Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/I. e sau ea?”

::::::::::::::::::'''Mioara Avram''' - ''Ortografia pentru toți''

Problema alegerii între ''a'' şi ''ea'' (= [ĕa]) în pronunţare şi în scriere se pune mai ales după consoane.

'''1.''' După ''i'' vocalic şi semiconsonantic întrebarea „''a'' sau ''ea''?” devine fie „''ea'' sau ''ia''?” (vezi '''V'''), fie „''ia'', ''iia'' sau ''iea''?” (vezi '''X'''). Din punctul de vedere exclusiv a ceea ce urmează după ''i'', este de reţinut, în orice caz, interdicţia de apariţie a secvenţei grafice ''iea''. Atît după semiconsoana [ĭ], cît şi după vocala [i] se scrie numai ''a'', niciodată ''ea'': ''femeia'' şi ''femeiască'', ''îndoială'' şi ''îndoiască'', ''întemeia'' şi ''întemeiază'', ''joia'' şi ''Joian'', ''vasluian''; ''bucuria'', ''apropia'', ''liniază'', ''sfiască'' etc.

'''2.''' După ''e'', chiar dacă pronunţarea nu este distinctă sau înclină spre [ĕa], se scrie atît ''a'', cît şi ''ea'', conform principiului morfologic, în forme flexionare diferite ale verbelor cu tema în această vocală. În majoritatea formelor este corect ''a'': ''agrea'', ''crea'' — şi ''procrea'', ''recrea'' — , ''suplea''; ''agreat'', ''creat''...; ''agreaţi'', ''creaţi''...; ''agrease'', ''crease''..., dar la ind. prez. 3 sg. şi pl. este corect ea: ''agreează'', ''creează'', ''supleează''.

:Structura morfologică a acestor verbe este ''agre||a, agre||ează, ca şi lucr||a, lucr||ează sau evalu||a, evalu||ează''.

Derivatele verbelor cu tema în ''-e'' se scriu corect cu ''a'': ''agreabil; creativitate, creator, creatură, creaţie; supleant''.

'''3.''' După consoane, scrierea reflectă totdeauna pronunţarea. Pronunţarea prezintă însă variante regionale (legate de caracterul dur sau palatal al consoanelor precedente) şi hipercorecte, în ambele direcţii, care se reflectă şi în scris.  

:După cele mai multe consoane vorbitorii graiurilor de tip nordic (moldovean, maramureşean, crişean, bănăţean) pronunţă [a], iar vorbitorii graiurilor de tip sudic (muntean, oltean) [ĕa].  

Pentru rădăcina cuvintelor nu se pot formula reguli cu un grad mai mare de generalitate, cu excepţia rădăcinilor care conţin consoanele ''j'', ''ş''.

:'''a.''' După ''j'', ''ş'', în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie numai ''a'' (nu ''ea''): ''deja, dejalen, dojană, jachetă, jad, jaf, jalbă, jale, jalon, jaluzea, jambon, jandarm, janilie, jantă, jar'' — şi ''jarişte'' —, ''jartieră, javră, mojar, pojar, rejansă, stejar'' etc.; ''aşa, caşa, caşalot, cearşaf, eşafod, eşapament, eşarfă, muşama, şa, şabac/şabacă, şablon, şacal, şagă, şah, şaibă, şaisprezece şi şaizeci, şal, şalău, şale, şalupă, şamotă, şampanie, şan, şansă, şantier, şanţ, şapcă, şapte, şarjă, şarpe, şase, şatră'' etc.  

:Conform acestei reguli se scrie ''a'' (nu ''ea'') în ''aşază'' (ind. prez. 3 sg. şi pl. de la ''aşeza''), ''deşală'' (ind. prez. 3 sg. şi pl. de la ''deşela''), ''deşartă'' (f. sg. de la ''deşert'' şi ind. prez. 3 sg. şi pl. de la ''deşerta'') şi ''deşarte'' (f. pl. de la ''deşert'' şi conj. prez. 3 sg. şi pl. de la ''deşerta''), ''dîrjală'' „băţ, coadă de topor sau de sapă; persoană înaltă şi slabă”, ''înşală'' (ind. prez. 3 sg. şi pl. de la ''înşela''), ''şadă'' (conj. prez. 3 sg. şi pl. de la ''şedea'') şi ''şade'' (ind. prez. 3 sg. de la acelaşi verb), şasă (f. sg. de la adjectivul şes), ''tînjală'' „piesă la jug”.

:Variantele — fonetice şi grafice — cu ea la cuvintele din ultimul alineat se explică prin apropierea lor de cuvinte asemănătoare prin învelişul sonor, dar diferite prin structura morfologică, întrucît la ele ea se găseşte în afixe; de exemplu, ''furişează'' sau ''înfăţişează'' (faţă de ''aşază''); ''greşeală'' (faţă de ''deşală'' şi ''înşală''); ''îndîrjeală'' sau ''mînjeală'' (faţă de ''dîrjală'' şi ''tînjală'').

:'''b.''' După ''s'', se pronunţă şi se scrie ''ea'' în cuvintele ''măsea, seacă'' (f. de la sec şi ind. prez. 3 sg. şi pl. de la ''seca''), ''seamăn'' s. şi ''seamănă'' vb. (ind. prez. 3 sg. şi pl. de la ''semăna''), ''seară'' — şi ''alaltăseară, aseară, deseară/diseară'' —, ''searbăd''. Se pronunţă şi se scrie ''seamă'' în toate sensurile actuale ale acestui cuvînt (şi în îmbinările ''a băga de seamă, a lua seama, a ţine seama, o seamă de''), dar ''samă'' în sensurile învechite „recensămînt” şi „bir”, de care este legat derivatul ''sameş'' „funcţionar strîngător de biruri” şi „administrator de moşie”.  

:După ''z'', se pronunţă şi se scrie ''a'' în ''za'' (pl. ''zale'') şi ''zadă'', dar ''ea'' în ''zeamă''.  

:După ''ţ'', se pronunţă şi se scrie ''a'' în ''ţară'', dar ''ea'' în ''ţeapă'' şi ''ţeapăn, ţeastă, ţeavă''.

:'''c.''' După ''r'', se pronunţă şi se scrie ''a'' în ''cracă, crapă'' (ind. prez. 3 sg. şi pl. de la ''crăpa''), ''praftură, rabdă'' (ind. prez. 3 sg. şi pl. de la ''răbda''), ''strajă, şirag, teraz'', dar ''ea'' în ''breaslă, creangă, greabăn, rea'' (f. sg. de la ''rău''), ''reavăn, reazem'' s. şi vb. (ind. prez. 1 sg. de la ''rezema'') şi ''reazemă'' vb. (ind. prez. 3 sg. şi pl. de la acelaşi verb), ''streaşină, treapăd, vrea'' (şi ''vreai, vreau'' de la acelaşi verb), ''vreasc, zdreanţă''. Se admite variaţia în interjecţia ''tranca-flanca/trean-ca-fleanca''.  

:După ''l'', se pronunţă şi se scrie ''a'' în ''flacără'', dar ''ea'' în ''buleandră, fleandură, leapădă'' (ind. prez. 3 sg. şi pl. de la ''lepăda'').

:'''d.''' După ''d'', se pronunţă şi se scrie ea în ''deapănă'' (ind. prez. 3 sg. şi pl. de la ''depăna''). Se admite atît ''ea'', cît şi a în ''deapără/dapără'' ind. prez. 3 sg. şi pl. de la variante morfologice diferite ale aceluiaşi verb: ''depăra/dăpăra''.  

:După ''t'', se pronunţă şi se scrie corect ''a'' în ''tas, taşcă'', dar ''ea'' în ''stearpă'' (f. sg. de la ''sterp'').

:'''e.''' După consoane labiale (''b, p, m, v''), se pronunţă şi se scrie ''a'' în ''obadă, pag, pană, pară, pată, pomană, vadră'', dar ''beat, meargă'' (conj. prez. 3 sg. şi pl. de la ''merge''), ''pribeag, veac''.

'''4.''' Pentru afixele flexionare şi lexicale ataşate la teme consonantice există regula menţinerii unităţii acestora şi a respectării structurii morfologice a tipului de flexiune sau de derivare.

:'''a.''' Substantivele feminine terminate în consoană ''+ ă'' au forma articulată în a, iar cele terminate în consoană ''+ e'' au forma articulată în ea. În limba literară actuală se pronunţă şi se scrie corect ''latura'' (< ''latură''), ''ţigara'' (< ''ţigară''), ''năpasta'' (< ''năpastă''), ''soarta'' (< ''soartă''), dar ''bătrîneţea'' (< ''bătrîneţe''), ''directoarea'' (< ''directoare''), ''marginea'' (< ''margine''), ''mătasea'' (< ''mătase''), ''originea'' (< ''origine''), ''tusea'' (< ''tuse''). Substantivele şi adjectivele feminine cu tema terminată în ''j, ş'' au formele articulate numai în ''-a'': ''cîrja'' (< ''cîrjă''), ''coaja'' (< ''coajă''), ''grija'' (< ''grijă''), ''loja'' (< ''lojă''), ''maja'' (< ''majă''), ''plaja'' (< ''plajă''), ''ruja'' (< ''rujă''), ''schija'' (< ''schijă''), ''tija'' (< ''tijă''); ''broşa'' (< ''broşă''), ''cămaşa'' (< ''cămaşă''), ''cireaşa'' (< ''cireaşă''), ''cravaşa'' (< ''cravaşă''), ''fruntaşa'' (< ''fruntaşă''), ''gureşa'' (< ''gureşă''), ''mătuşa'' (< ''mătuşă''), ''păpuşa'' (< ''păpuşă''), ''tovarăşa'' (< ''tovarăşă''), ''tuşa'' (< ''tuşă''), ''uşa'' (< ''uşă'') etc.; de asemenea substantivele masculine ''bulibaşa'' (< ''bulibaşă''), ''paşa'' (< ''paşă'').  

:Variantele neliterare ''laturea, ţigarea'' au la bază forme nearticulate în ''-e'', iar ''directoara, margina'', origina forme nearticulate în ''-ă''. Vezi '''II 3'''.

:'''b.''' Verbele de conjugarea I cu tema terminată în ''j, ş'' se pronunţă şi se scriu cu ''a'' la infinitiv şi în formele care preiau sufixul infinitivului: ''angaja, aranja, menaja'' şi ''furişa, înfăşa, îngrăşa'' (inf. şi imperf. 3 sg.); ''angajaţi''..., ''furişaţi''... (ind. prez. şi imperf. 2 pl.; part. m. pl.); ''angajai''..., ''furişai''... (perf. s. 1 sg. şi imperf. 2 sg.); ''angajat''..., ''furişat''... (part. m. sg.; supin) etc., dar cu ''ea'' în desinenţa de indicativ prezent 3 sg. şi pl.: ''angajează, aranjează, menajează'' şi ''furişează, înfăţişează, trişează'' etc.

:'''c.''' La conjugarea a IV-a desinenţa de conj. prez. 3 sg. şi pl. este ''-ească'' la verbele cu infinitivul în consoană ''+ -i'' şi ''-ască'' la cele cu infinitivul în ''-î''; cum sufixul de infinitiv ''-î'' apare numai după ''r'', rezultă că desinenţa ''-ască'' se poate întîlni numai după ''r'' (dar nu e corectă decît la verbele în ''-rî'', nu şi la cele în ''-ri''). Se pronunţă şi se scrie corect ''îngrijească, oblojească, rotunjească, veştejească; obosească, sosească; umezească; ameţească, iuţească; mulţumească; dogorească, huzurească'', dar ''amărască, hotărască, ocărască, posomorască, scociorască''.

:'''d.''' Sufixul imperfectului este ''-a'' la verbele de conjugarea I (scris ''ea'' la cele cu tema terminată în consoanele [ḱ], [ģ]) şi la cele de conjugarea a IV-a cu infinitivul în ''-î'', dar ''-ea'' la toate celelalte. Se pronunţă şi se scrie corect ''oblojea, rotunjea, veştejea'', dar ''angaja, aranja, bandaja, menaja; ieşea, păşea, sfîrşea'', dar ''furişa, înfăşa, îngrăşa; apăsa'', dar ''obosea; uza'', dar ''auzea, umezea; cocoţa'', dar ''ameţea; dogorea, huzurea, suferea'', dar ''amăra, cobora, hotăr''a etc.  

:Limba literară deosebeşte imperfectul verbelor ''îngrija'' „a fi îngrijorat”: ''îngrijam, îngrijai, îngrija'' etc. de cel al verbului ''îngriji'' „a avea grijă de...”: ''îngrijeam, îngrijeai, îngrijea'' etc. Imperfectul verbului ''a fi'', în limba literară, este ''eram, erai, era, eraţi, erau'' (nu ''eream, ereaţi, ereai, erea'' etc.).

:'''e.''' Se pronunţă şi se scrie numai ''a'' în următoarele sufixe:  

* -''adă'': ''oranjadă, orjad(ă)'';

* -''ament'': ''angajament, aranjament; ataşament, branşament'';

* -''ant'': ''angajant, deranjant, descurajant; tranşant'';

* -''ar'': ''birjar, forjar; căluşar, coşar, gogoşar, păpuşar'' etc.;

* -''ator'': ''încurajator'';

* -''şag'': ''furtişag, rămăşag''.

:Se pronunţă şi se scrie numai ''ea'', după consoane, în sufixele:

* -''ea'' (f. sg. de la -''el''): ''frumuşea, căţea, viţea'';

* -''eală'': ''betejeală, mînjeală, oblojeală, prăjeală; căptuşeală, greşeală, învălmăşeală, moleşeală, sfîrşeală, zăpuşeală; agoniseală, oboseală, procopseală; umezeală, urzeală; ameţeală, iuţeală; amăreală, mohoreală, oţăreală'';

* -''eaţă'': ''roşeaţă'';

* -''ească'' (f. sg. de la -''esc''): ''vitejească; ostăşească, răzeşească, strămoşească; rusească, săsească; englezească, franţuzească; băieţească, frăţească'' etc.

:De asemenea, se pronunţă şi se scrie numai ''-ea'' în sufixul de apartenenţă locală ''-ean'' după majoritatea consoanelor, inclusiv ''j, ş, ţ, z, v'': ''clujean, doljean, gorjean, lugojean; argeşean, crişean, făgărăşean, huşean, ieşean, maramureşean, orăşean, oşean; bănăţean, cetăţean, gălăţean, judeţean; hurezean, vîrlezean; braşovean, lipovean, moldovean, prahovean''. După ''c, g'', sufixul este însă ''-an'': ''lipscan, haţegan''. :După ''d'' şi ''s'' pot apărea atît ''-ean'', cît şi, mai rar, ''-an'': ''bîrlădean, orădean'', dar ''arădean/arădan; apusean, mesean'', dar ''bîrsan, persan''.

:După ''j, ş'' poate apărea sufixul ''-an'' cu alte valori: ''hlujan, tăpşan''.

:Variante cu ''-an'' în loc de ''-ean'' după ''j, ş'' sînt răspîndite prin unele formaţii cu valoare de nume proprii: ''Argeşana'' şi ''Clujana'' (întreprinderi); ''Crişana'' (provincie); ''Ana-Lugojana'' (personaj dintr-un cîntec popular şi din opereta cu acest titlu); ''Transfăgărăşan'' (şosea).

'''5.''' În antroponimele româneşti se întîlnesc variante cu ''a'' în loc de ''ea'' şi cu ''ea'' în loc de ''a''. Variaţia vizează mai rar rădăcina cuvintelor (cf. totuşi numele de familie ''Decusară'' alături de ''Decuseară'', ''Peagu'' alături de ''Pagu'', chiar ''Şearpe'' alături de ''Şarpe'') şi mai frecvent afixele: de exemplu, numele de familie ''Cîmpan(u)'' şi ''Cîmpean(u)'', ''Făgărăşan(u)'' şi ''Făgărăşeanu, Galaţanu şi Gălăţeanu, Lugojan'' şi ''Lugojeanu, Moldovan(u)'' şi ''Moldovean(u)'' etc. Sufixul onomastic ''-şa'' se pronunţă şi se scrie corect cu ''a'' (nu cu ''ea''): ''Comşa, Focşa, Lupşa, Tomşa''. Existenţa a două sufixe diferite ''-a'' şi ''-ea'', cu influenţe reciproce (''-a'' pentru ''-ea'' şi ''-ea'' pentru ''-a''), explică variantele întîlnite la unele prenume masculine (''Costa'' şi ''Costea'') şi mai ales la nume de familie: ''Chiosa'' şi ''Chiosea''; ''Creţa'' şi ''Creţea''; ''Groza'' şi ''Grozea''; ''Mosora'' şi ''Mosorea''; ''Zbiera'' şi ''Zbierea'' etc.

:Toponimele provenite din nume de grup pot avea sufixul ''-ani'' sau ''-eni'', nu însă ''-eani''; se pronunţă şi se scrie corect ''-ani'' în ''Botoşani, Dejani, Focşani, Oprişani''.