Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/IV. e sau ie?”

Sari la navigare Sari la căutare
Linia 126: Linia 126:
Se pronunță și se scriu corect cu ''e'', nu cu ''ie'', cuvintele ''ferăstrău'' (și derivatele ''ferăstraș'', ''ferăstrăiaș'', ''ferestrui''), ''împelița ''(cf. ''drac împelițat''), ''înverșuna'' și ''meu''.
Se pronunță și se scriu corect cu ''e'', nu cu ''ie'', cuvintele ''ferăstrău'' (și derivatele ''ferăstraș'', ''ferăstrăiaș'', ''ferestrui''), ''împelița ''(cf. ''drac împelițat''), ''înverșuna'' și ''meu''.


Precizarea este necesară în opoziție cu variantele neliterare care au aici ''ie'', cu explicații diferite de la caz la caz. Varianta ''fierăstrău ''se explică prin etimologie populară, fiind apropiată în mod nejustificat de cuvîntul ''fier'', cu care n-are, de fapt, legătură (''ferăstrău'' e împrumutat din maghiară, iar ''fier'' e moștenit din latină). Varianta ''împielița'' se explică și ea prin apropiere de cuvîntul ''pieliță'' (diminutiv de la ''piele''); apropierea reface o legătură etimologică reală, dar neglijează amănuntul că numai în varianta ''peliță'' cuvîntul de bază a avut sensul „trup, făptură”, de la care s-a format verbul ''împelița'', îndepărtat de sensurile actuale ale lui ''pieliță'' („piele fină”, „membrană”, „strat subțire, pojghiță”). Variantele ''învierșuna'' și ''mieu'', justificate sau nu etimologic, au fost respinse de evoluția uzului majoritar, care a mers paralel cu substantivul de bază în cazul lui ''înverșuna'' (între ''vierșun'' și ''verșun'' predomină ''verșun'') și cu alte forme flexionare în cazul lui ''meu'' (f. sg. ''mea'' – pl. ''mele''). Pronunțarea ''mieu'', care se mai aude la unii actori în vîrstă, pare nu numai desuetă, ci și artificială; în nici un caz nu se pronunță ''mieu'' ceea ce se scrie ''meu''.








Precizarea este necesară în opoziție cu variantele neliterare care au aici ''ie'', cu explicații diferite de la caz la caz. Varianta ''fierăstrău ''se explică prin etimologie populară, fiind apropiată în mod nejustificat de cuvîntul ''fier'', cu care n-are, de fapt, legătură (''ferăstrău ''e împrumutat din maghiară, iar ''fier ''e moștenit din latină). Varianta ''împielița ''se explică și ea prin apropiere de cuvîntul ''pieli''ță (diminutiv de la ''piele''); apropierea reface o legătură etimologică reală, dar neglijează amănuntul că numai în varianta ''peli''ță cuvîntul de bază a avut sensul „trup, făptură”, de la care s-a format verbul ''împelița'', îndepărtat de sensurile actuale ale lui ''pieli''ță („piele fină”, „membrană”, „strat subțire, pojghiță”). Variantele ''învierșuna ''și ''mieu'', justificate sau nu etimologic, au fost respinse de evoluția uzului majoritar, care a mers paralel cu substantivul de bază în cazul lui ''înverșuna ''(între ''vierșun ''și ''verșun ''predomină ''verșun'') și cu alte forme flexionare în cazul lui ''meu ''(f. sg. ''mea ''– pl. ''mele''). Pronunțarea ''mieu'', care se mai aude la unii actori în vîrstă, pare nu numai desuetă, ci și artificială; în nici un caz nu se pronunță ''mieu ''ceea ce se scrie ''meu''.Numele proprii românești se scriu în principiu în același fel ca și cuvintele comune cu care au legătură:
 
 
Numele proprii românești se scriu în principiu în același fel ca și cuvintele comune cu care au legătură:


– toponime: ''Fierbinți'', ''Miercurea'', ''Piersica'', ''Pietrari'', ''Pietricica'', ''Pietrosu'', ''Viezuri'';
– toponime: ''Fierbinți'', ''Miercurea'', ''Piersica'', ''Pietrari'', ''Pietricica'', ''Pietrosu'', ''Viezuri'';
Lingviști
349 de modificări

Meniu de navigare