Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/XXV. Un cuvînt sau mai multe?”

Sari la navigare Sari la căutare
Linia 489: Linia 489:
''vreun'' și ''vreunul''.
''vreun'' și ''vreunul''.


După cum rezultă din exemplele date, unele soluții alese de normă sînt mai mult sau mai puțin convenționale și de aceea au variat uneori în timp. În situațiile de omofonie scrierea este motivată într-un grad mai mare: de exemplu, la ''numai'' și ''nu mai''. Iar, dacă distincția dintre un cuvînt compus și un grup stabil este cîteodată mai greu de făcut, cel puțin pentru succesiunile întîmplătoare de cuvinte este clar că scrierea separată este singura adecvată; de aceea grafii ca ''Vorbeam decît am pierdut'' sau ''Vii orice faci?'' sînt indicii nu numai ale lipsei de cunoștințe, ci și ale unor defecte de gîndire. În caz de dubiu, verificarea se face prin substituiri cu alte cuvinte (sinonime) sau cu alte forme ale aceluiași cuvînt, prin testarea posibilităților de dislocare sau prin schimbarea topicii.


'''3.''' Reguli bazate pe tradiția grafică se aplică de obicei la cuvintele frecvente. Astfel apar diferențe între formații asemănătoare ca structură; de exemplu, între numeralele compuse cu ''zeci'', care se scriu într-un cuvînt (''douăzeci'', ''treizeci'', ''douăzeci de mii''), și cele compuse cu ''sute'', ''mii'', ''milioane'' etc., care se scriu în cuvinte separate (''două sute'', ''două mii'', ''două sute de mii'', ''două milioane'').


'''4.''' Regulă bazată pe principiul estetic, dacă nu cumva și pe un principiu al comodității de cuprindere vizuală la lectură, este cea care prevede evitarea unor cuvinte excesiv de lungi.


Această regulă explică scrierea separată a numeralelor cardinale compuse care denumesc numere de ordine diferite: ''douăzeci și unu'', ''o sută trei'', ''o sută treizeci și trei'', ''o mie nouănsute treizeci și doi'', ''o sută douăzeci și trei de mii'', ''un milion douăzeci și trei de mii cinci sute șaptesprezece''. La numeralele ordinale corespunzătoare această scriere este în evidentă contradicție cu sudura lor morfologică dată de formantul final; de exemplu: ''al douăzeci și unulea'', ''al o sută treizeci și treilea'', ''al o mie nouă sute treizeci și doilea''.


În terminologia tehnico-științifică există însă numeroase compuse de mari dimensiuni, alcătuite de obicei cu elemente de compunere sau/și cu prefixe (de exemplu: ''angiomicrocine- matografie'', ''extrateritorialitate'', ''hipergammaglobulinemie''), dar și din cuvinte propriu-zise (''diclordifeniltriclormetilmetan'', numele științific al substanței cunoscute sub denumirea abreviată ''DDT''), care se scriu într-un singur cuvînt, conform tipului de structură și unității semantice, uneori și conform etimonului respectiv.


'''5.''' Exclusiv pe criterii etimologice se bazează scrierea numelor proprii străine, care respectă grafia din limba de origine. Aceasta duce la deosebiri între denumiri cu formanți (aparent) comuni, cum sînt toponimele cu engl., fr. ''port'', it., port. ''porto'', sp. ''puerto'', dintre care se scriu separat ''Port Louis'', ''Port Moresby'', ''Port of Spain'', ''Puerto Rico ''(''Porto Rico''), dar cu cratimă ''Port-au-Prince'', ''Porto-Novo''; cf. și ''Brazaville'' sau ''Libreville'' față de ''Monaco-Ville''.


Scrierea etimologică este respectată și la unele neologisme compuse neadaptate: de exemplu, ''millefeuille'', dar ''deux-pièces''.




Linia 501: Linia 508:




După cum rezultă din exemplele date, unele soluții alese de normă sînt mai mult sau mai puțin convenționale și de aceea au variat uneori în timp. În situațiile de omofonie scrierea este motivată într-un grad mai mare: de exemplu, la ''numai'' și ''nu mai''. Iar, dacă distincția dintre un cuvînt compus și un grup stabil este cîteodată mai greu de făcut, cel puțin pentru succesiunile întîmplătoare de cuvinte este clar că scrierea separată este singura adecvată; de aceea grafii ca ''Vorbeam decît am pierdut ''sau'' Vii orice faci? ''sînt indicii nu numai ale lipsei de cunoștințe, ci și ale unor defecte de gîndire. În caz de dubiu, verificarea se face prin substituiri cu alte cuvinte (sinonime) sau cu alte forme ale aceluiași cuvînt, prin testarea posibilităților de dislocare sau prin schimbarea topicii.


3. Reguli bazate pe tradiția grafică se aplică de obicei la cuvintele frecvente. Astfel apar diferențe între formații asemănătoare ca structură; de exemplu, între numeralele compuse cu ''zeci'', care se scriu într-un cuvînt (''douăzeci'', ''treizeci'', ''douăzeci de mii''), și cele compuse cu ''sute'', ''mii'', ''milioane'' etc., care se scriu în cuvinte separate (''două sute'', ''două mii'', ''două sute de mii'', ''două milioane'').


4. Regulă bazată pe principiul estetic, dacă nu cumva și pe un principiu al comodității de cuprindere vizuală la lectură, este cea care prevede evitarea unor cuvinte excesiv de lungi.


Această regulă explică scrierea separată a numeralelor cardinale compuse care denumesc numere de ordine diferite: ''douăzeci și unu'', ''o sută'' ''trei'', ''o sută'' ''treizeci și trei'', ''o mie nouă'' ''sute treizeci și doi'', ''o sută'' ''douăzeci și trei de mii'', ''un milion douăzeci și trei de mii cinci sute șaptesprezece''. La numeralele ordinale corespunzătoare această scriere este în evidentă contradicție cu sudura lor morfologică dată de formantul final; de exemplu: ''al douăzeci și unulea'', ''al o sută'' ''treizeci și treilea'', ''al o mie nouă'' ''sute treizeci și doilea''.În terminologia tehnico-științifică există însă numeroase compuse de mari dimensiuni, alcătuite de obicei cu elemente de compunere sau/și cu prefixe (de exemplu: ''angiomicrocine- matografie'', ''extrateritorialitate'', ''hipergammaglobulinemie''), dar și din cuvinte propriu-zise (''diclordifeniltriclormetilmetan'', numele științific al substanței cunoscute sub denumirea abreviată ''DDT''), care se scriu într-un singur cuvînt, conform tipului de structură și unității semantice, uneori și conform etimonului respectiv.
'''6.''' La numele proprii de persoane se respectă dorința purtătorilor și în privința scrierii prenumelor sau a numelui (numelor) de familie într-un cuvînt sau în mai multe. De exemplu, prenumele compus din ''Ana'' și ''Maria'', pentru care regula cere cratimă (''Ana-Maria''; vezi XXVI), poate apărea scris și ''Anamaria'' sau ''Ana Maria''; numele franceze de familie pot fi scrise cu articolul proclitic sudat sau separat: ''Lamartine'', dar ''La Fontaine'', ''Lesueur'' (pictor), dar ''Le Sueur ''(compozitor).7. Derivarea parasintetică poate crea deosebiri între scrierea cuvintelor din aceeași familie.
 
5. Exclusiv pe criterii etimologice se bazează scrierea numelor proprii străine, care respectă grafia din limba de origine. Aceasta duce la deosebiri între denumiri cu formanți (aparent) comuni, cum sînt toponimele cu engl., fr. ''port'', it., port. ''porto'', sp. ''puerto'', dintre care se scriu separat ''Port Louis'', ''Port Moresby'', ''Port of Spain'', ''Puerto Rico ''(''Porto Rico''), dar cu cratimă ''Port-au-Prince'', ''Porto-Novo''; cf. și ''Brazaville'' sau ''Libreville'' față de ''Monaco-Ville''.
 
Scrierea etimologică este respectată și la unele neologisme compuse neadaptate: de exemplu, ''miilefeuille'', dar ''deux-pièces''.
 
6. La numele proprii de persoane se respectă dorința purtătorilor
 
și în privința scrierii prenumelor sau a numelui (numelor) de familie într-un cuvînt sau în mai multe. De exemplu, prenumele compus din ''Ana'' și ''Maria'', pentru care regula cere cratimă (''Ana-Maria''; vezi XXVI), poate apărea scris și ''Anamaria'' sau ''Ana Maria''; numele franceze de familie pot fi scrise cu articolul proclitic sudat sau separat: ''Lamartine'', dar ''La Fontaine'', ''Lesueur'' (pictor), dar ''Le Sueur ''(compozitor).7. Derivarea parasintetică poate crea deosebiri între scrierea cuvintelor din aceeași familie.


Se scriu într-un cuvînt derivate de la nume proprii scrise în cuvinte separate. De exemplu:
Se scriu într-un cuvînt derivate de la nume proprii scrise în cuvinte separate. De exemplu:
Lingviști
349 de modificări

Meniu de navigare