Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Dezbateri/Victor Celac - Despre vechimea și originea cuvântului «da» în limba română”

În ''Dicționarul etimologic al limbii române'' (DELR), la care se lucrează în prezent la Institutul de Lingvistică din București,<ref name="ftn1">Începând cu anul 2011 au fost elaborate și publicate volumele pentru literele A–D. Conținutul acestor volume este disponibil și pe Internet (https://delr.lingv.ro/), cu actualizări, completări punctuale față de volumele tipărite.</ref> particula afirmativă ''da ''este însoțită de indicația succintă privind prima, cea mai veche atestare cunoscută: 1810–1819, în operele scriitorului muntean Iancu Văcărescu (1792–1863). În legătură cu originea lui ''da'', se spune că este un împrumut recent din bulgară, eventual și din rusă, și că nu poate fi un împrumut vechi slav (cu toate că, anterior, unii dintre cei mai importanți lingviști români au susținut această opinie).<ref name="ftn2">''Da'' în română nu poate fi împrumut vechi slav, fie și numai pentru că nici în slava veche, și nici în bulgara veche, în rusa veche etc. nu a existat un ''da'' afirmativ, care să poate reprezenta originea pentru presupusul vechi românesc ''da. ''Dimpotrivă, în conformitate cu specialiștii și cu lucrările de referință ale respectivelor limbi slave, ''da ''afirmativ este un element relativ recent în limbile slave unde acesta există. La rândul său, acest ''da'' afirmativ își are originea în mai vechea particulă ''da'', care avea altă funcție: era morfem al modului conjunctiv (cf. formula arhaizantă din rusă: ''da budet svet ''„să fie lumină!).</ref>

La o privire superficială, ''da'' pare simetric din toate punctele de vedere în raport cu particula cu sens opus, ''nu. ''Dar aceasta este doar o iluzie indusă de larga utilizare în limba română modernă a lui ''da. ''În realitate, prin vechime, prin statutul etimologic, prin valorile lor funcționale,'' da'' și ''nu'' se află în situații foarte diferite. ''Nu ''este moștenit din latină, există practic de când există și limba român. O frază cu conținut negativ trebuie să conțină un ''nu'' („Nu e frumos... Nu e departe...”). O frază cu conținut pozitiv sau afirmativ nu are nevoie de o particulă afirmativă („E frumos... E departe...”). Pentru a răspunde negativ la o întrebare, trebuie să folosim cvasi-obligatoriu cuvântul ''nu'', fie singur, fie împreună cu un verb etc. („Vrei? – Nu!... Nu vreau!”). În schimb, pentru a răspunde afirmativ, nu este obligatoriu să-l folosim pe ''da'' („Vrei? – Da!... Da, vreau!”, dar merge foarte bine și „Vreau!” – doar verbul, fără vreo particulă afirmativă. Sau: „Ai mâncat? – Am mâncat!”, „Ai fost la primărie? – Am fost!”, etc.).