Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/IV. e sau ie?”

 

 

Imaginea grafică identică a lui ''ie ''în ambele valori și tendința fonetică de reducere a hiatului au drept consecință greșeli de pronunțare în favoarea diftongului: cele două vocale [i-e] ajung să fie pronunțate într-o singură silabă, prin transformarea vocalei ''i ''în semiconsoană. Fenomenul se întîlnește mai ales în următoarele situații:– în flexiunea verbelor cu infinitivul în consoană + [i-a]: [apropĭem], [linĭem] și [linĭez], [linĭezi], [linĭeze] etc.;

– la termeni tehnico-științifici internaționali cu rădăcini de origine greacă: ''hiero''- (''hierofant'', ''hieroglif''ă, ''hierogram''ă), ''mielin''ă, (''polio'')''mielit''ă.

Ascunsă de scriere, pronunțarea cu [ĭe] în loc de [i-e] este tolerabilă într-o oarecare măsură, îndeosebi într-un tempo rapid și în poziție pretonică. Ea constituie însă o verigă spre faza următoare, a monoftongării lui [ĭe] în [e], fenomen care se reflectă și în scriere; variantele de tipul ''braconer'', ''caser'', ''caserie ''și ''caseri''ță, ''heroglif''ă (și în varianta ''eroglif''ă, cu dispariția lui ''h-'', pentru care vezi VII), ''lever'', ''pioner'', ''plutoner'', ''poliomelit''ă sau ș''ifoner ''constituie abateri grave de la exprimarea literară.  

– derivate cu sufixul ''-ier ''și ''-er'': pe lîngă modificarea lui ''-ier ''în ''-er'', se întîlnește și greșeala inversă, apariția lui ''-ier ''în loc de ''-er ''la cuvinte ca ''paraclisier'', ''zilier''. De reținut că în limba literară ''miner ''este substantiv, iar ''minier ''adjectiv, deci nu e corect să se spună și să se scrie ''minierii din cutare regiune ''în loc de ''minerii''..., nici ''exploatare miner''ă în loc de ''... minier''ă. Nesiguranța în legătură cu scrierea și pronunțarea derivatelor cu sufixele ''-ier ''și ''-er ''este sporită de împrejurarea că derivatele în ''-ier ''pot avea formații paralele (împrumutate), corecte, în -''erie'': ''bijutier ''– ''bijuterie'', ''infirmier ''– ''infirmerie'', ''patisier ''– ''patiserie ''(cf. însă perechea, tot corectă, ''vistier ''– ''vistierie'', cu o formație românească în ''-ie''); de aici greșeli ca ''patiser'', în loc de ''patisier'', sau ''infirmierie'', în loc de ''infirmerie'';– elemente de compunere diferite prin sens și etimon: ''mielo''- „măduvă” și ''melo''- „extremitate, membru” sau „muzică, melodie”(cf. și formații paronime ca ''mielotomie ''și ''melotomie''); ''pielo''- „pelvis, bazinet” și ''pelo''- „mîl, argilă”.

Numai după ''b'', ''p'', ''v'', ''f ''și ''m ''se pune problema alegerii între ''e ''sau ''ie ''cu valoare de diftong. Alegerea se orientează în principiu după alternanța cu ''ea'', respectiv ''ia ''(vezi și V), deși reperul propus nu ajută pe toți vorbitorii, întrucît cei cu pronunțarea regională ''ferb ''pentru ''fierb ''pronunță și ''fearb''ă pentru ''fiarb''ă și pot transpune în scris această alternanță. În pronunțarea literară vocala [e] se distinge de diftongul [ĭe] după o consoană labială, opoziția avînd rol fonologic în perechi ca ''bete ''– ''biete'', ''pere ''– ''piere'', ''veri ''– ''vieri'', ''vers ''– ''viers'', ''veți ''– ''vieți'', ''mei ''– ''miei'', ''mere ''– ''miere'', ''mez''- (prefixul din ''mezalian''ță sau elementul de compunere din ''mezenter'') – ''miez''.