Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/II. ă sau e?”

::::::::::::::::::'''Mioara Avram''' - ''Ortografia pentru toți''

Problema alegerii între ă şi e este simplă şi se rezolvă ferm şi

clar după semiconsoanele [ĭ] şi [ŭ], scrise ''i'' şi ''u''; este relativ simplă şi cu o soluţie convenţională după vocale; este complicată şi

'''1.''' După semiconsoanele [ĭ] şi [ŭ], scrise ''i'', respectiv ''u'', de

fapt, nu există alegere. În limba literară nu se pronunţă niciodată

[ĭă] şi nici nu se scrie ''iă'', ci numai ''ie'' (= [ĭe]): de aceea verbele de conjugarea I cu tema în [ĭ] au ''-e'' în loc de ''-ă'' la persoana a 3-a sg. a indicativului prezent (''moaie, taie'') şi a perfectului simplu (''muie, tăie'') şi ''-em'' la persoana 1 pl. a indicativului prezent (muiem, tăiem).

Nu se pronunţă [ŭe], ci numai [ŭă]), scris ''uă'': de aceea substantivul

''ou'' are pluralul cu desinenţa ''-ă'' (''ouă''), faţă de desinenţa ''-e'' a altor substantive neutre.

'''2.''' După vocale nu sînt numeroase situaţiile care pun probleme.

După ''i'' vocalic este valabilă interdicţia apariţiei lui ''ă'', ca şi

după ''i'' semiconsonantic, care de fapt există în pronunţare, dar nu

e notat după vocală. Nu se pronunţă [i-ă] şi nu se scrie ''iă'', ci

numai ''ie'' (=[i-e]): de aceea şi verbele de conjugarea I cu tema în

''i'' vocalic au ''-e'' în loc de ''-ă'' la persoana a 3-a singular a indicativului prezent (''apropie, zgîrie'') şi a perfectului simplu (''apropie, zgîrie, repatrie'') şi ''-em'' la persoana 1 pl. a indicativului prezent (''apropiem, zgîriem, repatriem'').

După ''u'' vocalic nu acţionează însă interdicţia legată de

discuţie, iar scrierea reflectă pronunţarea. Se pronunţă şi se scrie

''continuă'' adj. f. sg. (< ''continuu'') sau vb. (ind. prez. 3 sg. şi pl. de la ''continua'') — ''continue'' adj. f.-n. pl. sau vb. (conj. prez. 3 sg. şi pl.); ''evaluez'' — ''evaluăm''.

După ''e'' nu se pronunţă de obicei [ă] şi nici [e] pur. Se scrie

însă atît ''ă'', cît şi ''e'', conform principiului morfologic, în forme

flexionare diferite ale verbelor cu tema în ''-e'' (''agrea, crea, suplea''): ''agreăm, creăm'', dar ''agreez, agreezi, agreeze'', respectiv ''creez, creezi, creeze''; substantivul provenit din fostul infinitiv lung al verbului ''crea'', anume ''creare'', are genitiv-dativul singular şi pluralul în ''-ări'': ''creări''.

:Îndreptarele curente îşi permit să simplifice situaţia, formulînd regula

scrierii numai cu ''e'' în rădăcina cuvintelor, în ciuda „excepţiilor” admise, dat fiind că cele mai multe cuvinte scrise corect cu ''ă'' sînt cuvinte de mică importanţă (învechite sau/şi regionale, diminutive rare).

În afixele flexionare şi lexicale se poate scrie atît ''ă'', cît şi ''e'', în funcţie de afix şi de clasa de flexiune sau de derivare. Substantivele şi adjectivele feminine cu tema în ''j, ş'' se pronunţă şi se scriu numai cu ''-ă'' la nominativ-acuzativul (şi la vocativul egal cu această formă) singular: ''cîrjă, coajă, grijă, lojă, majă, ojă, plajă, rujă, schijă, tijă, vrajă; avalanşă, broşă, cămaşă, cireaşă, cravaşă, drăgălaşă, fruntaşă, gureşă, mătuşă, naşă, păpuşă, tovarăşă, tuşă, uriaşă, uşă'' etc. (nu ''coaje, grije..., cămaşe, păpuşe''...); ele pot avea ''-e'' la plural şi la genitiv-dativ singular: ''cîrje, plaje, ruje, schije, tije; avalanşe, broşe, cireşe, cravaşe, drăgălaşe, fruntaşe, gureşe, naşe, tovarăşe, tuşe, uriaşe'' (celelalte substantive din lista dată pentru singular au pluralul în ''-i''). La genul masculin se pronunţă şi se scrie ''-ă'' la forma de singular (pentru toate cazurile) a substantivelor ''bulibaşă, paşă'', dar ''-e'' în forma de vocativ singular a substantivelor şi adjectivelor terminate la nominativ-acuzativ în ''ş'': ''chipeşe'' (domn!), ''tovarăşe''!

Verbele de conjugarea I cu tema în ''j, ş'' se pronunţă şi se scriu

cu ''-ă'' la persoana 1 plural şi a 3-a singular şi plural a indicativului

prezent (''degajăm, degajă; înfăşăm, înfaşă'') şi la persoana a 3-a

singular a perfectului simplu (''angajă, etajă, încurajă''), dar cu ''-e'' la persoana a 3-a sg. şi pl. a conjunctivului prezent (''degaje; înfeşe,

îngroaşe'' etc.). Desinenţa verbelor cu prezent slab este la conjugarea

I ''-ez'', iar la a IV-a ''-esc'': ''angajez, furişez, mînjesc, păşesc'' etc.

Se pronunţă şi se scriu cu ''ă'' sufixele ''-ămînt, -ător'' şi forma de

plural (şi genitiv-dativ singular) a sufixului ''-are'': ''îngrăşămînt;

crucişător, înduioşător, înfricoşător, îngrăşător; angajări, amenajări, etajări, încurajări, detaşări, înduioşări, retuşări'' etc. Tot ''-ă-'' este corect în derivatele cu ''-ean'' de la toponime în ''-ani'': ''botoşănean, focşănean''.

Se pronunţă şi se scriu cu ''-e'' sufixele ''-el, -esc'' şi formele de

plural (şi de genitiv-dativ singular) ale sufixelor ''-eală, -ean'':

''rotunjel, burduşel, frumuşel; vitejesc, strămoşesc; oblojeli, greşeli;

clujeni, ieşeni'' etc. Sufixele ''-ăreasă'' şi ''-ereasă'', ''-ărie'' şi ''-erie'' au prima vocală diferită după cum sînt legate de sufixul ''-ar'' (''-ăreasă, -ărie'') sau ''-er'' (''-ereasă, -erie''). Se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''borşăreasă, cenuşăreasă'', dar ''e'' în ''lenjereasă''; tot astfel, ''birjărie, căşărie, chiţibuşărie, gogoşărie, lăcătuşărie'', dar ''lenjerie, menajerie, străjerie''. Derivatele cu ''-esc, -eşte'' de la cuvinte formate cu ''-ar'' se pronunţă şi se scriu corect cu ''-ăresc, -ăreşte'': ''birjăresc, birjăreşte, căluşăresc''; ''e'' din ''-er'' + ''-esc'', ''-eşte'' se menţine: ''străjeresc''.

'''b.''' După ''s'', în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''pasăre'', ''să'' conjcţ., ''sămînţă, său'' pron. şi adj. pos., ''ţesăla'', dar ''e'' în ''chiseliţă'', se pron. refl., ''secară, secui'' — şi ''secuiesc, secuime'' —, ''semăna'' — şi ''asemăna'' —, ''seminţe'' (pl. < ''sămînţă''), ''seu'' s.

:Limba literară face deosebire între ''să'' şi ''se'' (de exemplu: ''să ştie'' conj., prez. 3 sg. şi pl. activ, personal; ''se ştie'' ind. prez. 3. sg. reflexiv-pasiv impersonal; ''să se şti'' conj. prez. 3 sg. reflexiv-pasiv impersonal), ''său'' şi ''seu''. Unele variante regionale cu ''ă'' în loc de ''e'' erau recomandate de vechi îndreptare oficiale: de exemplu, ''chisăliţă, săcui''.

Pentru afixe alegerea între ''ă'' şi ''e'' se orientează după criterii

Flexiunea unor verbe are atît forme corecte cu ''-e'', cît şi unele cu

''-ă'': ''coase'' (inf. prez. şi ind. prez. 3 sg.) — ''coasă'' (conj. prez. 3 sg. şi pl.); ''iese'' (ind. prez. 3 sg.) — ''iasă'' (conj. prez. 3 sg. şi pl.); ''miroase'' (ind. prez. 3 sg.) — ''miroasă'' (conj. prez. 3 sg. şi pl.). Desinenţa verbală şi sufixul adjectival omonim se pronunţă şi se scriu ''-esc'' (nu ''-ăsc''): ''obosesc, rusesc''. Sufixele ''-ărie'' şi ''-erie'' sînt ambele corecte, în cuvinte diferite: ''mătăsărie'', dar ''cocserie''.

După ''z'', în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie corect ''ă''

în ''mazăre'' — şi ''măzărar, măzărat'' —, ''măzăriche'', dar ''e'' în

''Dumnezeu, muzeu, răzeş'' — şi ''răzeşesc, răzeşie, răzeşime,

răzeşiţă'' —, ''reazem'' s. — şi ''rezema'' —, ''zece, zeghe, zemos, zer,

zeţui''. Se face deosebire între ''zeu'' s. şi ''zău'' interj. În afixe se aplică principiul morfologic. La substantivele şi adjectivele feminine este

corect nominativ-acuzativul singular în ''-ă'' şi pluralul (= genitiv-dativul singular) în ''-e'': ''coacăză — coacăze, oază — oaze, pupăză —

prez. 3 sg. şi pl.) — ''cuteze'' (conj. prez. 3 sg. şi pl.). Desinenţa

verbală şi sufixul adjectival omonim se pronunţă şi se scriu corect

''-esc: asurzesc, umezesc, englezesc, franţuzesc''. Sufixele ''-ărie'' şi

''-erie'' îşi împart formaţiile corecte: ''brînzărie, ceaprăzărie, orezărie'', dar ''leprozerie''.

După ''ţ'', în rădăcina cuvintelor se scrie ''ă'' în ''înţărca, ţăpoi, ţăran, ţăruş'', dar ''e'' în ''înţelege, oţet, ţelină, ţencuşă, ţepi'' pl. (de la ''ţeapă'' şi de la rarul ''ţep'') — şi ''ţepos, ţepuşă'' —, ''ţesăla, ţese'' — şi ''ţesător, ţesătorie, ţesătură —, ţest'' — şi ''ţestos —, ţevar'' — şi ''ţevărie, ţevişoară, ţevos, ţevui'' —. În afixe criteriile sînt de ordin morfologic.

La substantivele şi adjectivele feminine este corect

nominativ-acuzativul singular în ''-ă'' şi pluralul (= genitiv-dativul

sg.) în ''-e'': ''aţă — aţe, raţă — raţe, viţă — viţe, lunguiaţă —

lunguieţe''. În flexiunea unor verbe există forme corecte cu ''-ă'' şi cu

''-e'': ''agaţă, cocoaţă'' (ind. prez. 3 sg. şi pl.) — ''agaţe, cocoaţe'' (conj. prez. 3 sg. şi pl.). Desinenţa verbală şi sufixul adjectival omonim

se pronunţă şi se scriu corect ''-esc: ameţesc, urîţesc, băieţesc, frăţesc''. În limba literară actuală este corect sufixul substantival ''-eţe'' (nu ''-eţă'', care e învechit): ''bătrîneţe, delicateţe, politeţe, tinereţe''. Se pronunţă şi se scrie corect ''-ărie'' în ''cîrnăţărie, faienţărie, zeţărie'', dar ''-erie'' în ''seminţerie, spiţerie, tapiţerie''.

:Regulile academice din 1932 recomandau scrierea ''-eţă'' în neologisme

(''acurateţă, fineţă, nobleţă, politeţă, stricteţă'') şi tolerau variaţia ''-eţe/-eţă'' în formaţiile tradiţionale (''bătrîneţe/bătrîneţă, blîndeţe/blîndeţă, tinereţe/ tinereţă, tristeţe/tristeţă''). După aceste reguli se scria ''înţerca''.

'''c.''' După ''d'', se pronunţă şi se scrie corect ''e'' în prepoziţia ''de'' — şi în compusele cu ea: ''deoarece, deunăzi, devălmăşie'' —,

conjuncţia ''de'', interjecţia ''de'', în prefixele ''de-'' (''dedulci, depune''), ''des-/dez-'' (''dezbrăca, desface'' etc.) şi în cuvintele ''desagă, deştept'', dar ''ă'' în ''nădăjdui''. Se admite variaţia ''e/ă'' în verbele ''dăula/dehula'' şi ''depăra/dăpăra''.

După ''t'', în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie corect ''ă''

în ''pieptăna'' — şi ''pieptăn'' (ind. prez. 1 sg.), ''pieptănat, pieptănătoare, pieptănător, pieptănătorie, pieptănătură —, pieptănar,

pieptănariţă, pieptănaş, pieptănuş, tăciune, tăpşan'' — şi ''tăpşi —,

vatămi'' (ind. prez. 2 sg.), dar ''e'' în ''pieptene'' s. sg. şi vb. (conj. prez. 3 sg. şi pl.), ''piepteni'' s. pl. şi vb. (ind. prez. 2 sg.), ''pieptenel, tehui, telpiz''. În ce priveşte desinenţele, se pronunţă şi se scrie corect ''-ă'' în ''năpastă'' şi ''soartă''. Sufixul ''-ărie'' este corect în ''cofetărie, lăptărie, papetărie'', iar ''-erie'' în ''galanterie, loterie, piraterie''.

După ''n'', se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''nădejde, năgară,

năjit, nămeţi, năpusti, nătărău, năvădi, năvod, năzdrăvan'', dar ''e'' în

''necaz'' — şi ''necăji'' —, ''nerod'' — şi ''nerozie'' —, ''netot''. În desinenţe, se pronunţă şi se scrie corect ''-ă'' în ''grindină, lindină, menghină, pagină'', dar ''-e'' în ''funingine, imagine, margine, origine, pecingine''. Sînt corecte formaţiile ''benzinărie, marochinărie'', dar ''bombonerie, clovnerie''.

'''d.''' După ''r'', se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''crăpa'' — şi ''crăpi'' (ind. prez. 2 sg.) —, ''curăţa'' — şi ''curăţ, curăţă'' —, ''ferăstrău, înzdrăveni, răbda, răci, răgaz, răposa, răspunde, rătez'' s., ''răutate, străin, străjer'' — şi ''străji'' (pl. de la ''strajă''), ''străjui —, strămurare, strănuta'', dar ''e'' în ''către, cureţi'' (ind. prez. 2 sg.) şi ''cureţe'' (conj. prez. 3 sg. şi pl.), ''ferestrui, între, întrema, rebegi, rele'' adj. f.-n. pl. şi s. n. pl. (< rău), ''repede'' — şi ''repejor, repezi'' —, ''reteza, reţea, reuşi, rezema''.

Prefixul ''răs-'' nu trebuie confundat cu secvenţa ''res-'': se pronunţă şi se scrie corect ''răsfira, răsfrînge'', dar ''respinge, restrişte''. De asemenea se disting prefixele dublete ''ră-'' şi ''re-'': ''răpune'' „a doborî, a ucide” — ''repune'' „a pune din nou”; cf. şi ''răposa'' „a deceda” — ''repauza'' „a se odihni”. Prefixul ''stră-'' nu trebuie confundat cu secvenţa ''stre-'': se pronunţă şi se scrie corect ''strămoş, strămuta, străvedea'', dar ''strecura, strepezi''.

:De remarcat şi distincţia dintre vechiul ''răspunde'' şi neologicele

''coresponda, corespunde, responsabil'', precum şi dintre paronimele ''rătez'' s. şi ''retez'' vb. (ind. prez. 1 sg. de la ''reteza'').

În ce priveşte afixele flexionare, substantivele feminine pot

avea la singular atît desinenţa ''-ă'', cît şi ''-e'': se pronunţă şi se scrie corect ''-ă'' în ''brăţară, latură, ţigară'', dar ''-e'' în ''directoare''. Desinenţa de plural a substantivelor neutre este în limba literară actuală ''-e'': ''care'' (< ''car''), ''hotare'' (< ''hotar''), ''izvoare'' (< ''izvor''), ''pahare'' (< ''pahar'').

Flexiunea unor verbe are forme corecte atît cu ''-ă'', cît şi cu ''-e'':

prez. 3 sg. şi pl.) — ''acopere, coboare, descopere, ofere, omoare,

prefere, sufere'' (conj. prez. 3 sg. şi pl.). La conjugarea a IV-a

desinenţa verbelor cu infinitivul în ''-i'' este ''-esc'' (''dogoresc''), iar a celor cu infinitivul în ''-î'' este ''-ăsc'' (''amărăsc, hotărăsc, izvorăsc, ocărăsc'' etc.). Sufixul adjectival se pronunţă şi se scrie corect ''-esc'': ''tătăresc'', iar sufixul adverbial corespunzător, ''-eşte'': ''tătăreşte''. În berărie, pulberărie este corect sufixul ''-ărie'', iar în trezorerie sufixul ''-erie''.

:Regulile academice din 1932 recomandau formele de ind. prez. 3 sg.

''acopere, sufere'' (3 pl. ''acoper, sufer''), dar 3 sg. şi pl. ''diferă, oferă''.

lăuză'' — şi ''lăuzi, lăuzie'' —, dar ''e'' în ''lepăda''. Se admite variaţia în ''lăscaie/leţcaie''. În flexiunea verbelor ''azvîrli, zvîrli'' se admite variaţia ''azvîrlă/azvîrle, zvîrlă/zvîrle'' la indicativ prezent 3 sg., aceeaşi persoană fiind numai ''azvîrle, zvîrle'' la conjunctiv prezent.

'''e.''' După ''b'', în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie corect

''ă'' în ''băjenie'' — şi ''băjenar, băjenări, băjeni —, bărbieri, băşică,

băut'' — şi ''băutor, băutură —, ciubăr, foraibăr, greabăn, lebădă'',

dar ''e'' în ''galben, oberliht''. Forma de conjunctiv prezent 3 sg. şi pl.

a verbului avea are desinenţa ''-ă'' (nu ''-e''): ''aibă''. Desinenţa verbelor de conjugarea a IV-a cu prezent slab se pronunţă şi se scrie corect ''-esc: iubesc, vorbesc''.

După ''p'', se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''ienupăr, jneapăn,

la ''acoperi, descoperi'') şi în prepoziţia ''după'' (nu ''dupe''!), dar ''e'' în

prepoziţia ''pe'', în substantivele ''carpen, curpen, pereche, perete'' şi

în verbul ''speria''. Substantivul derivat de la ''a ţipa'' pentru a desemna acţiunea şi rezultatul ei este ''ţipăt'', pl. ''ţipete''.

După ''m'', se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''geamăn'' şi ''e'' în

variaţia la substantivul ''seamăn/semen'' (persoană; „asemănare”).

Verbele ''semăna'' şi ''asemăna'' au forme corecte nu numai cu ''ă'', ci

şi cu ''e'' în rădăcină: ''semăn'' (ind. prez. 1 sg.) — ''semeni'' (ind. prez.

2 sg.), ''semene'' (conj. prez. 3 sg. şi pl.); verbul ''a merge'' nu are

însă forme cu ''ă'': în limba literară se pronunţă şi se scrie merg.

Desinenţa verbală şi sufixul adjectival omonim sînt -esc:

''mulţumesc, lumesc''. Substantivul derivat de la ''a geme'' pentru a

desemna acţiunea şi rezultatul ei este geamăt, pl. ''gemete'', iar

După ''v'', se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''levănţică, reavăn'',

dar ''e'' în ''dezveli, înveli, vecui, vedriţă, veleat''.

După ''f'', se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''sufăr'' (ind. prez. 1 sg. de la ''suferi''), dar e în ''felie, femeie, fermeca''. Problema alegerii între ''ă'' şi ''e'' poate viza simultan mai multe vecinătăţi consonantice: este cazul lui ''fătălău'' (nu ''feteleu'').

'''f.''' După ''h'', se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''hălăciugă, hămesi,hărăţi, lehămeti'' — şi ''lehămetisi, lehămetui'' —.

'''g.''' În numele proprii româneşti se întîlnesc variante — fixate

ca nume diferite — cu ''ă'' în loc de ''e'' şi ''e'' în loc de ''ă''.

La antroponime ele sînt respectate, conform dorinţei

purtătorilor şi tradiţiei, chiar dacă unele dintre ele au fost la origine

este variaţia la ''Petru/Pătru'' şi la unele derivate: ''Petraşcu/Pătraşcu'', ''Petruţ/Pătruţ''; ea apare şi la alte prenume, ca ''Zenovie/Zănovie'' şi chiar neologicele ''Jenel/Jănel, Jenică/Jănică''. La numele de familie variaţia are o largă răspîndire, după diverse consoane şi în diverse poziţii; de exemplu: ''Băjenaru, Bejănaru şi Bejenaru; Cîrjă'' şi ''Cîrje; Focşăneanu'' şi ''Focşeneanu; Herescu'' şi ''Herăscu; Jeler'' şi ''Jăler; Lăduncă'' şi ''Leduncă; Lepădat(u), Lăpădat(u)'' şi ''Lapedatu; Mureş(e)anu'' şi ''Murăşanu; Năvodaru'' şi ''Nevodaru; Sălăgeanu, Selăgeanu'' şi ''Selegean(u); Sălăjan'' şi ''Selejan; Săulescu'' şi ''Seulescu; Şelaru'' şi ''Şălaru; Şerpescu'' şi ''Şărpescu; Tătărăscu'' şi ''Tattarescu; Ţepuş'' şi ''Ţăpuş'' etc.

iar, pe de alta, se menţin unele variante grafice învechite

(etimologice sau chiar greşite). Administraţia a optat uneori pentru

variante diferite în cazul aceleiaşi denumiri atribuite mai multor

localităţi; de exemplu: ''Răcaş'' şi ''Recaş''; ''Răuseni'' şi ''Reuseni; Sălişte'' şi ''Selişte; Săuca'' şi ''Seuca; Şăulia'' şi ''Şeulia; Tămăşeşti'' şi ''Temeşeşti; Tătărăşti'' şi ''Tătăreşti''. Se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''Buzău, Sălaj'', dar ''e'' în ''Maramureş, Mureş, Vişeu''.