Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Alexandru Graur/Mi-ar *place”

Sari la navigare Sari la căutare
m
fără descrierea modificării
m
m
Linia 11: Linia 11:
La drept vorbind, verbele de conjugarea a treia nu apar decît rareori trecute la a doua, mai cu seamă în graiul copiilor: ''a bătea'', ''a făcea'', ''a trimitea'' etc., sînt forme pe care nu le scrie nimeni dintre adulţi pînă acum. Mult mai serioase sînt exemplele de verbe de conjugarea a doua trecute la  conjugarea a treia, ceea ce se explică prin faptul că verbele de conjugarea a doua sînt mult mai puţine, vreo douăzeci în total.
La drept vorbind, verbele de conjugarea a treia nu apar decît rareori trecute la a doua, mai cu seamă în graiul copiilor: ''a bătea'', ''a făcea'', ''a trimitea'' etc., sînt forme pe care nu le scrie nimeni dintre adulţi pînă acum. Mult mai serioase sînt exemplele de verbe de conjugarea a doua trecute la  conjugarea a treia, ceea ce se explică prin faptul că verbele de conjugarea a doua sînt mult mai puţine, vreo douăzeci în total.


Putem pleca de la un exemplu ca ''a rămîne'', care se generalizează din ce în ce în locul lui ''a rămînea'', astfel că azi forma a doua poate părea greşită. De aici ajungem la exemple ca ''a umple'' în loc de ''a umplea'', la fel de răspîndite amîndouă. (N.A. S-au impus între timp formele ''a rămîne'' şi ''a umple'', recomandate de norme.)
Putem pleca de la un exemplu ca ''a rămîne'', care se generalizează din ce în ce în locul lui ''a rămînea'', astfel că azi forma a doua poate părea greşită. De aici ajungem la exemple ca ''a umple'' în loc de ''a umplea'', la fel de răspîndite amîndouă.<ref>S-au impus între timp formele ''a rămîne'' şi ''a umple'', recomandate de norme.</ref>


Iată, în sfîrşit, exemple care constituie, în starea de azi a limbii, neîngăduite greşeli: ''a place'' în loc de ''a plăcea'' - forma lungă a infinitivului este ''plăcere'', nu ''plácere'', deci avem aici un exemplu de verb de conjugarea a doua, şi expresia curentă ''mi-ar place'' nu ar fi corectă decît dacă s-ar zice ''mi-ar face plácere''.
Iată, în sfîrşit, exemple care constituie, în starea de azi a limbii, neîngăduite greşeli: ''a place'' în loc de ''a plăcea'' - forma lungă a infinitivului este ''plăcere'', nu ''plácere'', deci avem aici un exemplu de verb de conjugarea a doua, şi expresia curentă ''mi-ar place'' nu ar fi corectă decît dacă s-ar zice ''mi-ar face plácere''.
Linia 22: Linia 22:


Complicaţiile acestea nu pot decît confuzii într-o limbă, ceea ce nu e deloc de dorit. De altfel, dispariţia parţială a conjugărilor a doua şi a treia e datorată tocmai complicaţiei lor. Cum vreţi ca o conjugare care are prezentul ''sug'', perfectul ''supsei'' şi participiul ''supt'' să facă prozeliţi? În cazul cel mai bun, admiţînd că analogia ar unifica din nou conjugarea verbelor de felul acesta, tot am putea reproşa erorilor de care m-am ocupat aici că produc nestabilitate, deci nesiguranţă.
Complicaţiile acestea nu pot decît confuzii într-o limbă, ceea ce nu e deloc de dorit. De altfel, dispariţia parţială a conjugărilor a doua şi a treia e datorată tocmai complicaţiei lor. Cum vreţi ca o conjugare care are prezentul ''sug'', perfectul ''supsei'' şi participiul ''supt'' să facă prozeliţi? În cazul cel mai bun, admiţînd că analogia ar unifica din nou conjugarea verbelor de felul acesta, tot am putea reproşa erorilor de care m-am ocupat aici că produc nestabilitate, deci nesiguranţă.
<references />


Alexandru Graur - Adevĕrul, 16.IV.1930
Alexandru Graur - Adevĕrul, 16.IV.1930
1.298 de modificări

Meniu de navigare