1.629 de modificări
Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Biografii/Radiografia unei expatrieri - Cazul Lazăr Șăineanu”
Sari la navigare
Sari la căutare
m
Articol/Biografii/Radiografia unei expatrieri - Cazul Lazăr Șăineanu (vedeți sursă)
Versiunea de la data 28 martie 2026 22:41
, Sâmbătă, la 22:41fără descrierea modificării
m |
|||
| Linia 17: | Linia 17: | ||
= I. De la bunele auspicii ale începutului la ostilitate = | = I. De la bunele auspicii ale începutului la ostilitate = | ||
Intrarea lui Lazăr Șăineanu (1859- | Intrarea lui Lazăr Șăineanu (1859-1934) pe scena culturală românească nu prevestea nicicum șirul de umilințe pe care avea să le îndure de la un moment dat, soldat cu tristul deznodământ al expatrierii sale la începutul secolului XX. Dimpotrivă. Atât convingerile și aspirațiile care-l animau cât și împrejurările păreau, atunci, în prima parte a anilor 1880, să se întâlnească în chip fericit. Altfel spus, între ceea ce voia tânărul Șăineanu să facă și societatea în care urma să-și împlinească visul părea să fie deplină compatibilitate. | ||
Să ne oprim, mai întâi, asupra visului viitorului mare lingvist. Aspirațiile sale sunt destul de clar exprimate într-o serie de articole pe care le-a publicat în 1880, la vârsta de 21 de ani, în ziarul ''Fraternitatea'' – al cărui redactor era atunci -, și pe care în același an le-a tipărit într-o broșură: ''Moisi Mendelsohn. Viața și activitatea sa. Studiu biografic''<ref name="ftn1">V. Lazăr Șain, ''Moisi Mendelsohn. Viața și activitatea sa. Studiu biografic'' (București, Tipografia «Hajoetz», 1880). V. și addenda la Moses Mendelssohn. ''Ierusalim sau despre puterea religioasă și iudaism'' (București, Editura Hasefer, 2003).</ref>. Aceasta este, de altfel, prima monografie dedicată teoreticianului iluminismului evreiesc (''Haskalah'') în spațiul românesc. Aderența tânărului redactor al ziarului condus de A.S. Gold și dr. Beck la ideile lui Moses Mendelssohn, așa cum rezultă din această broșură de 80 de pagini, este una înflăcărată. Motoul cu care se deschide textul, luat din Mendelssohn, spune aproape totul despre spiritul care animă această lucrare: „Adoptați limba și aspirațiile poporului în mijlocul căruia trăiți”. Lazăr Șăineanu închină un adevărat imn de slavă lui Moses Mendelssohn, pe care îl considera „un al doilea Moise” al evreimii, căci dăduse, asemenea celui biblic, o învățătură salvatoare poporului său și iudaismului: | Să ne oprim, mai întâi, asupra visului viitorului mare lingvist. Aspirațiile sale sunt destul de clar exprimate într-o serie de articole pe care le-a publicat în 1880, la vârsta de 21 de ani, în ziarul ''Fraternitatea'' – al cărui redactor era atunci -, și pe care în același an le-a tipărit într-o broșură: ''Moisi Mendelsohn. Viața și activitatea sa. Studiu biografic''<ref name="ftn1">V. Lazăr Șain, ''Moisi Mendelsohn. Viața și activitatea sa. Studiu biografic'' (București, Tipografia «Hajoetz», 1880). V. și addenda la Moses Mendelssohn. ''Ierusalim sau despre puterea religioasă și iudaism'' (București, Editura Hasefer, 2003).</ref>. Aceasta este, de altfel, prima monografie dedicată teoreticianului iluminismului evreiesc (''Haskalah'') în spațiul românesc. Aderența tânărului redactor al ziarului condus de A.S. Gold și dr. Beck la ideile lui Moses Mendelssohn, așa cum rezultă din această broșură de 80 de pagini, este una înflăcărată. Motoul cu care se deschide textul, luat din Mendelssohn, spune aproape totul despre spiritul care animă această lucrare: „Adoptați limba și aspirațiile poporului în mijlocul căruia trăiți”. Lazăr Șăineanu închină un adevărat imn de slavă lui Moses Mendelssohn, pe care îl considera „un al doilea Moise” al evreimii, căci dăduse, asemenea celui biblic, o învățătură salvatoare poporului său și iudaismului: | ||
| Linia 39: | Linia 39: | ||
E destul de limpede că tânărul L. Șăineanu optase încă de la 1880 pentru un magistru, B. P. Hasdeu, pe care probabil nu-l cunoștea decât pe cale livrescă. Nu se apropiase încă de cărturarul encicloped și naționalist, dar, curând, o va face. Și va primi, în schimb, pentru o bună bucată de timp, o înaltă apreciere și o însemnată protecție. | E destul de limpede că tânărul L. Șăineanu optase încă de la 1880 pentru un magistru, B. P. Hasdeu, pe care probabil nu-l cunoștea decât pe cale livrescă. Nu se apropiase încă de cărturarul encicloped și naționalist, dar, curând, o va face. Și va primi, în schimb, pentru o bună bucată de timp, o înaltă apreciere și o însemnată protecție. | ||
Începând cu anul următor, când se înscrie student la Facultatea de Litere a Universității din București, apropierea sa de Hasdeu intră într-o nouă etapă, devenindu-i discipol devotat. îi urmărește atent prelegerile și ele nu fac decât să-i confirme așteptările. Tot atunci, frecventează și cursurile lui Alexandru Odobescu și pe cele ale lui T. Maiorescu, dar lecțiile directorului ''Columnei lui Traian'' par să-l atragă mult mai mult, atracția putându-se explica prin pasiunea lui pentru „știința limbii”, care se vedea mai bine răsplătită la cursurile lui Hasdeu. Iar magistrul ales nu întârzie să-i răspundă discipolului în consonanță cu așteptările acestuia. Nu după mult timp, L. Șăineanu începe să publice în ''Columna lui Traian<ref name="ftn8">Prima sa colaborare la revista lui Hasdeu, articolul „Câteva specimene de etimologie populară română”, datează din 1883.</ref>'', ceea ce reprezenta, de bună seamă, o primă validare a sa de către autoritatea lingvistică a epocii. O va face de acum înainte sub numele care l-a consacrat în cultura română, Lazăr Șăineanu (în 1883 și-a schimbat oficial – fapt făcut public prin ''Monitorul Oficial -'' numele de familie Schein / Șain, optând pentru patronimul Șăineanu<ref name="ftn9">V. ''Monitorul Oficial'' nr. 31, 12 mai 1883, p. 586. Apud ''Desbaterile Senatului'' nr. 15, 31 decembrie 1899, Sesiunea ordinară 1899- | Începând cu anul următor, când se înscrie student la Facultatea de Litere a Universității din București, apropierea sa de Hasdeu intră într-o nouă etapă, devenindu-i discipol devotat. îi urmărește atent prelegerile și ele nu fac decât să-i confirme așteptările. Tot atunci, frecventează și cursurile lui Alexandru Odobescu și pe cele ale lui T. Maiorescu, dar lecțiile directorului ''Columnei lui Traian'' par să-l atragă mult mai mult, atracția putându-se explica prin pasiunea lui pentru „știința limbii”, care se vedea mai bine răsplătită la cursurile lui Hasdeu. Iar magistrul ales nu întârzie să-i răspundă discipolului în consonanță cu așteptările acestuia. Nu după mult timp, L. Șăineanu începe să publice în ''Columna lui Traian<ref name="ftn8">Prima sa colaborare la revista lui Hasdeu, articolul „Câteva specimene de etimologie populară română”, datează din 1883.</ref>'', ceea ce reprezenta, de bună seamă, o primă validare a sa de către autoritatea lingvistică a epocii. O va face de acum înainte sub numele care l-a consacrat în cultura română, Lazăr Șăineanu (în 1883 și-a schimbat oficial – fapt făcut public prin ''Monitorul Oficial -'' numele de familie Schein / Șain, optând pentru patronimul Șăineanu<ref name="ftn9">V. ''Monitorul Oficial'' nr. 31, 12 mai 1883, p. 586. Apud ''Desbaterile Senatului'' nr. 15, 31 decembrie 1899, Sesiunea ordinară 1899-1900, Ședința de la 11 decembrie 1899, p. 141.</ref>). Recunoașterea de către Hasdeu a valorii discipolului său se vede și mai bine la încheierea studiilor universitare ale acestuia și imediat după aceea. | ||
Teza sa de licență, ''Încercare asupra semasiologiei limbei române,'' publicată în 1887, beneficia de un preambul elogios din partea lui Hasdeu, cuprinzând cuvintele pe care acesta le rostise cu ocazia susținerii ei. Alegerea lui L. Șăineanu ca „urmaș” e aici fără echivoc exprimată de magistru: | Teza sa de licență, ''Încercare asupra semasiologiei limbei române,'' publicată în 1887, beneficia de un preambul elogios din partea lui Hasdeu, cuprinzând cuvintele pe care acesta le rostise cu ocazia susținerii ei. Alegerea lui L. Șăineanu ca „urmaș” e aici fără echivoc exprimată de magistru: | ||
| Linia 49: | Linia 49: | ||
''Încercare asupra semasiologiei limbei române'' era, într-adevăr, o lucrare neobișnuită prin profesionalism și aplicație. Studiul acesta despre „tranziția sensurilor” cuvintelor în limba română când ele trec dintr-un domeniu în altul, care constata de pildă că metamorfoza semantică a termenilor din registrul sacru în cel profan e legată puternic de împrejurările sociale, s-a văzut apoi încununat cu prestigiosul premiu Hillel, în valoare de 5000 lei aur. De bună seamă, Hasdeu a avut un rol capital în decizia de premiere a acestei lucrări. | ''Încercare asupra semasiologiei limbei române'' era, într-adevăr, o lucrare neobișnuită prin profesionalism și aplicație. Studiul acesta despre „tranziția sensurilor” cuvintelor în limba română când ele trec dintr-un domeniu în altul, care constata de pildă că metamorfoza semantică a termenilor din registrul sacru în cel profan e legată puternic de împrejurările sociale, s-a văzut apoi încununat cu prestigiosul premiu Hillel, în valoare de 5000 lei aur. De bună seamă, Hasdeu a avut un rol capital în decizia de premiere a acestei lucrări. | ||
Acest valoros premiu îi va asigura autorului doi ani de studii în Franța și în Germania. L. Șăineanu învață la ''École des Langues Orientales'' limbile balcanice și vecine – bulgara, albaneza, sârba, rusa, greaca modernă, turca<ref name="ftn12">Const. Șăineanu, ''Lazăr Șăineanu: 1859- | Acest valoros premiu îi va asigura autorului doi ani de studii în Franța și în Germania. L. Șăineanu învață la ''École des Langues Orientales'' limbile balcanice și vecine – bulgara, albaneza, sârba, rusa, greaca modernă, turca<ref name="ftn12">Const. Șăineanu, ''Lazăr Șăineanu: 1859-1934'' (București, Editura «Cultura Poporului», 1935), p. 8. V. și L. Vornea, ''Lazăr Șăineanu. Schiță biografică'' (București, f.a.), p. 20.</ref> – , fără de care studiul aprofundat al limbii române n-ar fi fost posibil, iar la Universitatea din Leipzig obține doctoratul în filologie cu teza ''Les jours d’emprunt ou les jours de la vieille,'' o monografie de folclor comparat, care va fi elogiată de Al. Odobescu și de Ionescu-Gion, criticul literar de la ''Românul.'' | ||
Una peste alta, L. Șăineanu primise până acum numai semne de încurajare pentru integrarea sa în cultura și societatea românească. B. P. Hasdeu fusese cel dintâi care văzuse în tânărul filolog de origine evreiască nu numai o speranță, ci și o valoare, la a cărei validare a contribuit decisiv. Și nu era singurul. În aceeași perioadă, V. Alexandrescu Urechiă (1834-1901), om politic important și personaj omnipotent în domeniul culturii, îl alesese pe L. Șăineanu ca principal colaborator la editarea celor două impunătoare volume care alcătuiau operele complete ale lui Miron Costin, tânărului lingvist revenindu-i sarcina – de care s-a achitat cu brio – de a întocmi un glosar cu termenii folosiți de cronicar ieșiți din uz, fapt menționat pe pagina de titlu<ref>V. Miron Costin, ''Opere complete'' (Buc., Tipografia Academiei Române, 1886-1888), ediție îngrijită de V. A. Urechiă, „cu un glosariu lucrat de L. Șăineanu”.</ref>. însuși temutul și omnipotentul Dim. Sturdza (1833-1914) îi dăduse, personal, dar și ca ministru al Instrucțiunii Publice, toate asigurările, spunându-i înainte de plecarea sa în străinătate: „Cazul doctorului Gaster să nu vă neliniștească: la întoarcere, fiți sigur, vă vom primi cu brațele deschise”<ref>Lazare Sainéan, ''Une carrière philologique en Roumanie (1885-1900). Les péripéties d’une naturalisation. Mémoire auto-biographique ''(Bucarest, Libraire-éditeur Émile Storck, 1901), p. 1. Gaster fusese expulzat din țară în 1885 de către Consiliul de Miniștri, la propunerea lui Dim. Sturdza, sub pretextul c-ar fi furnizat în afara țării informații incorecte despre situația evreilor din România, dar, precizează L. Șăineanu, „în realitate pentru că teoriile științifice ale d-lui Gaster nu conveneau tendințelor latinomane ale d-lui Sturdza”.</ref>. | Una peste alta, L. Șăineanu primise până acum numai semne de încurajare pentru integrarea sa în cultura și societatea românească. B. P. Hasdeu fusese cel dintâi care văzuse în tânărul filolog de origine evreiască nu numai o speranță, ci și o valoare, la a cărei validare a contribuit decisiv. Și nu era singurul. În aceeași perioadă, V. Alexandrescu Urechiă (1834-1901), om politic important și personaj omnipotent în domeniul culturii, îl alesese pe L. Șăineanu ca principal colaborator la editarea celor două impunătoare volume care alcătuiau operele complete ale lui Miron Costin, tânărului lingvist revenindu-i sarcina – de care s-a achitat cu brio – de a întocmi un glosar cu termenii folosiți de cronicar ieșiți din uz, fapt menționat pe pagina de titlu<ref>V. Miron Costin, ''Opere complete'' (Buc., Tipografia Academiei Române, 1886-1888), ediție îngrijită de V. A. Urechiă, „cu un glosariu lucrat de L. Șăineanu”.</ref>. însuși temutul și omnipotentul Dim. Sturdza (1833-1914) îi dăduse, personal, dar și ca ministru al Instrucțiunii Publice, toate asigurările, spunându-i înainte de plecarea sa în străinătate: „Cazul doctorului Gaster să nu vă neliniștească: la întoarcere, fiți sigur, vă vom primi cu brațele deschise”<ref>Lazare Sainéan, ''Une carrière philologique en Roumanie (1885-1900). Les péripéties d’une naturalisation. Mémoire auto-biographique ''(Bucarest, Libraire-éditeur Émile Storck, 1901), p. 1. Gaster fusese expulzat din țară în 1885 de către Consiliul de Miniștri, la propunerea lui Dim. Sturdza, sub pretextul c-ar fi furnizat în afara țării informații incorecte despre situația evreilor din România, dar, precizează L. Șăineanu, „în realitate pentru că teoriile științifice ale d-lui Gaster nu conveneau tendințelor latinomane ale d-lui Sturdza”.</ref>. | ||
| Linia 87: | Linia 87: | ||
Consecința acestei campanii s-a văzut spre sfârșitul anului 1891<ref name="ftn21">L. Șăineanu, în autobiografia sa din 1901, scrie că votul s-a dat pe 19 decembrie 1891. Consultând periodicul ''Desbaterile Senatului,'' se poate însă afla că ultima ședință din anul 1891 a camerei superioare a avut loc pe 11 decembrie. Mai mult, în cadrul acestei reuniuni, s-a citit un mesaj regal privitor la faptul că ambele corpuri legiuitoare „sunt și rămân suspendate” (v. ''Desbaterile Senatului,'' nr. 8, 12 decembrie 1891, Ședința de la 11 Decembre, p. 17). Prin urmare, Senatul a validat raportul negativ al comisiei de indigenat în altă ședință, probabil anterioară zilei de 11 decembrie. Din păcate, n-am putut găsi în colecția ''Desbaterilor Senatului'' numărul în care a fost reprodusă ședința respectivă.</ref>, când raportul negativ al comisiei de indigenat a fost aprobat de plenul Senatului cu un vot cvasiunanim: 79 bile albe și 2 bile negre. Era, prin proporțiile votului, o lovitură cumplită și de-a dreptul scandaloasă, care descalifica înaltul corp legiuitor. Cu toate acestea, în presa epocii, ea n-a avut niciun ecou care să-l consoleze cât de cât pe cel nedreptățit. Doar câteva personalități ale timpului și-au exprimat în privat regretul (regele Carol, M. Kogălniceanu, B.P. Hasdeu), după cum consemnează L. Șăineanu în memoriul său autobiografic<ref name="ftn22">Ecouri negative la adresa autorităților române pentru felul în care îl tratau pe L. Șăineanu s-au înregistrat însă în Ungaria. Bunăoară, în „Răspunsul unguresc la Memorandumul studenților români” (1892) stă scris: „Și cum aplicați voi egalitatea față de posturi și funcții? Fără a merge prea departe, cunoașteți cazul savantului român Lazăr Șăineanu. Este un erudit, dar este evreu, și voi l-ați dat afară de la catedra sa universitară”. Apud Lazare Sainéan, ''Une carriere philologique...,'' p. 16.</ref>. | Consecința acestei campanii s-a văzut spre sfârșitul anului 1891<ref name="ftn21">L. Șăineanu, în autobiografia sa din 1901, scrie că votul s-a dat pe 19 decembrie 1891. Consultând periodicul ''Desbaterile Senatului,'' se poate însă afla că ultima ședință din anul 1891 a camerei superioare a avut loc pe 11 decembrie. Mai mult, în cadrul acestei reuniuni, s-a citit un mesaj regal privitor la faptul că ambele corpuri legiuitoare „sunt și rămân suspendate” (v. ''Desbaterile Senatului,'' nr. 8, 12 decembrie 1891, Ședința de la 11 Decembre, p. 17). Prin urmare, Senatul a validat raportul negativ al comisiei de indigenat în altă ședință, probabil anterioară zilei de 11 decembrie. Din păcate, n-am putut găsi în colecția ''Desbaterilor Senatului'' numărul în care a fost reprodusă ședința respectivă.</ref>, când raportul negativ al comisiei de indigenat a fost aprobat de plenul Senatului cu un vot cvasiunanim: 79 bile albe și 2 bile negre. Era, prin proporțiile votului, o lovitură cumplită și de-a dreptul scandaloasă, care descalifica înaltul corp legiuitor. Cu toate acestea, în presa epocii, ea n-a avut niciun ecou care să-l consoleze cât de cât pe cel nedreptățit. Doar câteva personalități ale timpului și-au exprimat în privat regretul (regele Carol, M. Kogălniceanu, B.P. Hasdeu), după cum consemnează L. Șăineanu în memoriul său autobiografic<ref name="ftn22">Ecouri negative la adresa autorităților române pentru felul în care îl tratau pe L. Șăineanu s-au înregistrat însă în Ungaria. Bunăoară, în „Răspunsul unguresc la Memorandumul studenților români” (1892) stă scris: „Și cum aplicați voi egalitatea față de posturi și funcții? Fără a merge prea departe, cunoașteți cazul savantului român Lazăr Șăineanu. Este un erudit, dar este evreu, și voi l-ați dat afară de la catedra sa universitară”. Apud Lazare Sainéan, ''Une carriere philologique...,'' p. 16.</ref>. | ||
După aproape doi ani, în 1893, cererea de încetățenire a lui L. Șăineanu a ajuns la Cameră, ultima soluție pentru deblocarea ei. Publicase între timp alte două importante lucrări, ''Istoria filologiei române'' și ''Ioan Eliad Rădulesca ca grămătic și filolog,'' ambele în 1892<ref name="ftn23">V. Lazăr Șăineanu, ''Istoria filologiei române.'' Prefață de B. P. Hasdeu (Buc., Editura Librăriei Socecu, 1892) și Lazăr Șăineanu, ''Ioan Eliad Rădulescu ca grămătic și filolog.'' Conferință ținută la Ateneul Român, 23 aprilie 1892 (Buc., Stabilimentul Grafic I. V. Socecu, 1892).</ref>, care constituiau – logic – noi atuuri în favoarea împământenirii sale. Cum primise însă o lovitură grea din partea Senatului, L. Șăineanu a fost obligat să iasă din pasivitate și să-și pregătească dinainte sprijinul unor deputați. Hasdeu i-a dat în acest sens o mână de ajutor importantă, făcând lobby printre deputați pentru discipolul său. Regele îl rugase pe primul ministru, Lascăr Catargiu, să aibă grijă pentru a nu se repeta votul din Senat și acesta se conformase. Generalul Manu, președintele Camerei, a fost și el foarte grijuliu și a sprijinit deschis cererea de împământenire a autorului ''Istoriei filologiei române.'' Dintre deputați, doar Iacob Negruzzi (care, în treacăt fie zis, deși îi publicase articolul lui L. Șăineanu în ''Convorbiri literare'', tot acolo găzduise apoi și „replici” care-i denaturau înțelesul, semn că directorul revistei era pe aceeași poziție cu V.A. Urechiă) îi era ostil în mod deschis, dar opinia lui n-a putut câștiga destui adepți printre deputați<ref name="ftn24">„La Cameră n-am întâlnit decât un singur adversar declarat, d. Iacob Negruzzi, care pe de o parte îmi publica studiile în ''Convorbiri literare'' [...] și care, pe de altă parte, mergând pe brizele glorioase ale d-lui Urechiă din Senat, insinua [...] refrenul binecunoscut (nu fără o mică variație de soiul său): «D-l Șăineanu a denigrat țara... în limba engleză!»” Cum mai nimeni dintre deputați nu știa engleza și nu putea verifica acuza, calomnia devenea convingătoare... „Iată deci această acuzație formulată pentru a doua oară: emisă mai întâi de d-l Urechiă, inconștient repetată apoi de d-l Negruzzi, ea va fi un pic mai târziu, cum vom vedea, și a d-lui Dim. Sturdza.” Lazare Sainéan, ''Une carriere philologique...,'' p. 18.</ref>. Așa s-a făcut că, în Cameră, cererea de naturalizare a lui L. Șăineanu a primit în 1893 vot clar favorabil pe ansamblul deputaților: 76 voturi pentru împământenire, 20 contra<ref name="ftn25">Const. Șăineanu, ''Lazăr Șăineanu: 1859- | După aproape doi ani, în 1893, cererea de încetățenire a lui L. Șăineanu a ajuns la Cameră, ultima soluție pentru deblocarea ei. Publicase între timp alte două importante lucrări, ''Istoria filologiei române'' și ''Ioan Eliad Rădulesca ca grămătic și filolog,'' ambele în 1892<ref name="ftn23">V. Lazăr Șăineanu, ''Istoria filologiei române.'' Prefață de B. P. Hasdeu (Buc., Editura Librăriei Socecu, 1892) și Lazăr Șăineanu, ''Ioan Eliad Rădulescu ca grămătic și filolog.'' Conferință ținută la Ateneul Român, 23 aprilie 1892 (Buc., Stabilimentul Grafic I. V. Socecu, 1892).</ref>, care constituiau – logic – noi atuuri în favoarea împământenirii sale. Cum primise însă o lovitură grea din partea Senatului, L. Șăineanu a fost obligat să iasă din pasivitate și să-și pregătească dinainte sprijinul unor deputați. Hasdeu i-a dat în acest sens o mână de ajutor importantă, făcând lobby printre deputați pentru discipolul său. Regele îl rugase pe primul ministru, Lascăr Catargiu, să aibă grijă pentru a nu se repeta votul din Senat și acesta se conformase. Generalul Manu, președintele Camerei, a fost și el foarte grijuliu și a sprijinit deschis cererea de împământenire a autorului ''Istoriei filologiei române.'' Dintre deputați, doar Iacob Negruzzi (care, în treacăt fie zis, deși îi publicase articolul lui L. Șăineanu în ''Convorbiri literare'', tot acolo găzduise apoi și „replici” care-i denaturau înțelesul, semn că directorul revistei era pe aceeași poziție cu V.A. Urechiă) îi era ostil în mod deschis, dar opinia lui n-a putut câștiga destui adepți printre deputați<ref name="ftn24">„La Cameră n-am întâlnit decât un singur adversar declarat, d. Iacob Negruzzi, care pe de o parte îmi publica studiile în ''Convorbiri literare'' [...] și care, pe de altă parte, mergând pe brizele glorioase ale d-lui Urechiă din Senat, insinua [...] refrenul binecunoscut (nu fără o mică variație de soiul său): «D-l Șăineanu a denigrat țara... în limba engleză!»” Cum mai nimeni dintre deputați nu știa engleza și nu putea verifica acuza, calomnia devenea convingătoare... „Iată deci această acuzație formulată pentru a doua oară: emisă mai întâi de d-l Urechiă, inconștient repetată apoi de d-l Negruzzi, ea va fi un pic mai târziu, cum vom vedea, și a d-lui Dim. Sturdza.” Lazare Sainéan, ''Une carriere philologique...,'' p. 18.</ref>. Așa s-a făcut că, în Cameră, cererea de naturalizare a lui L. Șăineanu a primit în 1893 vot clar favorabil pe ansamblul deputaților: 76 voturi pentru împământenire, 20 contra<ref name="ftn25">Const. Șăineanu, ''Lazăr Șăineanu: 1859-1934'' (București, Editura «Cultura Poporului», 1935), p. 13.</ref>. | ||
== Actul II: 1893-1895 == | == Actul II: 1893-1895 == | ||