Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/XXI. x sau cs (ks, cks), gz (cz)?”

Sari la navigare Sari la căutare
Linia 99: Linia 99:
Datorită existenței acestei greșeli și din dorința de a o evita — deci prin ceea ce se numește hipercorectitudine —, ''s'' urmat de o consoană este transformat uneori în grupul [ks] în cuvinte ca ''distins'', ''distrat'', pronunțate greșit [dikstins], [dikstrat] (și scrise ''dicstins'', ''dixtrat''). Fenomenul are, din păcate, o mare răspîndire la ''s'' precedat de ''e'' și urmat de consoană, poziție în care intervine și analogia cu prefixul ''ex''-, spunîndu-se (și scriindu-se) greșit ''excadră'' — și ''excadrilă'', ''excadron'' —, ''excalada'', ''excalator'', ''excală'', ''excalop'', ''excamota'', ''excapadă'', ''excară'', ''exchiva'', ''excorta'', ''excroc'' — și ''excrocherie'' —, ''exhatologie'', ''expadrilă'', ''experanto'', ''explanadă'', ''exter'', ''extompa'', ''extradă'', ''extropiat'' în locul formelor corecte cu ''s'': ''escadră'' — și ''escadrilă'', ''escadron'' —, ''escalada'', ''escalator'', ''escală'', ''escalop'', ''escamota'', ''escapadă'', ''escară'', ''eschiva'', ''escorta'', ''escroc'' — și ''escrocherie'' —, ''eshatologie'', ''espadrilă'', ''esperanto'', ''esplanadă'', ''ester'',''estompa'', ''estradă'', ''estropiat''.
Datorită existenței acestei greșeli și din dorința de a o evita — deci prin ceea ce se numește hipercorectitudine —, ''s'' urmat de o consoană este transformat uneori în grupul [ks] în cuvinte ca ''distins'', ''distrat'', pronunțate greșit [dikstins], [dikstrat] (și scrise ''dicstins'', ''dixtrat''). Fenomenul are, din păcate, o mare răspîndire la ''s'' precedat de ''e'' și urmat de consoană, poziție în care intervine și analogia cu prefixul ''ex''-, spunîndu-se (și scriindu-se) greșit ''excadră'' — și ''excadrilă'', ''excadron'' —, ''excalada'', ''excalator'', ''excală'', ''excalop'', ''excamota'', ''excapadă'', ''excară'', ''exchiva'', ''excorta'', ''excroc'' — și ''excrocherie'' —, ''exhatologie'', ''expadrilă'', ''experanto'', ''explanadă'', ''exter'', ''extompa'', ''extradă'', ''extropiat'' în locul formelor corecte cu ''s'': ''escadră'' — și ''escadrilă'', ''escadron'' —, ''escalada'', ''escalator'', ''escală'', ''escalop'', ''escamota'', ''escapadă'', ''escară'', ''eschiva'', ''escorta'', ''escroc'' — și ''escrocherie'' —, ''eshatologie'', ''espadrilă'', ''esperanto'', ''esplanadă'', ''ester'',''estompa'', ''estradă'', ''estropiat''.


Distincția între ''x'' (= [ks]) și ''s'' urmate de consoană trebuie respectată, între altele, și pentru că ea servește uneori la deosebirea unor cuvinte paronime, ca substantivele ''text'' și ''test'', substantivul ''context'' și verbul (ind. prez, 1 sg.) ''contest'', dubletele etimologice ''expune'' și ''spune'' (cf. ''expus'' — ''e spus'').


O situație specială este cea în care prefixul ''ex''- este atașat la un cuvînt care începe cu ''s'': cuvintele ''exsangvinotransfuzie'', ''exsicator'' (aparat de laborator), ''exsudat'' „secreție” și ''exsudație'' „transpirație” trebuie scrise astfel, cu ''exs''..., chiar dacă în pronunțare nu se disting clar cei doi ''s'' ([eks+s]), deci nu ''exangvinotransfuzie'', ''exicator'', ''exudat'', ''exudație''. Greșeala opusă se întîlnește uneori la cuvinte în care vorbitorilor li se pare că trebuie să existe un ''s'' după ''ex''-: grafii ca ''exspira'', ''exspune'', ''exstirpa'' sau ''exstorca'' în loc de ''expira'', ''expune'', ''extirpa'', ''extorca''.


Ea se explică atît prin hipercorectitudine, cît și prin apropierea de verbe înrudite cu ''s''- (''inspira'' și ''respira'', ''spune'', ''stîrpi'', ''stoarce'').


În cuvintele în care ''ex''- este urmat de consoana [č] (din secvențele scrise ''ce'', ''ci''): ''excedent'', ''excela'' — și ''excelent'', ''excelență'' —, ''excentric'', ''excepta'' — și ''excepție'', ''excepțional'' —, ''exces'', ''excipient'', ''excitat'' se produc diverse abateri de la pronunțarea literară cu secvența [ksč]. Pe de o parte, există variante cu [kș] în loc de [ks], explicabile prin influența exercitată de consoana următoare (fenomen asemănător cu cel care se petrece în variantele ''șcenă'', ''fașcism'' pentru ''scenă'', ''fascism''): din această categorie fac parte pronunțări de tipul [ekșčelent]. Pe de altă parte, se manifestă și aici tendința de reducere a grupului de trei consoane, care are mai multe rezultate: a) dispariția lui ''k'', cu sau fără modificarea lui ''s'', deci pronunțări de tipul [esčelent] sau [eșčelent]; b) dispariția lui ''s'' > ș în pronunțări de tipul [ekcelent]; c) mai rar, dispariția atît a lui ''k'', cît și a lui ''s'' > ș, în pronunțări de tipul [ečelent] explicabile prin faza precedentă (fenomen asemănător cu cel care apare în varianta ''acepta'' pentru ''accepta'').


În cîteva cuvinte se produc confuzii între grupurile consonantice [ks] (= x) și [sk]: substantivul ''asterisc'' (< fr. ''astérisque'') are varianta, greșită, ''asterix'', iar ''escalop'' (< fr. ''escalope'') se întîlnește scris ''exalop'' (într-o variantă — hipercorectă — care se poate explica însă și prin faza ''excalop'', cu reducerea grupului ''ksc > ks''); în normă se admite variația ''tamariscă/tamarix'' (< germ. ''Tamariske'', lat. ''tamarix'').


'''5.''' Pronunțarea literei ''x'' în cuvinte nu trebuie confundată cu numele ei. Numele literei ''x'' este „ics” și ea se citește astfel cînd este izolată, cu valoare substantivală: în enumerarea literelor din alfabet, în propoziții referitoare la scriere (''Lipsește un '''x''''', ''Scrie-l mai clar pe '''x'''''!, ''Litera '''x''' notează un grup de consoane''), cînd înseamnă „semn de forma literei ''x''” (pluralul ''x''-uri se citește ''icsuri'') sau cînd are valoare de simbol în diferite coduri. Pornind de la notația prin ''x'' a unei necunoscute dintr-o ecuație algebrică, litera ''x'' este folosită ca substitut de cuvinte; de obicei majuscula ''X'' substituie nume proprii: în orașul ''X'', cetățeanul ''X'' și de aici s-a ajuns la formația ''X-ulescu'', pronunțată (și scrisă și) ''Icsulescu''.


De la numele literei ''x'' s-a format și un verb, neînregistrat în dicționare, (''a icsa'' „a anula un text dactilografiat prin scrierea suprapusă a mai mulți ''x''”.




Linia 110: Linia 117:




Distincția între ''x'' (= [ks]) și ''s'' urmate de consoană trebuie respectată, între altele, și pentru că ea servește uneori la deosebirea unor cuvinte paronime, ca substantivele ''text'' și ''test'', substantivul ''context'' și verbul (ind. prez, 1 sg.) ''contest'', dubletele etimologice ''expune'' și ''spune'' (cf. ''expus'' — ''e spus'').
O situație specială este cea în care prefixul ''ex''- este atașat la un cuvînt care începe cu ''s'': cuvintele ''exsangvinotransfuzie'', ''exsicator'' (aparat de laborator), ''exsudat'' „secreție” și ''exsuda''ț''ie'' „transpirație” trebuie scrise astfel, cu ''exs''..., chiar dacă în pronunțare nu se disting clar cei doi ''s'' ([eks +s]), deci nu ''exangvinotransfuzie'', ''exicator'', ''exudat'', ''exuda''ț''ie''. Greșeala opusă se întîlnește uneori la cuvinte în care vorbitorilor li se pare că trebuie să existe un ''s'' după ''ex''-: grafii ca ''exspira'', ''exspune'', ''exstirpa'' sau ''exstorca'' în loc de ''expira'', ''expune'', ''extirpa'', ''extorca''.
Ea se explică atît prin hipercorectitudine, cît și prin apropierea de verbe înrudite cu ''s''- (''inspira'' și ''respira'', ''spune'', ''stîrpi'', ''stoarce'').




În cuvintele în care ''ex''- este urmat de consoana [č] (din secvențele scrise ''ce'', ''ci''): ''excedent'', ''excela'' — și ''excelent'', ''excelen''ță —, ''excentric'', ''excepta'' — și ''excep''ț''ie'', ''excep''ț''ional'' —, ''exces'', ''excipient'', ''excitat'' se produc diverse abateri de la pronunțarea literară cu secvența [ksč]. Pe de o parte, există variante cu [kș] în loc de [ks], explicabile prin influența exercitată de consoana următoare (fenomen asemănător cu cel care se petrece în variantele ș''cen''ă, ''fașcism'' pentru ''scen''ă, ''fascism''): din această categorie fac parte pronunțări de tipul [ekșčelent]. Pe de altă parte, se manifestă și aici tendința de reducere a grupului de trei consoane, care are mai multe rezultate: a) dispariția lui ''k'', cu sau fără modificarea lui ''s'', deci pronunțări de tipul [esčelent] sau [eșčelent]; b) dispariția lui ''s'' > ș în pronunțări de tipul [ekcelent]; c) mai rar, dispariția atît a lui ''k'', cît și a lui ''s'' > ș, în pronunțări de tipul [ečelent] explicabile prin faza precedentă (fenomen asemănător cu cel care apare în varianta ''acepta'' pentru ''accepta'').În cîteva cuvinte se produc confuzii între grupurile consonantice [ks] (= x) și [sk]: substantivul ''asterisc'' (< fr. ''astérisque'') are varianta, greșită, ''asterix'', iar ''escalop'' (< fr. ''escalope'') se întîlnește scris ''exalop'' (într-o variantă — hipercorectă — care se poate explica însă și prin faza ''excalop'', cu reducerea grupului ''ksc > ks''); în normă se admite variația ''tamarisc''ă''/tamarix'' (< germ. ''Tamariske'', lat. ''tamarix'').


5. Pronunțarea literei ''x'' în cuvinte nu trebuie confundată cu numele ei. Numele literei ''x'' este „ics” și ea se citește astfel cînd este izolată, cu valoare substantivală: în enumerarea literelor din alfabet, în propoziții referitoare la scriere (''Lipsește un ''x, ''Scrie-l mai clar pe ''x''!'', ''Litera'' x ''noteaz''ă'' un grup de consoane''), cînd înseamnă „semn de forma literei ''x''” (pluralul ''x''-uri se citește ''icsuri'') sau cînd are valoare de simbol în diferite coduri. Pornind de la notația prin ''x'' a unei necunoscute dintr-o ecuație algebrică, litera ''x'' este folosită ca substitut de cuvinte; de obicei majuscula ''X'' substituie nume proprii: în orașul ''X'', cetățeanul ''X'' și de aici s-a ajuns la formația ''X-ulescu'', pronunțată (și scrisă și) ''Icsulescu''.


De la numele literei ''x'' s-a format și un verb, neînregistrat în dicționare, (''a icsa ''„a anula un text dactilografiat prin scrierea suprapusă a mai mulți ''x''”.


6. Cele spuse pînă acum cu privire la litera ''x'' și la pronunțarea ei sînt valabile numai pentru ortografia și ortoepia limbii române (pentru cuvinte comune și pentru nume proprii de persoană ale unor români sau alte nume proprii adaptate). E bine de știut că în alfabetul latin folosit de alte limbi litera ''x'' are diferite valori și ca atare în numele proprii neadaptate trebuie citită conform regulilor din limba respectivă.Ea se citește [h] în spaniolă: de exemplu, în numele localității ''Xeres'' (devenit și substantiv comun, ca nume de vin). Prin tradiție noi pronunțăm cu [ks] numele statului ''Mexic'' în această formă, adaptată, cu finală consonantică; în numele, neadaptat, al capitalei acestui stat, ''Ciudad de Mexico'', litera ''x'' trebuie pronunțată însă [h] (aproximativ [Siudá de Méhico]).
6. Cele spuse pînă acum cu privire la litera ''x'' și la pronunțarea ei sînt valabile numai pentru ortografia și ortoepia limbii române (pentru cuvinte comune și pentru nume proprii de persoană ale unor români sau alte nume proprii adaptate). E bine de știut că în alfabetul latin folosit de alte limbi litera ''x'' are diferite valori și ca atare în numele proprii neadaptate trebuie citită conform regulilor din limba respectivă.Ea se citește [h] în spaniolă: de exemplu, în numele localității ''Xeres'' (devenit și substantiv comun, ca nume de vin). Prin tradiție noi pronunțăm cu [ks] numele statului ''Mexic'' în această formă, adaptată, cu finală consonantică; în numele, neadaptat, al capitalei acestui stat, ''Ciudad de Mexico'', litera ''x'' trebuie pronunțată însă [h] (aproximativ [Siudá de Méhico]).
Lingviști
349 de modificări

Meniu de navigare