2.076 de modificări
Diferență între revizuiri ale paginii „Scrisoare deschisă către Academia Română”
Sari la navigare
Sari la căutare
Scrisoare deschisă către Academia Română (vedeți sursă)
Versiunea de la data 4 iulie 2018 16:34
, 4 iulie 2018 16:34fără descrierea modificării
| Linia 68: | Linia 68: | ||
De asemenea, nu am scăzut din listă, prin compensație, cele 3 cazuri în care noua regulă produce o discriminare inversă - cuvinte la care '''î'''-ul inițial provine dintr-un '''a''' latinesc: ÎNGER (angelus), ÎNGUST (angustus), ÎNTÎI (antaneus)! | De asemenea, nu am scăzut din listă, prin compensație, cele 3 cazuri în care noua regulă produce o discriminare inversă - cuvinte la care '''î'''-ul inițial provine dintr-un '''a''' latinesc: ÎNGER (angelus), ÎNGUST (angustus), ÎNTÎI (antaneus)! | ||
Desigur, cifrele din tabelul nostru nu au pretenția unei desăvîrșite acurateți. Indiferent însă de procentele obținute și de erorile posibile, constatăm că, prin ultima modificare a grafiei, noi, românii, am realizat următoarele: | |||
# am renunțat la o regulă simplă, clară, cu o singură excepție (familia cuvîntului ROMÂN), bazată pe un criteriu unitar și pe o logică la îndemîna oricărui cetățean alfabetizat: aceea prin care litera notează sunetul -- însăși logica ce a condus la inventarea primului alfabet din lume! | |||
# am adoptat o regulă care nu pare să aibă alt criteriu decît poziția literei în cadrul cuvîntului (inițială, internă sau finală). Vă atragem respectuos atenția că limitele cuvîntului sînt suficient de bine marcate prin... pauză (spațiu, blanc)! | |||
# dacă punctul doi nu poate fi luat în serios (și nu poate!) și dacă rămîne scopul declarat inițial, adică „restaurarea imaginii cuvîntului de origine” (să sperăm că nu se propune restaurarea tuturor grafiilor, unele destul de controversate de altfel, ale tuturor limbilor-sursă!), atunci vă atragem respectuos atenția că am „repus în drepturi” aceste cuvinte '''în numai 11,5% din cazuri''', în schimb am '''falsificat celelalte 88,5% din cazuri''', atribuind un '''a''' originar unor cuvinte care nu-l conțineau! | |||
'''Onorată Academie Română,''' | |||
Am ajuns la o concluzie gravă: aceea că, de fapt, abia acum mințim mai vîrtos (lat. virtuosus)! De fapt, cosmetizăm în „latinisme-cu-'''a'''” majoritatea cuvintelor cu '''î''' din limba română, indiferent de proveniență și de vocala lor de origine! Deci, schimbarea operată este la fel de abuzivă ca și cea anterioară din punct de vedere etimologic, fără a avea însă celălalt argument, al '''notării unei realități actuale a limbii: sunetul''' (î), a cărui pronunțare, trebuie să recunoaștem, este mai aproape de (i) decât de (a). Asta abia ne creează convingerea că unificarea notării acestui sunet ar fi venit oricum, în ordinea firească a evoluției spre simplificare a ortografiei românești, mai devreme sau mai tîrziu, indiferent de regimul politic! Sperăm însă că nu se urmărește să se elimine și '''sunetul''' (î)! Pentru că altfel, oricîte semne s-ar inventa pentru el, în urechile unora tot „ciudat” va suna! În orice caz, ca amatori în ale lingvisticii, dar ca utilizatori, beneficiari și... propagandiști voluntari ai limbii române*, vă putem împărtăși din proprie experiență că un modest intelectual român nu are nevoie de mai mult de 15 minute pentru a convinge un modest intelectual francez, de exemplu, de latinitatea românilor <cu (î) cu tot>. Nu știm cît de repede decurge „convertirea” între doi intelectuali de elită, dar presupunem că, logic, ar avea nevoie de și mai puțin timp. Dacă, desigur, cei doi sînt de bună credință. Altfel, două milenii de istorie nu sînt suficiente. | |||
De altfel, dacă noi mergem neapărat pe ideea ca '''străinii să vadă altceva''' decît vedem noi în forma scrisă a unui cuvînt românesc, atunci propunem extinderea acestui sistem dual -- juma' / juma' -- și la (celel)alte vocale. Am putea deci (re)inventa, (ă) din I, (i) din U etc. Astfel, în loc de CĂPĂTÎI (din lat. capitaneum), am scrie: CĂPITÂU. Gîndiți-vă numai, înainte de a vă enerva, ce avantaj extraordinar prezintă sistemul: noi vom citi numai semnele diacritice, ignorînd vocalele de dedesupt, iar străinii curioși să ne cerceteze înscrisurile vor citi numai literele, ignorînd cu totul ciudatele noastre „accente” (cum de altfel se și întîmplă) și convingîndu-se de... Dumnezeu știe ce: de exemplu, că nu știm să scriem corect cuvîntul franțuzesc capitaux! | |||