Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/XXV. Un cuvînt sau mai multe?”

== XXV. Un cuvînt sau mai multe? ==

Probleme reale se pun cînd ar putea fi vorba de un cuvînt compus, într-o măsură mult mai mică în cazul altor cuvinte unice (primare sau derivate).

A. Scrierea cuvintelor compuse este unul dintre cele mai dificile capitole ale ortografiei românești: în primul rînd, pentru că aici pronunțarea nu poate constitui un reper și, în al doilea rînd, pentru că statutul de cuvînt unic (compus) și delimitarea unui asemenea cuvînt față de grupuri — stabile sau nu — sînt interpretabile, iar factorii care trebuie luați în seamă sînt numeroși și diferiți de la un caz la altul; cei mai importanți sînt gradul de sudură semantică și morfologică dintre termenii constitutivi, tipul de compunere, existența sau inexistența independentă (în limba actuală) a unui termen constitutiv și tradiția grafică, legată în bună parte și de un criteriu estetic.În scrierea cuvintelor compuse au deci o largă aplicare cele două principii gramaticale ale ortografiei românești: principiul morfologic, care ține seama de flexiune, și cel sintactic (sau, mai exact, sintactico-lexical), care ține seama de sensul cuvintelor și de legătura sintactică existentă sau nu între termenii susceptibili de a forma un compus. Pe lingă acestea, are un rol și principiul tradițional-istoric, iar uneori intervine și principiul estetic de evitare a unor cuvinte prea lungi sau a cratimelor în compuse cu mai mult de doi termeni. Lipsa unor reguli generale care să se bazeze pe un singur principiu face ca practic scrierea corectă a cuvintelor compuse să se învețe pentru fiecare cuvînt în parte. Aceasta nu înseamnă că trebuie neglijate indicațiile cu rol orientativ, care ajută la conștientizarea grafiilor concrete.

Alegerea între scrierea într-un cuvînt și cea în două sau mai multe cuvinte comportă două aspecte: cu sau fără spațiu alb (numit blanc) între termenii constitutivi și cu sau fără cratimă. Cratima poate marca un tip de compuse opuse atît altora scrise împreunat, într-un cuvînt, cît și unor grupuri, stabile sau nu, scrise cu spațiu alb între termeni. De aceea există situații în care alegerea grafiei corecte trebuie făcută între trei posibilități: un compus sudat, un compus cu cratimă și un grup de cuvinte; de exemplu: ''botgros'' nume de pasăre, ''bot-gros'' epitet și ''bot gros ''grup liber (cf. și ''bunăvoință'' față de ''bună-credință'' și ''bună purtare''). Pentru scrierea cu sau fără cratimă vezi XXVI A 2 și B 1, 2.

1. Orientarea scrierii după comportamentul morfologic este posibilă numai la compusele flexibile. Sudura morfologică sau ștergerea individualității morfologice se manifestă în două feluri: fie în pierderea flexiunii unui termen, fie în dobîndirea unei flexiuni neașteptate în anumite structuri.a. Pierderea flexiunii unui termen nu se poate produce, bineînțeles, decît la compuse în care amîndoi sau toți termenii constitutivi și-ar putea modifica forma (substantive compuse din două substantive în nominativ-acuzativ sau dintr-un substantiv și un adjectiv; verbe compuse din două verbe). De regulă, se scriu într-un cuvînt compusele la care în flexiune se modifică numai ultimul termen, nu și primul; de exemplu:

''bunăvoin''ță (art. ''bunăvoința'', genitiv-dativ ''bunăvoinței'');

''primăvară'' (art. ''primăvara'', genitiv-dativ ''primăveri(i''), pl. ''primăveri'' etc.);

Regula nu este absolută, căci printre substantive există și compuse similare care se scriu cu cratimă (de exemplu, ''marxism-leninismul'', ''prim-planuri''; vezi XXVI).

''bună purtare ''(art.'' buna purtare'', genitiv-dativ ''bune''(''i'')'' purtări ''etc.);

''liberă practică'' (art. ''libera practic''ă);

''liber schimb ''(art.'' liberul schimb''). Numeroase compuse cu flexiune similară se scriu totuși cu cratimă (de exemplu, ''contabil-șef''; vezi XXVI). Unele compuse scrise cu cratimă permit anumite disocieri; de exemplu, ''bun-gust'', ''bun-plac'' și ''bun-sim''ț, articulate ''bunul-gust'', ''bunul-plac'', ''bunul-sim''ț, permit intercalarea adjectivului posesiv sau a pronumelor personale de genitiv, situație în care se scriu separat, fără cratimă: ''bunul său gust'', ''bunul ei plac ''etc. Pentru ''celălalt'' vezi 2 a.

scriere împreunată: ''bunăstare'' „situație materială prosperă”, ''bunăvoie'', ''bunăvoin''ță; cf. și adverbul ''bunăoar''ă;