Lingviști
349 de modificări
Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/IV. e sau ie?”
Sari la navigare
Sari la căutare
Articol/Mioara Avram/IV. e sau ie? (vedeți sursă)
Versiunea de la data 28 iulie 2018 20:39
, 28 iulie 2018 20:39fără descrierea modificării
m |
|||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
<center>'''Mioara Avram''' - ''Ortografie pentru toți'', 2002</center> | <center>'''Mioara Avram''' - ''Ortografie pentru toți'', 2002</center> | ||
== IV. ''e'' sau ''ie''? == | == '''IV'''. ''e'' sau ''ie''? == | ||
În această opoziție, atît litera ''e'', cît și secvența grafică ''ie'' au cîte două valori fonetice: litera ''e'' poate nota vocala [e] sau diftongul [ | În această opoziție, atît litera ''e'', cît și secvența grafică ''ie'' au cîte două valori fonetice: litera ''e'' poate nota vocala [e] sau diftongul [ĭe], iar secvența ''ie ''același diftong sau succesiunea de vocale „în hiat”[i-e] (de fapt, cele două vocale au între ele un ''i'' semiconsonantic, mai slab sau mai puternic, deci notația fidelă ar fi [i<sup>ĭ</sup>e] sau chiar [iĭe]). Diversitatea situațiilor se cuprinde în următoarele formule: | ||
– vocala [e] se scrie numai ''e''; | – vocala [e] se scrie numai ''e''; | ||
– diftongul [ĭe] se scrie atît ''ie'', cît și, mai rar, ''e''; | – diftongul [ĭe] se scrie atît ''ie'', cît și, mai rar, ''e''; | ||
– succesiunea de vocale [i] + [e] se scrie numai ''ie''. | – succesiunea de vocale [i] + [e] se scrie numai ''ie''. | ||
Pornind de la scriere spre pronunțare formula rezumativă ar fi: în timp ce secvența grafică ''ie ''nu se citește niciodată [e], litera ''e ''se citește uneori [ĭe]. | Pornind de la scriere spre pronunțare, formula rezumativă ar fi: în timp ce secvența grafică ''ie'' nu se citește niciodată [e], litera ''e'' se citește uneori [ĭe]. | ||
În cele mai multe cazuri problema alegerii se pune între scrierea cu ''e ''și cea cu ''ie ''= [ĭe]. Regulile diferă după poziția în cuvînt: inițială de cuvînt sau inițială de silabă (după vocală), respectiv interiorul unei silabe (după consoană). | În cele mai multe cazuri, problema alegerii se pune între scrierea cu ''e'' și cea cu ''ie'' = [ĭe]. Regulile diferă după poziția în cuvînt: inițială de cuvînt sau inițială de silabă (după vocală), respectiv interiorul unei silabe (după consoană). | ||
1. La început de cuvînt și de silabă (după vocală) pronunțarea și scrierea cu ''e ''sau ''ie ''(= [ĭe]) se orientează în linii mari după etimologia cuvintelor, făcînd distincție între cuvintele din fondul tradițional și neologisme. | '''1'''. La început de cuvînt și de silabă (după vocală) pronunțarea și scrierea cu ''e'' sau ''ie'' (= [ĭe]) se orientează în linii mari după etimologia cuvintelor, făcînd distincție între cuvintele din fondul tradițional și neologisme. | ||
a. În cuvintele din fondul tradițional se pronunță și se scrie de obicei ''ie'': ''ied'', '' | '''a'''. În cuvintele din fondul tradițional se pronunță și se scrie de obicei ''ie'': ''ied'', ''iederă'', ''ieftin'', ''ienibahar'', ''ienicer'', ''ienupăr'', ''iepe'', ''iepure'', ''ierburi'', ''ieri'', ''ierna'', ''ierta'', ''iesle'', ''ieșire'', ''iezer''; ''aievea'', ''baie'', ''băieți'', ''beie'', ''călcîie'', ''cheie'', ''creier'', ''cuie'', ''curcubeie'', ''deie'', ''femeie'', ''foaie'', ''giuvaier'', ''gutuie'', ''întemeiez'', ''lămîie'', ''mormăie'', ''noiembrie'', ''oaie'', ''taie'', ''voie'', ''voievod'', ''zmeie'' etc. La multe dintre aceste cuvinte ''ie'' alternează în flexiune sau derivare cu ''ia'': ''iadă'', ''iapă'', ''iarbă'', ''iarnă'', ''iartă'', ''iasă'', ''băiat'', ''întemeiază'' etc. | ||
Se scriu | Se pronunță și se scriu cu ''e'' interjecțiile ''e'', ''eh''(''e''), ''ei'', ''elei'' și substantivele ''ectenie'', ''edec'', ''efendi'', ''efor'', ''egumen'', ''eparhie'', (''arhi'')''episcop'', ''epitrop'', ''eres'', ''erete'', ''evanghelie'', ''evreu''. | ||
Se scriu însă cu ''e'', deși se pronunță corect cu diftongul [ĭe], pronumele personale ''ei'', ''el'', ''ele'', ''eu'' și formele verbului ''a fi'': ''e'', ''era'', ''erai'', ''eram'', ''erați'', ''erau'', ''este'', ''ești'', adverbul ''estimp'' „în acest an”(cf. însă adj. dem. reg. ''iest''), substantivul ''aer'' și verbul ''a aerisi''. (Dintre acestea pentru ''aer'' (și ''aerisi'') norma este mai puțin fermă în privința pronunțării, întrucît la el s-a suprapus un strat neologic prin împrumutul de sensuri și formații noi.) | |||
Această regulă particulară – justificată prin etimologie și tradiție – duce la două situații speciale legate de deosebirea dintre scriere și pronunțare: pe de o parte, opoziția pur grafică la ''ei ''pron. – ''iei ''vb. (ind. prez. 2 sg. de la ''a lua'') sau ''ele ''pron. – ''iele ''s. f. pl. (aici două cuvinte care sînt unul și același la origine) pronunțate la fel și, pe de altă parte, identitatea grafică a două cuvinte pronunțate diferit la ''e ''vb. (ind. prez. 3 sg. de la ''a fi'') – ''e ''interj. sau ''ei ''pron. – ''ei ''interj. | Această regulă particulară – justificată prin etimologie și tradiție – duce la două situații speciale legate de deosebirea dintre scriere și pronunțare: pe de o parte, opoziția pur grafică la ''ei'' pron. – ''iei'' vb. (ind. prez. 2 sg. de la ''a lua'') sau ''ele'' pron. – ''iele ''s. f. pl. (aici două cuvinte care sînt unul și același la origine) pronunțate la fel și, pe de altă parte, identitatea grafică a două cuvinte pronunțate diferit la ''e'' vb. (ind. prez. 3 sg. de la ''a fi'') – ''e'' interj. sau ''ei'' pron. – ''ei'' interj. | ||
Regula scrierii cu ''ie'' a cuvintelor din fondul tradițional pronunțate astfel este valabilă și pentru numele proprii de locuri românești provenite din cuvinte comune: ''Iedera'', ''Iepureni'' și ''Iepurești'', ''Iezer'', ''Găiești'', ''Ploiești'', ''Poienari'' și ''Poieni'' etc. | |||
O situație aparte se întîlnește la numele proprii de persoane pronunțate cu [ĭe]. Deși logic ar fi ca și acestea să se scrie cu ''ie'', aici funcționează și regula de respectare a dorinței purtătorului, unită cu modul de fixare prin tradiție; de aceea se tolerează variante grafice ca ''Andreescu'' și ''Andreiescu'', ''Enache'' și ''Ienache'', ''Eremia'' și ''Ieremia'', ''Nae'' și ''Naie'', ''Nicolae'' și ''Nicolaie'' și chiar grafii ca ''Epure'' și ''Epureanu'', ''Eșeanu'' sau ''Ploae''. Două prenume feminine au variante cu ''-e''/''-ia'': ''Aglae''/''Aglaia'', ''Zoe''/''Zoia''. Se scriu numai cu ''e'' prenumele tradiționale ''Ecaterina'', ''Eftimie'', ''Elena'', ''Elisabeta'', ''Evdochia''. | |||
'''b'''. În neologisme se scrie de obicei ''e'': ''economie'', ''edil'', ''electric'', | |||
''elev'', ''emoție'', ''epocă'', ''eră'', ''est'', ''etaj'', ''exista''; ''aerodrom'', ''alee'', ''asidue'', ''canoe'', ''coexista'', ''creez'', ''duet'', ''efectuez'', ''graminee'', ''idee'', ''influență'', ''licee'', ''maree'', ''orhidee'', ''poet'', ''proeminent''. | |||
'' | Opoziția dintre regulile de bază de sub '''a''' și '''b''' se reflectă în dubletele ''ierb-''(''ierburi'', ''ierbar'') și ''erb-'' (''erbacee'', ''erbicid'', ''erbivor'', ''erboriza''), ''măiestru'' și ''maestru'', la care scrierea este conformă cu pronunțarea. Regula particulară de sub '''a''', care vizează și substantivul ''aer'', poate duce la deosebiri de pronunțare între membrii vechi și noi ai familiei acestui cuvînt, deși rădăcina se scrie totdeauna cu ''e'': în ''aer ''și ''aerisi ''se pronunță de obicei [ĭe], dar în ''aera'', ''aerian'' și în compusele cu ''aero-'' se pronunță [e]. | ||