Lingviști
349 de modificări
Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/V. ea sau ia (și: eai sau iai, eau sau iau)?”
Sari la navigare
Sari la căutare
Articol/Mioara Avram/V. ea sau ia (și: eai sau iai, eau sau iau)? (vedeți sursă)
Versiunea de la data 3 august 2018 16:25
, 3 august 2018 16:25→V. ea sau ia (și: eai sau iai, eau sau iau)?
| Linia 1: | Linia 1: | ||
<center>'''Mioara Avram''' - ''Ortografie pentru toți'', 2002</center> | <center>'''Mioara Avram''' - ''Ortografie pentru toți'', 2002</center> | ||
== V. ''ea ''sau ''ia ''(și: ''eai ''sau ''iai'', ''eau ''sau ''iau'')? == | == '''V'''. ''ea'' sau ''ia'' (și: ''eai'' sau ''iai'', ''eau'' sau ''iau'')? == | ||
Întrucît literele ''e ''și ''i ''pot nota atît vocale, cît și semivocale sau semiconsoane, iar precedate de ''c'', ''g'', ''ch'', ''gh ''și urmate de vocală pot fi și numai litere ajutătoare, secvențele grafice ''ea ''și ''ia ''au cîte trei corespondente fonetice; ele notează: | Întrucît literele ''e'' și ''i'' pot nota atît vocale, cît și semivocale sau semiconsoane, iar precedate de ''c'', ''g'', ''ch'', ''gh'' și urmate de vocală pot fi și numai litere ajutătoare, secvențele grafice ''ea'' și ''ia'' au cîte trei corespondente fonetice; ele notează: | ||
a) secvențele de vocale în hiat [e-a], [i-a]; | a) secvențele de vocale în hiat [e-a], [i-a]; | ||
b) diftongii [ | b) diftongii [ḙa], [ǐa], diferiți între ei numai după consoane; | ||
c) vocala [a], numai după [č], [ | c) vocala [a], numai după [č], [ğ], [ḱ], [ǵ]. | ||
Problema alegerii între ''ea ''și ''ia ''în scriere nu se pune în prima situație, la notarea secvențelor de vocale din silabe diferite, în care pronunțarea face o distincție clară între vocalele ''e ''și ''i''. | Problema alegerii între ''ea'' și ''ia'' în scriere nu se pune în prima situație, la notarea secvențelor de vocale din silabe diferite, în care pronunțarea face o distincție clară între vocalele ''e'' și ''i''. | ||
Pentru alegerea între diftongul [ḙa] sau vocala [a] și hiatul [i-a] vezi '''5'''. | |||
Problema scrierii cu ''ea ''sau ''ia ''privește ultimele două situații, în care aceste secvențe grafice notează aceeași realitate fonetică (diftongul [ía], respectiv vocala [a]) sau realități fonetice foarte asemănătoare, greu de distins între ele (diftongii [óa] și [ía]). | |||
Problema scrierii cu ''ea'' sau ''ia'' privește ultimele două situații, în care aceste secvențe grafice notează aceeași realitate fonetică (diftongul [ía], respectiv vocala [a]) sau realități fonetice foarte asemănătoare, greu de distins între ele (diftongii [óa] și [ía]). | |||
Scrierea nu concordă totdeauna cu pronunțarea (nici măcar cu cea literară), aplicînd în parte principiul morfologic sau/și principiul etimologic. Regulile ortografice sînt diferite în funcție de literele/sunetele precedente. Ele stipulează de obicei ghidarea după alternanța cu ''e'', respectiv ''ie'', în flexiune și derivare, dar aproape în toate contextele fonetice există și cuvinte lipsite de alternanță, la care se aplică în mod convențional una dintre cele două scrieri. Pe de altă parte, alternanța este un reper numai pentru cine stăpînește pronunțarea literară, căci altminteri vorbitorii cu pronunțarea regională ''fearb''ă, ''peatr''ă au și ''e ''în formele alternante ''ferb'', ''petre''; acest reper este în orice caz inoperant, în alegerea scrierii corecte la început de cuvînt și după vocală, pentru vorbitorii care nu fac distincție între [e] și [íe] (vezi IV).1. La început de cuvînt singurul diftong posibil dintre cei doi menționați este [ía]. El se scrie ''ia ''în toate cuvintele, cu unica excepție a pronumelui personal de persoana a 3-a singular feminin, care se scrie corect ''ea'', deși se pronunță tot [ía]. Se scrie deci corect ''ia ''în poziție inițială, atît atunci cînd există alternanță cu ''ie'': ''ia ''vb. (ind. prez. 3 sg. și imper. 2 sg. de la ''lua''; cf. ''iei''), ''iad''ă (pl. ''iede'', cf. m. ''iezi''), ''iap''ă (pl. ''iepe''), ''iarba ''(genitiv-dativ ''ierbi'', pl. ''ierburi''), ''iarn''ă (pl. ''ierni'', derivat ''ierna''), ''ias''ă (''iese'', ''ieși''), ''iatac ''(derivat ''ietăcel''), ''iau ''(ind. prez. 1 sg. și 3 pl. de la ''lua''; cf. ''iei''), ''iazm''ă (pl. ''iezme''), cît și atunci cînd nu există alternanță: ''ia ''interj., ''iaca''/''iac''ă, ''iacobin'', ''iactant'', ''iad'', ''iade''ș, ''iahnie'', ''iaht'', ''iama'', ''iamb'', ''ianuarie'', ''iar''/''iar''ă, ''iar''ăș''i'', ''iard'', ''iarmaroc'', ''iaroviza'', ''iasc''ă, ''iasomie'', ''iatagan'', ''iat''ă, ''iaurt'', ''iava''ș, ''iaz'', ''iazigi''. | Scrierea nu concordă totdeauna cu pronunțarea (nici măcar cu cea literară), aplicînd în parte principiul morfologic sau/și principiul etimologic. Regulile ortografice sînt diferite în funcție de literele/sunetele precedente. Ele stipulează de obicei ghidarea după alternanța cu ''e'', respectiv ''ie'', în flexiune și derivare, dar aproape în toate contextele fonetice există și cuvinte lipsite de alternanță, la care se aplică în mod convențional una dintre cele două scrieri. Pe de altă parte, alternanța este un reper numai pentru cine stăpînește pronunțarea literară, căci altminteri vorbitorii cu pronunțarea regională ''fearb''ă, ''peatr''ă au și ''e ''în formele alternante ''ferb'', ''petre''; acest reper este în orice caz inoperant, în alegerea scrierii corecte la început de cuvînt și după vocală, pentru vorbitorii care nu fac distincție între [e] și [íe] (vezi IV).1. La început de cuvînt singurul diftong posibil dintre cei doi menționați este [ía]. El se scrie ''ia ''în toate cuvintele, cu unica excepție a pronumelui personal de persoana a 3-a singular feminin, care se scrie corect ''ea'', deși se pronunță tot [ía]. Se scrie deci corect ''ia ''în poziție inițială, atît atunci cînd există alternanță cu ''ie'': ''ia ''vb. (ind. prez. 3 sg. și imper. 2 sg. de la ''lua''; cf. ''iei''), ''iad''ă (pl. ''iede'', cf. m. ''iezi''), ''iap''ă (pl. ''iepe''), ''iarba ''(genitiv-dativ ''ierbi'', pl. ''ierburi''), ''iarn''ă (pl. ''ierni'', derivat ''ierna''), ''ias''ă (''iese'', ''ieși''), ''iatac ''(derivat ''ietăcel''), ''iau ''(ind. prez. 1 sg. și 3 pl. de la ''lua''; cf. ''iei''), ''iazm''ă (pl. ''iezme''), cît și atunci cînd nu există alternanță: ''ia ''interj., ''iaca''/''iac''ă, ''iacobin'', ''iactant'', ''iad'', ''iade''ș, ''iahnie'', ''iaht'', ''iama'', ''iamb'', ''ianuarie'', ''iar''/''iar''ă, ''iar''ăș''i'', ''iard'', ''iarmaroc'', ''iaroviza'', ''iasc''ă, ''iasomie'', ''iatagan'', ''iat''ă, ''iaurt'', ''iava''ș, ''iaz'', ''iazigi''. | ||