ''scheuna'', ''schilav'', ''schilod'', ''schimba'', ''schimbea'', ''schingiui'', dar ș în ''șcheau'' (pl. ''șchei''), ''șchiop'' și ''șchiopăta''.Variantele cu reducerea întregului grup [sk'] la [ș], în ''șemă'' și ''șematism'' pentru ''schemă'' și ''schematism'' sau ''șismatic'' pentru ''schismatic'', sînt învechite.


d. Înainte de ''f'' se pronunță și se scrie ''s'' în cuvintele ''desfăca'', ''sfară'', ''sfert'', ''sfeșnic'', ''sfoară'', dar ș în ''șfichi'' — și ''șfichiui —''.

e. Înainte de ''m'' se pronunță și se scrie ''s'' în cuvintele ''smoală'' și ''smoching'', dar ș în ''șmag'', ''șmirghel'', ''șmotru''.

f. Înainte de ''p'' se pronunță și se scrie ''s'' în cuvintele ''spangă'', ''special'', ''specula'', ''spicher'' — și ''spicheri''ță —, ''spion'', ''spirt'', ''spital'', ''spițer'', ''spray'' (pronunțat corect [spreĭ]), ''sprinkler'', ''sprint'' — și ''sprinta'', ''sprinter'' —, dar ș în ''șpagat'', ''șpagă'', ''șpalt'', ''șperaclu'', ''șpilhozen'', ''șpri''ț.

g. Înainte de ''t'' se pronunță și se scrie ''s'' în cuvintele ''stand'', ''standard'', ''start'', ''stas'', ''stat'' (inclusiv în sensul „tabel” din ''stat de plat''ă), ''stefanian'', ''stefanit'', ''stejar'', ''stoc'', ''stofă'', ''strangula'', ''stras'', ''stres'' — și ''stresa'', ''stresant'' —, ''stuc'' — și ''stucatură'' —, ''student'', dar ș în ''ștachetă'', ''ștafetă'', ''ștampilă'', ''ștevie'', ''ștrand'', ''ștrudel''. Prin pronunțarea și scrierea cu ''s'', respectiv ș se deosebesc între ele cuvintele ''stan''ță „strofă, poezie”, ''stanța'' „a compune stanțe” și ''ștan''ță (unealtă), ''ștanța'' „a prelucra cu ajutorul unei ștanțe”.


Variantele de pronunțare cu [ș] în loc de [s] înainte de ''p'' și ''t'', reflectate mai rar în scriere, sînt, în neologisme, rezultatul hipercorectitudinii, datorindu-se aplicării greșite a unei reguli de pronunțare valabile în anumite cuvinte în limba germană.


3. Între vocale, ''s'' și ș se confundă mai ales în contexte care favorizează fenomenele de asimilare sau de disimilare: se pronunță și se scrie corect ''-s-'' în cuvintele ''șosea'' (pl. ''șosele''), ''șosetă'', dar ''-ș-'' în ''șoșele'' „amăgeli”, ''șoșoni''.

Prin prezența lui ''-s-'' sau ''-ș-'' se deosebesc dubletele etimologice ''fisă'' („plăcuță care servește ca marcă de plată — jeton —; piesă de forma unei monede care declanșează funcționarea unui mecanism”) și ''fi''șă („bucată de hîrtie; piesă de contact de la capătul unui cordon”).Se pronunță și se scrie corect ''pașaport'' (nu ''pas''(''a'')''port'').

4. În interiorul cuvîntului, înaintea unei consoane se produc variații asemănătoare cu cele de la începutul cuvîntului în același context.

a. Înainte de ''c'' se pronunță și se scrie ''s'' în ''cescu''ț „timp foarte scurt, clipă”, ''fiscal'', ''muscat'' „tămîios”, ''muscular'', ''musculatură'', ''tescovină'', dar ș în ''ceșcu''ță „ceașcă mică”, ''chioșc'', ''mușcată'' (floarea).

b. Înainte de [č], scris ''c'' + ''e'', ''i'', se pronunță și se scrie ''s'' în ''ascet'', ''ascendent'' — și ''ascensiune'', ''ascensor'' —, ''căscioară'', ''descendent'', ''descentraliza'', ''descifra'', ''descinde'', ''disciplină'', ''discipol'', ''fascicul'', ''fascism'', ''fascist'', ''fuscel'', ''lasciv'', ''mescioară'', ''muscel'', ''piscicol'', ''susceptibil'', ''resuscita'' și ''suscita'', precum și în toate cuvintele cu sufixele ''-escent'', ''-escen''ță (''adolescent'', ''convalescent'', ''efervescent'', ''incandescent'' etc.) și în formele flexionare cu desinența ''-e'' ale cuvintelor cu rădăcina terminată în ''sc'' (''basce'', ''fresce'', ''odalisce''), dar ș în cuvintele ''coșciug'', ''ușcioară'' (și ''ușcior'' ca variantă a lui ''ușor'' s.).


Ca și la începutul cuvîntului (vezi 2 b), grupul [sč] din neologisme este redus de unii vorbitori la [ș]: de exemplu, ''fașism''.


c. Înainte de [k], scris ''ch'' + ''e'', ''i'', se pronunță și se scrie ''s'' în ''descheia'', ''deschide'', ''deschinga'', ''muschetă'' — și ''muschetar'' —, dar ș în ''mușchi'' — și ''mușchios'', ''mușchiule''ț —, ''rășchia'', ''rășchira'', ''rășchitor'', ''teșcherea''.

d. Înainte de ''p'' se pronunță și se scrie ''s'' în pluralul adjectivului și substantivului ''aspru'':'' aspri''.

e. Înainte de ''t'' se pronunță și se scrie ''s'' în ''astea'', ă''stea'' (forme de f. pl. ale pronumelui și adjectivului demonstrativ în varianta sa din limbajul familiar), ''mustri'' (ind. prez. 2 sg,. de la ''mustra'') și în ''șustăr'', dar ș în ''poștal'' (și în îmbinarea ''carte poștal''ă), ''poștalion'', ''șiștar'', ''veșteji'' și în forma de m. pl. a tuturor substantivelor și adjectivelor terminate la sg. în -''stru'':'' albaștri'', ''iluștri'', ''miniștri'', ''pilaștri''.În cuvintele ''veșmînt'' și ''înveșmînta'' consoana [ș] provine din [s] în același context, variantele mai vechi avînd un ''t'' între ș și ''m'' (''veștmînt'' < ''vestmînt'').


5. După consoană (de obicei ''l'', ''r''), variațiile sînt asemănătoare în interiorul cuvîntului și la sfîrșit de cuvînt: se pronunță și se scrie ''fals'' (f. sg. ''falsă'', pl. m. ''falși'', f. ''false'') și ''falsifica'', ''vers''; ''hîrsi'', dar ''hîrșîi''.

6. La sfîrșit de cuvînt, după vocală se pronunță și se scrie ș în ''gri''ș — și ''grișat'' — și ''suferta''ș, dar ''s'' în ''incas'' (f. sg. ''incasă'', pl. m. ''incași'', f. ''incase'').

7. Alegerea între ''s'' și ș este determinată uneori de considerente morfologice. Substantivele masculine terminate la singular în ''s'' au totdeauna pluralul cu ș: se pronunță și se scrie corect ''perși'' (nu ''persi'').

Sufixul perfectului simplu este -''se'' (nu ''-șe''): se pronunță și se scrie corect ''arse'', ''duse'', ''fripse'', ''merse'', ''zise''.

8. Distincția între ''s'' și ș trebuie respectată și la literele majuscule; ea se face prin notarea sedilei la litera ș (Ș).


Vezi și XXVII F.


Regula este valabilă și pentru abrevierile de prenume reduse la inițiale sau pentru siglele alcătuite din inițiale majuscule; de exemplu, ''C''.''N''.Ș.''T''. (< ''Consiliul Național al Științei și Tehnologiei'').


Deprinderea de a nu se nota sedila la Ș duce la lectura acestei litere drept ''s'':'' St''.'' O''.'' Iosif ''(< Ș''tefan Octavian Iosif'') se citește [ste-o], iar ''S''.'' S''.'' F''. (< ''Societatea de Științe Filologice'') [se-se-fe]. Vezi și XXVIII B 3 e.9. Variante cu ''s'' pentru [ș] și cu ș pentru [s] se întîlnesc și la numele proprii românești în contexte identice cu cele descrise la 1— 6. De exemplu: ''Musceleanu'' și ''Mușceleanu''; ''Paraschiva'' și ''Parașchiva''; ''Spițeru'' și Ș''pițeru''. Unele variante se explică prin corespondente străine: Ș''imon'' pentru ''Simon'' sau ''Stefu'' pentru Ș''tefu'' (< Ș''tefan'').


Substantivele comune ''stefanian'' (perioadă geologică) și ''stefanit'' „sulfură dublă naturală de stibiu și argint” sînt raportabile la forma latinească a numelui propriu Ș''tefan'' într-o variantă parțial românizată, cu menținerea lui ''s'', dar cu ''f'' pentru ''ph''; ele provin din fr. ''stéphanien'' (denumire legată de bazinul carbonifer Saint-Etienne), respectiv fr. ''stéphanite''.


În unele nume proprii românești de persoane sau numai în variante ale lor se întîlnește uneori scrierea, învechită, cu ''s'' pentru [ș]: (''Ovid'')'' Densusianu ''(<'' Densu''ș), (''Bogdan Petriceicu'')'' Hasdeu'', (''George'')'' Stephănescu ''(< Ș''tefan'').

Scrierea cu -''siu'' pentru [ș] a fost curentă în secolul trecut în Transilvania: nume ca ''Opri''ș, prin grafia ''Oprisiu'', au devenit ''Oprișiu''.


Nume de familie ca ''Scheau'', ''Schiopu'' (și ''Schiopulescu'') pot reprezenta atît variante fonetice regionale (ca și apelativele corespunzătoare, pentru care vezi 2), cît și grafii etimologice.

Administrația a oficializat scrierea și pronunțarea cu ''s'' a unor nume proprii de localități, de exemplu ''Segarcea'', și a optat pentru soluții diferite la aceleași nume din regiuni diferite: ''Scheia'' și Ș''cheia'', ''Sebi''ș și Ș''ebi''ș, ''Semlac'' și Ș''emlac''(''~ul Mare/Mic''), ''Sopot'' și Ș''opot''(''~ul Nou/Vechi'') sau la nume înrudite: ''Sărmașu'' și ''Sărmășel'', dar Șă''rmășag''; ''Sicula'', dar Ș''iculeni''. Variantele de la toponime explică și unele variante din antroponimie, de exemplu ''Scheianu'' și Ș''cheianu''.Cf. și adjectivul din denumirea textului rotacizant ''Psaltirea Scheian''ă/Ș''cheiană'', care-l amintește pe donatorul său, D.C. Sturdza-Scheianul.


10. În nume proprii străine — de locuri, de instituții sau de persoane — și în derivatele lor scrierea și pronunțarea urmează regulile limbilor respective.

În numeroase nume proprii germane (nu însă în toate!) se scrie ''s'' și se pronunță [ș] înainte de ''p'' și ''t'' la început de cuvînt (și de silabă în compuse și în formații prefixale): de exemplu, numele fluviului ''Spree'' se pronunță corect [șpre], iar numele compozitorului austriac ''Strauss'' se pronunță [ștraŭs).

La lectura unor nume proprii străine se face adesea greșeala de a se pronunța [ș] litera ''s'' — inițială de cuvînt sau de silabă — urmată de ''p'' sau ''t'' în cuvinte de diverse origini, cărora li se aplică astfel, în mod nejustificat, o regulă valabilă numai pentru unele cuvinte germane. De reținut că numele proprii englezești și americane (''Spencer'', ''Springfield'', ''Steinbeck'', ''Stevenson''), franceze (Madame de ''Staёl'', ''Stendhal'', ''Strasbourg'', ultimul cu pronunțare corectă diferită și ca accent de corespondentul german, scris ''Strassburg''), olandeze (''Steen'') și suedeze (''Stockholm'', ''Strindberg'') se pronunță corect cu [s-], nu cu [ș-].

Nici măcar pentru numele proprii germane lectura [ș] nu trebuie generalizată: de exemplu, numele de orașe ''Rostock'' și ''Speyer'' se pronunță corect cu [s].

Pentru pronunțarea corectă a numelor proprii străine trebuie bine determinată apartenența lor și trebuie consultate dicționare speciale, cu atît mai mult cu cît același nume, cu aspect german și scris cu ''s'', se poate pronunța cu [ș] ori cu [s] după cum este sau nu german; de exemplu, ''Springer'' (editor german și chimist american) sau ''Stein'' (om politic prusac și scriitoare americană); cf. și ''Stendal'' (oraș german) și ''Stendhal'' (scriitor francez). Numele propriu ''Bernstein'' se pronunță cu [s] în cazul dramaturgului francez și al compozitorului american (cu diferențe fonetice în alte privințe), dar cu [ș] în cazul omului politic german; întrucît derivatele ''bernsteinian'', ''bernsteinism'', ''bernsteinist'' se referă la acesta din urmă, ele se pronunță corect cu [ș] (și cu [aĭ]).Greșeala inversă se întîlnește la lectura numelor proprii maghiare, în care litera ''s'' trebuie citită [ș], nu [s]: de, exemplu, ''Sandor'', ''Sütö''.

Neglijarea semnului diacritic al literei ''S'', ''s'' la numele proprii cehe, slovace și sîrbocroate are ca rezultat lectura lor, greșită, cu [s] în loc de [ș]: de exemplu, ''Skoda'', ''Stur'', ''Sar Planina'', ''Mestrovi''ć. O situație asemănătoare se întîlnește la lectura numelor proprii poloneze cu ''S'': de exemplu, ''Swidnica''.
1.034 de modificări

Meniu de navigare