Lingviști
349 de modificări
Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/IV. e sau ie?”
Sari la navigare
Sari la căutare
Articol/Mioara Avram/IV. e sau ie? (vedeți sursă)
Versiunea de la data 28 iulie 2018 23:10
, 28 iulie 2018 23:10fără descrierea modificării
| Linia 4: | Linia 4: | ||
În această opoziție, atît litera ''e'', cît și secvența grafică ''ie'' au cîte două valori fonetice: litera ''e'' poate nota vocala [e] sau diftongul [ĭe], iar secvența ''ie ''același diftong sau succesiunea de vocale „în hiat”[i-e] (de fapt, cele două vocale au între ele un ''i'' semiconsonantic, mai slab sau mai puternic, deci notația fidelă ar fi [i<sup>ĭ</sup>e] sau chiar [iĭe]). Diversitatea situațiilor se cuprinde în următoarele formule: | În această opoziție, atît litera ''e'', cît și secvența grafică ''ie'' au cîte două valori fonetice: litera ''e'' poate nota vocala [e] sau diftongul [ĭe], iar secvența ''ie'' același diftong sau succesiunea de vocale „în hiat”[i-e] (de fapt, cele două vocale au între ele un ''i'' semiconsonantic, mai slab sau mai puternic, deci notația fidelă ar fi [i<sup>ĭ</sup>e] sau chiar [iĭe]). Diversitatea situațiilor se cuprinde în următoarele formule: | ||
– vocala [e] se scrie numai ''e''; | – vocala [e] se scrie numai ''e''; | ||
– diftongul [ĭe] se scrie atît ''ie'', cît și, mai rar, ''e''; | – diftongul [ĭe] se scrie atît ''ie'', cît și, mai rar, ''e''; | ||
| Linia 32: | Linia 32: | ||
Opoziția dintre regulile de bază de sub '''a''' și '''b''' se reflectă în dubletele ''ierb-''(''ierburi'', ''ierbar'') și ''erb-'' (''erbacee'', ''erbicid'', ''erbivor'', ''erboriza''), ''măiestru'' și ''maestru'', la care scrierea este conformă cu pronunțarea. Regula particulară de sub '''a''', care vizează și substantivul ''aer'', poate duce la deosebiri de pronunțare între membrii vechi și noi ai familiei acestui cuvînt, deși rădăcina se scrie totdeauna cu ''e'': în ''aer ''și ''aerisi ''se pronunță de obicei [ĭe], dar în ''aera'', ''aerian'' și în compusele cu ''aero-'' se pronunță [e]. | Opoziția dintre regulile de bază de sub '''a''' și '''b''' se reflectă în dubletele ''ierb-''(''ierburi'', ''ierbar'') și ''erb-'' (''erbacee'', ''erbicid'', ''erbivor'', ''erboriza''), ''măiestru'' și ''maestru'', la care scrierea este conformă cu pronunțarea. Regula particulară de sub '''a''', care vizează și substantivul ''aer'', poate duce la deosebiri de pronunțare între membrii vechi și noi ai familiei acestui cuvînt, deși rădăcina se scrie totdeauna cu ''e'': în ''aer ''și ''aerisi ''se pronunță de obicei [ĭe], dar în ''aera'', ''aerian'' și în compusele cu ''aero-'' se pronunță [e]. | ||
Scrierea cu ''e'' la începutul cuvintelor neologice este conformă cu pronunțarea lor literară (nu există situații în care să se scrie ''e-'' și să se pronunțe corect [ĭe]). La început de silabă din interiorul cuvintelor ''e'' se pronunță distinct de ''ie'' numai după vocalele ''a'', ''o'' și ''u'', în timp ce între un [e] și un alt [e] (ca și între [i] și [e]) se pronunță un ''i'' semiconsonantic, mai mult sau mai puțin perceptibil. De aceea greșelile de scriere cu ''ie'' în loc de ''e'' la neologisme sînt mai frecvente în interiorul cuvintelor și mai ales în secvența ''ee'', scrisă greșit ''eie'' (''aleie'', ''creiez'', ''ideie'', ''liceie'', ''orhideie'' etc.). | |||
Pronunțarea literară cu [e] în neologisme se opune pronunțării de tip rustic cu [ĭe]; opoziția este de natură socioculturală: variantele cu ''ie ''la început de cuvînt și de silabă – după ''a'', ''o'', ''u''– în neologisme fixate în limba literară cu ''e'' (de exemplu: ''iepocă'', ''poiet'') indică lipsa de instrucție a vorbitorului care le folosește, iar reproducerea și în scris a acestor rostiri prezintă o gravitate sporită. | |||
Este de la sine înțeles că numele proprii de proveniență cultă scrise cu ''e'' se pronunță corect cu [e], nu cu [ĭe]: | |||
– toponime: ''Egipt'', ''Elveția'', ''Europa''; ''Suedia'', ''Suez''; | – toponime: ''Egipt'', ''Elveția'', ''Europa''; ''Suedia'', ''Suez''; | ||
| Linia 41: | Linia 42: | ||
– antroponime: ''Eduard'', ''Eliza'', ''Elvira'', (''E'')''manuel''(''a''), ''Emil''(''ia''), ''Esmeralda'', ''Eugen''(''ia''), ''Mihaela'', ''Samuel''. | – antroponime: ''Eduard'', ''Eliza'', ''Elvira'', (''E'')''manuel''(''a''), ''Emil''(''ia''), ''Esmeralda'', ''Eugen''(''ia''), ''Mihaela'', ''Samuel''. | ||
Tot astfel se pronunță corect cu [e] cuvinte străine ca latinismul ''et ''din abrevierea ''etc. ''(= ''etcetera ''< ''et caetera'') sau din formula ''et alii ''„și alții”. Se pronunță de asemenea [e], nu [ĭe], numele literei ''e ''în orice contexte, inclusiv în siglele alcătuite din abrevieri literale: E.A.U. < ''Emiratele Arabe Unite ''sau U.E.A. < ''Uniunea Emiratelor Arabe''. | Tot astfel se pronunță corect cu [e] cuvinte străine ca latinismul ''et'' din abrevierea ''etc.'' (= ''etcetera ''< ''et caetera'') sau din formula ''et alii'' „și alții”. Se pronunță de asemenea [e], nu [ĭe], numele literei ''e'' în orice contexte, inclusiv în siglele alcătuite din abrevieri literale: E.A.U. < ''Emiratele Arabe Unite'' sau U.E.A. < ''Uniunea Emiratelor Arabe''. | ||
Sigla C.A.E.R.< ''Consiliul de Ajutor Economic Reciproc'' se deosebește în pronunțare de substantivul comun ''caier'' nu numai prin locul accentului, ci și prin opoziția [e] – [ĭe]. | |||
Există însă și neologisme care se pronunță și se scriu corect cu ''ie'', în conformitate cu etimonul respectiv. Puține sînt cele cu ''ie'' în rădăcină: ''ierarhie'', ''ieremiadă'', ''iezuit''; ''caiet'', ''maiestate'' (și ''maiestuos'', ''lezmaiestate'', dar ''maestoso'' ca italienism în terminologia muzicală), ''maieutică'', ''proiect'', ''statuie'', ''traiect'' (și ''traiectorie''). | |||
Pentru unele dintre aceste cuvinte există variante grafice (uneori și fonetice) învechite cu ''je'' în loc de ''ie'': ''project'', pînă mai de curînd ''majestate ''(mai ales în ''lesmajestate'') și ''majestuos''. | |||
Mai numeroase sînt neologismele cu ''ie'' la întîlnirea dintre rădăcină sau temă și un afix: ''atribuie'', ''bruiez'', ''convoaie'', ''deraiez'', ''remaieză'', ''restituie''; toate verbele derivate de la neologisme cu sufixul ''-ui'' au forme pronunțate și scrise cu ''ie'': ''nituiesc'', ''nituiești'', ''nituiește'' (la fel ''revizuiesc'', ''rihtuiesc'', ''zețuiesc'' etc.). | |||
Fiind deci posibile ambele moduri de pronunțare și de scriere, reperul este dat de clasa flexionară și structura morfologică: ''continue'' (adj. pl. f.-n. și) vb. I conj. prez. – cf. ''continua''–, dar ''contribuie'', ''constituie'' vb. IV (ind. și) conj. prez. – cf. ''contribui'', ''constitui''–; ''eșuez'', ''perpetuez'', ''statuez'' de la ''eșua'', ''perpetua'', ''statua'', dar ''bruiez'' de la ''bruia''. | |||
Etimologia diferită explică existența dubletelor parțiale ''poetic'' adj. (< fr. ''poétique'', cf. ''poezie'') și ''-poietic'' element de compunere (< fr. ''-poïétique'', cf. ''-poieză'') din ''hematopoietic''. | |||
Orientarea atît după flexiune, cît și după morfologie explică perechea aparent contradictorie ''statuie'' – ''statuetă'': ''statuie ''se scrie cu ''ie'' din considerente morfologice (scrierea cu ''e'' ar fi dus la forma articulată ''statuea'', cu secvența ''uea'' neîntîlnită în alte substantive, iar ''statuetă'' cu ''e'' după etimologie (< fr. ''statuette'') și tradiție. | |||
Ideea falsă că în neologisme s-ar scrie numai ''e'' – născută din generalizarea și absolutizarea situației care este doar cea mai frecventă, dar nu unica – duce la manifestări de hipercorectitudine: grafii greșite (uneori și pronunțări forțate) ca ''atribue'', ''erarhie'', ''caet'', ''constitue'', ''maestate'', ''proect'', ''revizuesc'', ''traectorie''. | |||
Unele dintre aceste grafii continuă vechi deprinderi ortografice, inclusiv inconsecvențele regulilor academice din 1932. | |||
'''2'''. După o consoană, pronunțarea și scrierea cu ''e'' sau ''ie'' (diftong sau succesiune de vocale) au reguli diferite în funcție de natura consoanei precedente și de poziția în cuvînt. | |||
'''a'''. Numai după anumite consoane, secvența grafică ''ie'' poate corespunde atît succesiunii de vocale [i-e], cît și diftongului [ĭe]. | |||
În această situație sînt în primul rînd consoanele labiale ''b'', ''p'', ''v'', ''f'', ''m''. Exemple: ''bielă'' ([bi-e]), dar ''biet'' [bĭet]; ''pietate'' ([pi-e]), dar ''piesă'' ([pĭe-]); ''vie'' [vi-e], dar ''vierme'' [vĭer-]; ''fief ''[fi-ef], dar ''fier'' [fĭer]; ''premiere'' ([mi-e]), dar ''miere'' ([mĭe-]). | |||
a. | După aceste consoane, distincția între pronunțarea cu [i-e] și cea cu [ĭe] poate crea opoziții fonologice la cuvinte omografe: ''piez'' ([pi-ez] „unitate de măsurare a presiunii” și [pĭez] variantă a lui ''piază''); ''vier'' ([vi-er] „viticultor sau paznic de vie” și [vĭer] „porc necastrat”); cf. și ''pielo-'' ([pi-e-]) față de ''piele'' ([pĭe-]) sau ''mielo''- ([mi-e-]) față de ''miel'' [mĭel]. | ||
De asemenea, după aceste consoane se întîlnesc variante de pronunțare: ''obiect'' și ''subiect'', la care corectă este, conform etimologiei, pronunțarea cu diftong, sînt pronunțate adesea cu diereză ([bi-e], respectiv [-bi-ect]). De reținut că pronunțarea literară actuală este cu diftong în formele flexionare și în derivatele substantivului ''viață'', pronunțat el însuși cu diftongul [ĭa]: ''vieți'', ''viețui'', ''viețuitoare'' etc. (spre deosebire de ''vietate'' < ''viu'', cu [i-e]); precizarea este necesară în opoziție cu variantele învechite – susținute și de recomandări ortoepice mai vechi (1932, 1956) – care au o silabă în plus, datorită pronunțării lui ''i'' ca vocală (vezi și '''X 4 b'''). | |||
De | Dubla valoare a lui ''ie'' se întîlnește, în mai mică măsură, și după ''n''. De obicei, ''ie'' corespunde după ''n'' vocalelor [i-e], situație frecventă în poziție finală (''iunie'', ''manie'', ''omenie'', ''opinie'', ''pățanie''), dar nu numai (''liniem'', ''plafonieră'', ''sezonier''). Grupul de litere ''ie'' notează însă și diftongul [ĭe] în cîteva neologisme în care s-a rezolvat astfel redarea lui [ń] (''n'' palatal) din etimon (< fr. ''gn''): ''castanietă'', ''lornion'', ''vinietă''. | ||
Influența etimonului și deprinderi ortografice mai vechi explică existența variantelor grafice ''castagnetă'', ''lorgnetă'', ''vignetă'' (regulile din 1932 erau inconsecvente, recomandînd ''castanietă'' și ''lornietă'', dar ''vignetă''); variantele grafice hibride de tipul ''vignietă'' nu au nici o justificare. | |||