Modificări

Jump to navigation Jump to search
Pagină nouă: <center>'''Mioara Avram''' - ''Ortografie pentru toți'', 2002</center> == XIX. ''s'' sau ''z''? == Alegerea între ''s'' și ''z'' este una dintre cele mai dificile probleme al...
<center>'''Mioara Avram''' - ''Ortografie pentru toți'', 2002</center>

== XIX. ''s'' sau ''z''? ==


Alegerea între ''s'' și ''z'' este una dintre cele mai dificile probleme ale ortografiei românești, atît prin complexitatea și diversitatea regulilor, cît și prin soluțiile lor oscilante și prin unele aspecte controversate.

Cu excepția poziției înaintea altei consoane — unde prezența lui ''s'' sau ''z'' are o condiționare de ordin fonetic, valabilă pentru cuvinte de orice origine —, problema alegerii între ''s'' și ''z'' se pune în special la neologisme: fie din pricina etimologiei multiple a unora dintre ele, fie din pricina contradicției dintre scrierea cu ''s'' și pronunțarea cu [z] în unele limbi sursă (franceza și germana).Scrierea se orientează în general după pronunțarea literară actuală (precizarea este necesară întrucît există pronunțări regionale sau/și învechite diferite de cele conforme normelor ortoepice în vigoare). Există însă situații în care pronunțarea nu distinge clar consoana surdă [s] de corespondenta ei sonoră [z] și altele — mai puține — în care, din considerente etimologice, scrierea corectă este în mod deliberat diferită de pronunțarea corectă.


Tendința de a înmulți numărul grafiilor cu ''s'' diferite de pronunțarea cu [z], după modelul limbilor cu ortografie etimologică, este un semn de prețiozitate și snobism.


Regulile de scriere și de pronunțare diferă în funcție de literele/ sunetele învecinate, fără a fi totdeauna unice pentru un anumit context.

1. Înaintea unei vocale, la început de cuvînt nu sînt numeroase probleme.

a. Se pronunță și se scrie corect ''s''- în ''safir'', ''salamandră'', ''soldă'' — și ''soldat'' —, ''sup''ă.

b. Se pronunță și se scrie corect ''z''- în ''zahăr'' (și întreaga familie, inclusiv neologismele z''aharină'', ''zaharoză'' și elementul de compunere ''zahari-/zaharo-'') și în ''zalhana'', ''zegras''.

c. Se pronunță [z], dar se scrie ''s'' în termenul tehnic ''siemens'', pronunțat [zimăns], provenit dintr-un nume propriu.

2. Cele mai multe dificultăți sînt legate de poziția intervocalică.

a. Se pronunță și se scrie ''s'' în cuvintele ''asista'', ''chermesă'', ''conclusiv'', ''decisiv'', ''desinen''ță, ''disertație'', ''disident'', ''episod'', ''esofag'', ''exclusiv'', ''finisa'', ''fisiona'' și ''fisiune'', ''francmason'', ''froasa'', ''gresie'', ''idiosincrasie'', ''incisiv'', ''inclusiv'', ''oclusiv'', ''premisă'', ''resemna'', ''resignație'', ''resorbi'', ''sesiune'', ''vernisa'', în elementele de compunere ''cvasi''- (''cvasitotalitate'', ''cvasiunanim'' etc.), ''droso''- (''drosofilă'', ''drosometru'' etc.), ''fusi''- (''fusiform''), ''gnoseo''- (''gnoseologie''), ''noso''- (''nosofobie'', ''nosomanie'', ''anosognozie'' etc.), ''pisi''- și ''piso''- (''pisiform'', ''pisolit''), ''poso''- (''posologie''), ''plesio-'' (''plesiomorf'', ''plesiozaur'' etc.), ''talaso''- (''talasofobie'', ''talasoterapie'' etc.), ''vasi''- și ''vaso''- (''vasiform'', ''vasodilatator'' etc.) și în formațiile cu prefixul ''cis''- (''cisalfa'', ''cisalpin'').


b. Se pronunță și se scrie ''z'' în cuvintele ''abuza'', ''acuza'', ''afazie'', ''aluzie'', ''aplatiza'', ''ateriza'', ''azil'', ''bază'', ''bazilică'', ''bazin'', ''bizon'', ''cauză'', ''cezar'' — și ''cezariană'' —, ''cezură'', ''confuzie'', ''criză'', ''curtoazie'', ''doză'', ''entuziasm'', ''ezoteric'', ''fantezie'', ''fază'', ''fizică'', ''frază'', ''ftizie'', ''furniza'' și ''furnizor'', ''fuziona'' și ''fuziune'', ''iluzie'', ''miozotis'', ''muză'', ''muzeu'', ''muzică'', ''ocluziune'', ''paranteză'', ''parazit'', ''pauză'' — și ''repauza'' —, ''poezie'', ''proză'', ''prozelit'', ''prozodie'', ''regiza'' și ''regizor'', ''repartiza'', ''rezecție'', ''rezilia'', ''rezista'', ''rezolva'', ''simpozion'', ''sinteză'', ''speze'', ''teză'', ''tizană'', ''transvaza'', ''vezică'', ''viteză'', în elementele de compunere ''bazi''- și ''bazo''- (''bazifit'', ''bazofil'', ''bazofobie'' etc.), ''-cazie'' și ''-caziu'' (''pleiocaziu'', ''policaziu'' etc.), ''estezio-'' (''esteziologie'', ''esteziometru'' etc.), ''fazi''- și ''fazo''- (''fazitron'', ''fazotron''), ''fîzio''- (''fiziologie'', ''fizionomie'' etc.), ''fizo''- (''fizostigmină'' etc.), ''ftizio''- (''ftiziolog'', ''ftizioterapie'' etc.), ''-gnoză'' (''diagnoză'', ''prognoză'' etc.), ''lizi''- (''lizigen'', ''lizimetru'' etc.), ''lizo''- (''lizogenie'', ''lizozimă'' etc.), ''piezo''- (''piezoelectric'', ''piezometru'' etc.), ''schizo-'' (''schizofrenie'', ''schizopode'' etc.), ''scizi''- (''scizipar''), ''-zaur'' (''dinozaur'', ''ihtiozaur'' etc.), -''zom'' (''cromozom'', ''microzom'' etc.), în sufixele de substantive abstracte -''ază'' (''litiază'', ''zimază'' etc.), -''eză'' (''diureză'', ''genez''ă), -''ezie'' (''analgezie'', ''pleurezie'' etc.), -''iză'' (''expertiză'', ''vocaliz''ă), -''oză'' (''avitaminoză'', ''furunculoză'', ''glucoză'' etc.), ca și în ''-eză/-euză'' pentru nume de agent sau/și de instrument (''brodeză'', ''machieză'', ''tricotez''ă;'' dizeuz''ă) și -''eză'' pentru nume de locuitori (< -''ez'':'' burgheză'', ''francez''ă), în sufixul verbal -''iza'' < fr. -''iser'' și în formațiile cu prefixele ''dez''- (''dezarma'', ''dezinforma'', ''dezordine'' etc.), ''mez''- (''mezalian''ță, ''mezaventur''ă).Prezența lui ''z'' în loc de ''s'' este controversată la cuvintele al căror etimon are ''ss'' (''bazin'', ''viteză'', ''sciziune''), inclusiv la verbele (''aplatiza'', ''ateriza'', ''furniza'', ''regiza'') în care ''-isa'' < fr. ''-iss-'' s-a confundat cu paronimul ''-iza'' < fr. ''-iser'' (din ''concretiza'', ''realiza'', ''sonoriza'' etc.), și în elementele de compunere din terminologia internațională, scrise în diverse limbi cu -''ss''- (''scizi-'') sau -''s''- (toate celelalte).


Verbul ''sesiza'' se pronunță și se scrie cu ''-s-'' în rădăcină și cu ''-z-'' în sufix.

c. Pentru unele elemente de compunere nu există reguli unitare: ele se pronunță și se scriu în unele formații cu ''-s-'', iar în altele cu ''-z-''. În această situație sînt elementele de compunere ''iso-/izo-'', ''meso-/mezo-'', ''miso-/miz-''.

Se scrie și se pronunță ''izo''- în toate formațiile analizabile (''izoanaliză'', ''izobară'', ''izocrom'', ''izoglosă'' etc.), dar ''iso''- în cuvîntul neanalizabil ''isoscel''.

Se scrie și se pronunță ''mezo-'' în majoritatea formațiilor (''mezocarp'', ''mezolitic'', ''mezotermal'', ''mezotorace'', ''mezozonă'' etc.), dar ''meso-'' în ''mesohippus'' și ''mesopotamian''.

Se scrie și se pronunță ''miso-'' (''misogamie'', ''misogin'', ''misologie'' etc.), dar ''miz-'' în ''mizantrop'' și derivatele acestuia, deci ''-s-'' în interiorul elementului de compunere (înaintea vocalei tematice ''o''), dar ''-z-'' la întîlnirea cu o inițială vocalică.

Se scrie și se pronunță-''zof'' și''-zofie'' în cuvintele ''filozof'', ''filozofie''(și familia acestora:''filozoafă'', ''filozofa'', ''filozofală'', ''filozofard'', ''filozofic'' ,''filozofice''ș''te''), ''teozof'', ''teozofie'', dar -''sofie'' în ''gimnosofie'' (cf. și ''gimnosofist'').Scrierea cu ''-s-'' în ''filosof'', ''filosofie'' etc. este dintre cele mai controversate, din rațiuni pur etimologice; chiar cei care o susțin pronunță însă cu ''-z-'' (cum se pronunță și în franceză, germană, engleză) cuvintele în cauză, spre deosebire de compusele cu ''gimno''-, cu caracter mai tehnic.


La întîlnirea cu inițiala vocalică a termenului următor se comportă în mod diferit formanții omonimi ''dis-/diz-'' prefix negativ și ''dis-/diz-'' element de compunere: elementul de compunere se scrie și se pronunță de obicei ''dis-'' (''disartrie'', ''disestezie'', ''disovulație'', ''disurie''), în mod excepțional ''diz''- (''dizenterie''); prefixul omonim în varianta de bază devine ''diz-'' înaintea unei vocale (''dizarmonie'' și derivatele: ''dizarmonic'', ''dizarmonios'').

Sufixul ''-esim/-ezim'' apare cu ''s'' în ''milesim'', dar cu ''z'' în ''centezimă'' și ''centezimal'', ''infinitezimal''.

d. Se pronunță [z], dar se scrie ''s'' în neologisme neadaptate: ''diesel'', pronunțat [dŕzel], ''kieselgur'' [kizelgúr], ''kieserit'' [kizerŕt], ''minnesang'' [minezang].

3. Înaintea unei consoane, regulile sînt unice și măcar relativ ferme înaintea consoanelor care intră în corelație de sonoritate (lipsite de excepție înaintea consoanelor surde; cu puține excepții înaintea consoanelor sonore) și neunitare înaintea majorității consoanelor sonante.

a. Înainte de consoane surde, scrise ''c'' (și ''ce'', ''ci'', ''che'', ''chi''), ''f'', ''h'', ''k'', ''p'', ''s'', ș, ''t'', ț, se pronunță și se scrie totdeauna ''s'' (nu ''z''). Prefixele ''des-/dez-'', ''dis-/diz-'', ''iz-/is-'', ''răz-/răs-'', ''s-/z-'', ''trans-/tranz-'' au numai varianta cu ''-s'' în derivatele de la cuvinte cu asemenea inițiale: ''descărca'', ''descentraliza'', ''descheia'', ''desface'', ''deshăma'', ''despărți'', ''desțelina'' etc.; ''discontinuu'', ''displăcea'', ''distona'' etc.; ''iscusit'', ''ishod'', ''ispiti'' etc.; ''răscoace'', ''răsciti'', ''răsfira'', ''răsplată'', ''răsturna'' etc.; ''scufunda'', ''sfî''ș''ia'', ''spulbera'', ''stîrni'' etc.; ''transcarpatic'', ''transcendent'', ''transfocator'', ''transhidrogenaze'', ''transplanta'', ''transsiberian'', ''transtermie'' etc.De la această regulă nu se întîlnesc abateri sub aspect ortografic. Sub aspectul ei ortoepic regula nu este respectată totdeauna, existînd variante cu [ș] în loc de [s] (vezi XVIII 4).


b. Înainte de consoanele sonore, scrise ''b'', ''d'', ''g'' (și ''ge'', ''gi'', ''ghe'', ''ghi''), ''j'' și ''v'', se pronunță și se scrie ''z'' în toate cuvintele din fondul tradițional (''azvîrli'', ''brazdă'', ''buzdugan'', ''gazdă'', ''guzgan'', ''mîzgă'', ''năzbîtie'', ''puzderie'', ''zbor'', ''zdup'', ''zgîria'', ''zvon'', ''zgură'' etc.; excepție: ''dis-de-diminea''ță) și în diverse neologisme (''azbest'', ''brizbiz'', ''mazdeism'', ''prezbit'' etc.).

Prefixele ''des-/dez-'', ''dis-/diz-'', ''iz-/is-'', ''răz-/răs-'' și ''s-/z-'' au varianta cu -''z'' în derivatele de la cuvinte care încep cu asemenea consoane: ''dezbate'', ''dezdoi'', ''dezgheța'', ''dezgoli'', ''dezvinov''ăț''i'' etc.; ''dizgrația'';'' izbucni'', ''izdat'', ''izgoni'', ''izvodi'';'' răzbate'', ''răzda'', ''răzgîndi'', ''răzjudeca'', ''răzvrăti'' etc.; ''zbate'', ''zgoni'', ''zvînta'' etc.; consoana [z] este singura sonoră înaintea căreia prefixele ''des-/dez-'' și ''răz-/răs-'' apar în varianta cu ''-s'':'' deszăpezi'', ''deszăvorî'', ''răszice''.

Se scrie ''s'' în unele neologisme, între care puține greu de clasat (de exemplu: ''cicisbeu'', ''sgraffito'', ''svastică'', ''sveter'') și mai ales:

— derivate cu prefixul ''trans-'':'' transborda'', ''transdanubian'', ''transgresa'', ''transvaza'' etc.;

— compuse cu elementul ''dis-'':'' disbazie'', ''disdipsie'', ''disgenic'', ''disgravidie'', ''disjuncție'' etc.;

— alte compuse, analizabile și neanalizabile: ''aisberg'', ''glasbeton'', ''glasvand'', ''jurisdicție''.


Spre deosebire de regula de sub a, referitoare la consoanele surde, regulile referitoare la scrierea cu ''s'' sau ''z'' înaintea consoanelor sonore nu sînt respectate fără abateri, ceea ce se explică prin faptul că aceste reguli sînt relativ mai noi în ortografia noastră (regulile academice din 1932 recomandau încă, inconsecvent, scrierea cu ''s'' la începutul cuvintelor: ''sbiera'', ''sdrobi'', ''sgomot'', ''svăpaiat'' și cu ''z'' numai în interiorul lor: ''năzbîtie'', ''brazdă'', ''guzgan''), au cunoscut oscilații și au chiar azi excepții, care le slăbesc eficiența.Pronunțarea este de obicei cu [z], chiar atunci cînd se scrie incorect ''s în ''cuvinte ca ''sbura'' sau ''răsboi''. Înaintea consoanei [g], scrisă ''gh + e'', ''i'', prefixul ''dez-'' are varianta neliterară — fonetică și grafică — ''dej-'':'' dejgheța'', ''dejghioca'' în loc de ''dezgheța'', ''dezghioca''.

Pentru ''zdrean''ță și derivatele sale (''zdren''ță''ros'', ''zdrențui'') există variante fonetice, neliterare, cu ''s''-, dar în acestea consoana următoare este corespondenta surda a lui [d]: ''strean''ță, ''stren''ță''ros'', ''strențui''.


c. Înaintea consoanelor sonante [r], [l], [m], [n] alegerea între ''s'' și ''z'' nu are reguli generale de pronunțare și de scriere.

Înainte de ''r'' prefixul ''des-/dez-'' este corect numai cu -''z'':'' dezrădăcina'', ''dezrăsuci'', ''dezrobi''.

Înainte de ''l'', ''m'', ''n'' se pronunță și se scrie ''s'' în cuvintele ''breaslă'', ''cislă'', ''islam'', ''măslină'', ''odraslă'', ''slab'', ''slavă'', ''slănină'', ''slei'', ''slobod'', ''slut'', ''teslă'', ''tuslama'';'' asmuți'', ''basma'', ''bismut'', ''cosmetic'', ''osmoză'', ''smal''ț— și ''smălțui'' —, ''smarald'', ''smead'', ''smeri'', ''sminti'', ''smirnă'', ''smîntînă'', ''smîrc'', ''smoală'', ''smoc'', ''smochin'', ''smog'', ''smuci'', ''lesne'', ''snoavă'', ''snob'', ''snop'', ''trăsni'' — și întreaga familie: ''trăsnaie'', ''trăsnet'', ''trăsnitor'', ''trăsnitură'' —, ''trosni'' și în elementele de compunere ''cosmo-'' (''cosmodrom'', ''cosmografie'' etc.), ''desmo-'' (''desmodrom'', ''desmologie'' etc.), dar ''z'' în ''zlătar'', ''zloată'', ''zlot'';'' bezmetic'', ''cazma'', ''cizmă'' — și ''cizmar'', ''cizmărie'' —, ''izmă'', ''pizmă'', ''rozmarin'', ''zmeu'', ''zmeură'' — și derivatele —; ''beznă'', ''buzna'', ''caznă'' — și ''căzni'' —, ''gleznă'', ''hazna'', ''îndrăzni'', ''niznai'', ''poznă'', ''razna''. Prefixul ''des-/dez-'' se pronunță și se scrie cu ''-z'' în toate formațiile analizabile (''dezlănțui'', ''dezlega'', ''dezlipi'', ''dezlîna'';'' dezmembra'', ''dezminți'', ''dezmînia'', ''dezmo''ș''teni'';'' deznădăjdui'', ''deznoda'' etc.) și în unele neanalizabile (''dezmetic'', ''dezmierda''), dar cu ''-s'' în ''deslu''ș''i''. Prefixul ''s''-''/z-'' apare înainte de ''m'' în unele formații în varianta ''s-'' (''smomi'', ''smotoci'', ''smulge''), iar în altele în varianta ''z-'' (''zmăcina'', ''zmîngăli'').Pentru cîteva afixe se pot da reguli particulare lipsite de excepții:

— prefixele ''iz-/is-'' și ''răs-/răz-'' au totdeauna variantele cu ''-z'' (''izlaz'', ''iznoav''ă;'' răzle''ț, ''răzmeri''ță, ''răznepot'');

— prefixul ''trans''- are totdeauna varianta cu ''-s'' (''translitera'', ''transmutație'' etc.);

— neologismele pot avea numai finalele -''sm'' (inclusiv sufixul productiv ''-ism'') și -''sm''ă:'' chiasm'', ''comunism'', ''idealism'', ''pleonasm'', ''sarcasm'', ''spasm'';'' chiasmă'', ''clismă'', ''fantasmă'' — și ''fantasmagoric'' —, ''miasmă'', ''plasmă'', ''prismă'' — și ''prismatic'' —;

Cuvintele din fondul tradițional pot avea atît finala ''-smă'' (''agheasm''ă,

''catapeteasmă'', ''mireasmă'', ''schism''ă), cît și -''zmă'' (''cizmă'', ''iazmă'', ''izmă'', ''pizm''ă).


— derivatele cu sufixul -''nic'' mențin ca atare consoana finală a rădăcinii: se pronunță și se scrie ''casnic'' (< ''cas''ă), ''dosnic'' (< ''dos''), ''josnic'' (< ''jos''), dar ''colhoznic'' (< ''colhoz''), ''groaznic'' (< ''groaz''ă), ''obraznic'' (< ''obraz''), ''paznic'' (< ''paz''ă). În cuvinte neanalizabile cu ''-nic'' se pronunță și se scrie atît ''s'' (''becisnic'', ''crîsnic''), cît și ''z''

(''năpraznic'', ''praznic'').


Lipsauneireguliunitareșioscilațiileîntimpaleunorreguliindividualeexplică existența a numeroase variante, în special cu ''s'' în loc de ''z'' (de exemplu, ''cism''ă;'' glesnă'', ''islaz'', ''smeur''ă), dar și cu ''z'' în loc de ''s'' (de exemplu, ''agheazmă'', ''idealizm'', ''trăznet'', ''zmîntîn''ă). În unele situații variantele grafice cu ''s'' în loc de ''z'' reprezintă vechi deprinderi ortografice susținute de regulile academice din 1932.4. Influența consoanelor precedente este mai puțin puternică decît cea a consoanelor următoare, totuși există situații în care se pune problema alegerii între ''s'' și ''z''.

a. Cele mai multe probleme apar după consoanele sonante.

După ''n, ''se pronunță și se scrie ''s'' în cuvintele ''însă'', ''cens'', ''consista'', ''consul'', ''consult'', ''hortensie'', ''pensie'', ''recensămînt'', ''sens'' — și unele derivate ale sale: ''sensibil'', ''sensibilitate'', ''sensibiliza'' —, precum și în elementele de compunere ''anseri''- (''anseriforme''), ''ansi-'' (''ansiform'') și ''anso-'' (''ansotomie''), dar ''z'' în ''cenzitar'', ''cenzură'', ''recenza'' — și ''recenzent'', ''recenzie'', ''recenzor'' —, ''senzație'', ''senzitiv'', ''senzor'', ''senzorial'', ''senzual''. Prefixul ''trans-'' /''tranz''- are ''s'' în formațiile analizabile (''transaminare'', ''transatlantic'', ''transelectronaze'', ''transiluminare'', ''transoceanic'', ''transuranic''), dar ''z'' în cuvintele neanalizabile (''tranzient'', ''tranzit'', ''tranzita'', ''tranzitiv'', ''tranzitoriu'', ''tranziție'') sau greu analizabile (''tranzacție'', ''tranzistor'').

După ''l, ''se pronunță și se scrie ''s'' în ''alsacian'', ''convulsie'' și ''convulsiv'', ''expulsie'', ''impulsiv'', ''repulsie'', ''revulsie'' și ''revulsiv'', dar ''z'' în ''expulza''.

După ''r, ''se pronunță și se scrie corect ''s'' în ''persecuta'', ''persista'' și ''persistent'', ''universal'' și ''universitate'', dar ''z'' în ''erza''ț, ''verzal''.

b. După alte consoane cuvintele care pun probleme sînt izolate.

Se pronunță și se scrie ''s'' în ''rucsac'' < germ. ''Rucksack'', datorită analizei prin ''sac''.

Se pronunță și se scrie ''z'' în ''subzista'' și derivatele sale.

5. La sfîrșit de cuvînt, după vocală nu există, de asemenea, o regulă generală. Se pronunță și se scrie ''s'' în cuvintele ''caraghios'', ''concis'', ''curios'', ''precis'', dar ''z'' în ''abuz'', ''aviz'', ''caz'', ''confuz'', ''marchiz'', ''uz'', precum și în formațiile cu elementul de compunere -''buz'' (''autobuz'', ''hidrobuz'', ''microbuz'', ''omnibuz'', ''troleibuz'' etc.) și cu sufixul -''ez'' (''burghez'', ''francez'' etc.). Se face deosebire între ''virtuos'' adj. „cu (multe) virtuți; moral” și ''virtuoz'' s. „artist care excelează în tehnica specialității sale”.Prezența lui ''z'' în loc de ''s'' este controversată la elementul de compunere ''-buz'', extras din ''omnibuz'' < ''omnibus'' (la origine cuvînt latinesc în forma de dativ-ablativ plural); variantele cu ''s'' la formațiile cu acest element sînt deci etimologice.


6. Alegerea între ''s'' și ''z'' este complicată de împrejurarea că normele au adesea recomandări diferite la cuvinte înrudite.

Inițiala unor rădăcini se modifică în unele formații prefixale: se pronunță și se scrie ''sista'' și ''asista'', ''consista'', ''persista'', dar ''rezista'' și ''subzista'';'' soluție ''și'' solvabil'', ''solvent'', dar ''dizolva'' și ''rezolva'', ''rezoluție''.

Mai frecvent apar diferențe între consoana finală a cuvîntului de bază și derivatele sufixale în care consoana respectivă devine intervocalică. Adjectivelor în -''is'' le corespund substantive abstracte în ''-izie'', uneori și verbe în -''iza'':'' concis'', dar ''concizie'';'' decis'', dar ''decizie'';'' precis'', dar ''precizie'' și ''preciza''. Adjectivelor în -''os'', de asemenea, le corespund substantive abstracte în ''-ozitate'':'' curios'', dar ''curiozitate'';'' generos'', dar ''generozitate''. De la ''Paris'' există derivate cu ''z'':'' parizer ''și'' parizian''.

Uneori există diferențe în aceeași poziție intervocalică. Adjectivelor (uneori substantivizate) în ''-siv'' le corespund substantive abstracte în ''-zie'' sau ''-ziune'':'' conclusiv'', dar ''concluzie'';'' corosiv'', dar ''coroziune'';'' incisiv'', dar ''incizie'';'' inclusiv'', dar ''incluziune'' etc. Verbului ''glasa'' îi corespunde substantivul ''glazur''ă.Unele elemente de compunere care au rădăcini comune cu unele cuvinte de sine stătătoare și care pot sta în compuse atît pe primul loc, cît și pe al doilea se pronunță și se scriu cu ''s'' la început de cuvînt, dar cu ''z'' în poziție intervocalică: se pronunță și se scrie ''saurieni'' și ''sauro-'' (''saurografie'', ''sauropode''), dar ''-zaur'' (''dinozaur'', ''ihtiozaur'' etc.); ''somatic'' și ''somato-'' (''somatologie'', ''somatometrie'', ''somatotrop'' etc.), dar ''-zom'' (''cromozom'', ''microzom'' etc.) și ''-zomie'' (''heterozomie'' etc.).


Într-o situație asemănătoare se găsesc cuvintele ''sofism'', ''sofist'' — și derivatele acestuia — față de elementele de compunere ''-zof'' și ''-zofie'' din ''filozof'', ''filozofie'', ''teozof'', ''teozofie''; distanța semantică face ca aici să nu se simtă identitatea rădăcinii.Acolo unde legătura e ceva mai clară ''s'' se menține în poziție intervocalică: ''gimnosofie'', ''gimnosofist''. Argumentul principal al scrierii cu -''z''- în ''filozofie'' și cu ''-s-'' în ''gimnosofie'' este concordanța cu pronunțarea (vezi 2 c ).


7. În numele proprii românești se aplică, în general, regulile valabile pentru cuvintele comune (descrise sub 1—5).

a. În antroponime, la început de cuvînt, înainte de vocală se pronunță și se scrie ''s'' în prenumele ''Sabina'', ''Sofia'', dar ''z'' în prenumele ''Zamfir'', ''Zamfira'' și numele de familie derivate: ''Zamfireanu'', ''Zamfirescu'', ''Zamfiroiu''.

În poziție intervocalică se pronunță și se scrie ''s'' în prenumele ''Aspasia'', ''Elisabeta'', ''Iosif'' și ''Iosefina'', dar ''z'' în ''Ambrozie'', ''Artemiza'', ''Baltazar'', ''Cezar'' și ''Cezarina'', ''Dezideriu'', ''Eliza'', ''Rozalia'', ''Sarmiza'', ''Suzana''.


Numele personalității antice ''Cezar'' poate fi scris și în forma sa originară, neadaptată: (''Caius Iulius'')'' Caesar'', nu însă și ''Cesar''.


Înainte de o consoană sonoră se pronunță și se scrie ''z'' în prenumele ''Răzvan''. Regula are aici excepții, ca ''Desdemona'' și ''Svetlana'', scrise cu ''s''.Înainte de o consoană sonantă se pronunță și se scrie ''s'' în prenumele ''Smaranda'', dar ''z'' în ''Cozma'' și ''Cozmin''.

Prenumele și, mai ales, numele de familie au numeroase variante cu ''s'' în loc de ''z'' și, mai rar, invers, respectate conform dorinței purtătorilor sau/și tradiției. Unele dintre cele cu ''s'' pentru ''z'' sînt exclusiv grafice: de exemplu, ''Elisa'', ''Musicescu'', ''Răsvan'', ''Sbierea'', ''Sdrobici'', ''Sgîrcea''. Altele, de ambele tipuri, pot fi și variante fonetice: ''Aspazia'', ''Zmaranda'', chiar ''Cosma'' și ''Smeu''.

b. Scrierea celor mai multe nume de localități se conformează regulilor ortografice existente. Se scrie corect ''z'' înainte de consoane sonore (''Bazga'', ''Izb''ăș''e''ș''ti'', ''Izbiceni'', ''Izgar'', ''Izvin'', ''Zbegu'', ''Zvori''ș''tea'' etc.); în mod excepțional pentru unele denumiri administrația a menținut însă grafii învechite, cu ''s'' (de exemplu, ''Isvarna'', ''Isverna'', ''Sboghițe''ș''ti'', ''Sborul'', ''Svinița''). Înainte de consoane sonante se scrie atît ''z'' (''Bazna'', ''Roznov'', ''Tazlău'', ''Tuzla''), cît și ''s'' (de exemplu, ''Snamăna''); aceeași denumire poate apărea astfel în variante grafice diferite cînd este purtată de două sau mai multe localități (''Cosme''ș''ti'' și ''Cozme''ș''ti''), uneori creîndu-se și deosebiri artificiale față de apelativele corespunzătoare (de exemplu: ''Smei'' — și ''Smeeni'', ''Smee''ș''ti'' (sic!) —, dar și ''Zmeu'' < ''zmeu'';'' Smeura'', dar ''Zmeurătu'', ''Zmeuret'' < ''zmeură'', respectiv ''zmeuret'').
1.034 de modificări

Meniu de navigare