Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/XXVI. Cu sau fără cratimă?”

Sari la navigare Sari la căutare
Linia 105: Linia 105:
O mențiune specială merită prepoziția ''de'' urmată de prepoziția ''a'' sau de articolul ''a''(''l''): în timp ce prepoziția compusă ''de-a'' din structura locuțiunilor adverbiale și prepoziționale și a numelor unor jocuri de copii se scrie totdeauna cu cratimă (pentru că se pronunță numai într-o silabă), îmbinarea prepoziției ''de'' cu prepoziția ''a'' din structura infinitivului se poate scrie atît fără, cît și cu cratimă (pentru că se pronunță atît în două silabe, cît și în una): ''plăcerea de a citi ''și'' plăcerea de-a citi''. Ambele feluri de scriere, dependente de pronunțare, sînt corecte și în îmbinarea prepoziției ''de'' cu articolul ''al'', ''a'', ''ai'', ''ale'': ''cel de al doilea'' și ''cel de-al doilea''; ''cea de a doua'' și ''cea de-a doua''.
O mențiune specială merită prepoziția ''de'' urmată de prepoziția ''a'' sau de articolul ''a''(''l''): în timp ce prepoziția compusă ''de-a'' din structura locuțiunilor adverbiale și prepoziționale și a numelor unor jocuri de copii se scrie totdeauna cu cratimă (pentru că se pronunță numai într-o silabă), îmbinarea prepoziției ''de'' cu prepoziția ''a'' din structura infinitivului se poate scrie atît fără, cît și cu cratimă (pentru că se pronunță atît în două silabe, cît și în una): ''plăcerea de a citi ''și'' plăcerea de-a citi''. Ambele feluri de scriere, dependente de pronunțare, sînt corecte și în îmbinarea prepoziției ''de'' cu articolul ''al'', ''a'', ''ai'', ''ale'': ''cel de al doilea'' și ''cel de-al doilea''; ''cea de a doua'' și ''cea de-a doua''.


'''b.''' Scrierea cu cratimă sau cu spațiu alb, în cuvinte separate, este mai mult sau mai puțin convențională în alte situații, ceea ce nu înseamnă că normele stabilite nu trebuie respectate.
Probleme de alegere a scrierii corecte se pun la numeroase cuvinte compuse:
- substantive comune ca ''drum-de-fier'' față de ''drum de țară'' și chiar față de ''cale ferată''; ''apă-grea'' față de ''apă oxigenată''; ''mai-marele'' față de ''mai mult ca perfect'' (art. ''mai mult ca perfectul''); ''nu-mă-uita'' față de propoziția ''Nu mă uita''; ''prim-plan'' față de ''prim ajutor'';


- substantive proprii ca: toponimele ''Bistrița-Năsăud'', ''Broșteni-Deal'' sau ''Piatra-Neamț'' față de ''Baia Mare'', ''Bolintinul din Deal'', ''Curtea de Argeș'' sau ''Vatra Dornei''; antroponimele ''Roșu-împărat'' față de ''Împăratul Roșu'' sau ''Baba-Cloanța'' față de ''baba Maria''; astronimul ''Carul-Mare'' față de ''carul mare'';


- adverbe ca ''astă-iarnă'', ''astă-noapte'', față de ''iarna asta'' sau ''această iarnă'' (de remarcat însă înțelesul diferit al adjectivului demonstrativ din compus: ''astă-iarnă'' „iarna trecută”); ''după-masă'' „după-amiază” față de ''după masă''.


Ezitările și abaterile actuale se datoresc uneori faptului că normele înseși au cunoscut fluctuații în timp: grafii ca ''de-a-lungul'', ''de-sine-stătător'' sau ''Baia-Mare'' aplică norme mai vechi, modificate între timp. La unele toponime există și discordanțe contemporane între normele ortografice, care cer prezența cratimei, și indicatoarele administrative, care o omit: este cazul celor de tipul ''Piatra-Neamț'' sau ''Tîrgu-Jiu'' (pentru ultimul vezi și '''XIV'''). În uzul actual se constată și tendința (moda) de a se omite cratima dintre prenume ca ''Ana-Maria'', ''Maria-Laura'' și de la nume de familie duble sau cu adaosuri: ''Maria Popescu-Gheorghiu''.


Ezitări se pot întîlni și în situații cu norme ferme, dar tot convenționale, cum sînt cele referitoare la succesiunile de forme pronominale neaccentuate și la îmbinările de verbe cu asemenea pronume. De reținut că se scrie corect ''pare-se'', dar ''se pare''; ''pare-mi-se'', dar ''mi se pare ''(nu ''mi-se''!); ''dîndu-i-se'', dar ''i se dă (nu ''i-se''!).


De asemenea, pot apărea ezitări în situațiile în care regulile produc neconcordanțe în scrierea unor formații înrudite: ''America de Nord'', dar ''nord-american''; (''din'') ''sudul Dunării'', dar ''sud-dunărean''.


'''2.''' Alegerea între scrierea cu cratimă și scrierea împreună, într-un singur cuvînt, vizează și ea două categorii de situații: unele cu norme mai mult sau mai puțin convenționale sau bazate pe o analiză lingvistică subtilă și altele cu norme ferme, bazate pe o analiză logică și lingvistică elementară.


'''a.''' Prima categorie se referă la scrierea unor cuvinte compuse și derivate, în mod excepțional și a unora primare (neformate din altele).


O dificultate reală o constituie scrierea unor compuse propriu-zise, alcătuite din cuvinte întregi existente și independent, la care criteriul este comportamentul în flexiune: se scriu cu cratimă compusele lipsite de unitate morfologică (la care flexiunea afectează primul termen) și într-un cuvînt cele cu unitate morfologică (la care flexiunea afectează termenul final). Această regulă generală se concretizează în aplicații individuale care prezintă contradicții fie în cadrul aceleiași familii, fie între formațiile cu aceeași structură și chiar cu un termen comun. De exemplu, se scrie corect:






'''b.''' Scrierea cu cratimă sau cu spațiu alb, în cuvinte separate, este mai mult sau mai puțin convențională în alte situații, ceea ce nu înseamnă că normele stabilite nu trebuie respectate.


Probleme de alegere a scrierii corecte se pun la numeroase cuvinte compuse:


substantive comune ca ''drum-de-fier'' față de ''drum de țar''ă și chiar față de ''cale ferat''ă; ''apă-grea'' față de ''apă oxigenat''ă; ''mai-marele'' față de ''mai mult ca perfect ''(art.'' mai mult ca perfectul''); ''nu-mă-uita'' față de propoziția ''Nu mă uita''; ''prim-plan'' față de ''prim ajutor'';substantive proprii ca: toponimele ''Bistrița-Năsăud'', ''Broșteni-Deal'' sau ''Piatra-Neam''ț față de ''Baia Mare'', ''Bolintinul din Deal'', ''Curtea de Arge''ș sau ''Vatra Dornei''; antroponimele ''Roșu-împărat'' față de ''Împăratul Roșu ''sau'' Baba-Cloanța ''față de ''baba Maria''; astronimul ''Carul-Mare'' față de ''carul mare''; adverbe ca ''astă-iarn''ă, ''astă-noapte'', față de ''iarna asta ''sau'' această iarn''ă (de remarcat însă înțelesul diferit al adjectivului demonstrativ din compus: ''astă-iarn''ă „iarna trecută”); ''după-mas''ă „după-amiază” față de ''după mas''ă.




Ezitările și abaterile actuale se datoresc uneori faptului că normele înseși au cunoscut fluctuații în timp: grafii ca ''de-a-lungul'', ''de-sine-stătător'' sau ''Baia-Mare'' aplică norme mai vechi, modificate între timp. La unele toponime există și discordanțe contemporane între normele ortografice, care cer prezența cratimei, și indicatoarele administrative, care o omit: este cazul celor de tipul ''Piatra-Neam''ț sau ''Tîrgu-Jiu'' (pentru ultimul vezi și XIV). În uzul actual se constată și tendința (moda) de a se omite cratima dintre prenume ca ''Ana-Maria'', ''Maria-Laura'' și de la nume de familie duble sau cu adaosuri: ''Maria Popescu-Gheorghiu''.




Ezitări se pot întîlni și în situații cu norme ferme, dar tot convenționale, cum sînt cele referitoare la succesiunile de forme pronominale neaccentuate și la îmbinările de verbe cu asemenea pronume. De reținut că se scrie corect ''pare-se'', dar ''se pare''; ''pare-mi-se'', dar ''mi se pare ''(nu'' mi-se''!); ''dîndu-i-se'', dar ''i se d''ă (nu ''i-se''!).


De asemenea, pot apărea ezitări în situațiile în care regulile produc neconcordanțe în scrierea unor formații înrudite: ''America de Nord'', dar ''nord-american''; (''din'')'' sudul Dunării'', dar ''sud-dunărean''.2. Alegerea între scrierea cu cratimă și scrierea împreună, într-un singur cuvînt, vizează și ea două categorii de situații: unele cu norme mai mult sau mai puțin convenționale sau bazate pe o analiză lingvistică subtilă și altele cu norme ferme, bazate pe o analiză logică și lingvistică elementară.


a. Prima categorie se referă la scrierea unor cuvinte compuse și derivate, în mod excepțional și a unora primare (neformate din altele).


O dificultate reală o constituie scrierea unor compuse propriu-zise, alcătuite din cuvinte întregi existente și independent, la care criteriul este comportamentul în flexiune: se scriu cu cratimă compusele lipsite de unitate morfologică (la care flexiunea afectează primul termen) și într-un cuvînt cele cu unitate morfologică (la care flexiunea afectează termenul final). Această regulă generală se concretizează în aplicații individuale care prezintă contradicții fie în cadrul aceleiași familii, fie între formațiile cu aceeași structură și chiar cu un termen comun. De exemplu, se scrie corect:


''rea-voin''ță (art. ''reaua-voin''ță), dar ''bunăvoin''ță (art. ''bunăvoința'') și ''răuvoitor'';
''rea-voin''ță (art. ''reaua-voin''ță), dar ''bunăvoin''ță (art. ''bunăvoința'') și ''răuvoitor'';
Lingviști
349 de modificări

Meniu de navigare