1.568 de modificări
Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Biografii/Radiografia unei expatrieri - Cazul Lazăr Șăineanu”
Sari la navigare
Sari la căutare
m
Articol/Biografii/Radiografia unei expatrieri - Cazul Lazăr Șăineanu (vedeți sursă)
Versiunea de la data 27 mai 2025 11:38
, 27 mai→Actul I: 1889-1893
| Linia 73: | Linia 73: | ||
== Actul I: 1889-1893 == | == Actul I: 1889-1893 == | ||
Iată de ce o ia de la capăt, înaintând o nouă cerere de naturalizare în toamna anului 1889, de data aceasta cu speranța că toate argumentele sunt de partea sa. Titlurile științifice obținute în țară și în străinătate, precum și lucrările pe care le publicase – mai ales, ''Semasiologia''... și ''Les Jours d’Emprunt''... elogios întâmpinate, cum am văzut – păreau să atârne greu în favoarea încetățenirii sale. Căci avea nevoie nu numai de susținerea consistentă a celor două corpuri legiuitoare (cererea sa, asemenea oricăreia alta de această natură, trebuia să aibă la Senat cel puțin 2/3 din voturi, iar la Cameră – cel puțin majoritatea absolută), dar și de aprobarea dispensei de stagiu; lucrările pe care le publicase între timp îl plasau în mod evident în categoria „talentelor”, pe care noul articol 7 din Constituție le scutea de cei zece ani de așteptare<ref name="ftn17">Art. 7 din Constituție, modificat în 1879 sub presiune internațională, prevedea ca, după cererea individuală de naturalizare adresată guvernului, petiționarul să aștepte zece ani, timp în care trebuia să locuiască în țară; de acest stagiu de așteptare – preciza legea fundamentală mai departe – puteau ii scutiți cei ce au adus în țară industrii, invenții, talente și cei născuți și crescuți în România. Pentru detalii, v. Gh. Mârzescu, ''Raportul din 23 iuniu a | Iată de ce o ia de la capăt, înaintând o nouă cerere de naturalizare în toamna anului 1889, de data aceasta cu speranța că toate argumentele sunt de partea sa. Titlurile științifice obținute în țară și în străinătate, precum și lucrările pe care le publicase – mai ales, ''Semasiologia''... și ''Les Jours d’Emprunt''... elogios întâmpinate, cum am văzut – păreau să atârne greu în favoarea încetățenirii sale. Căci avea nevoie nu numai de susținerea consistentă a celor două corpuri legiuitoare (cererea sa, asemenea oricăreia alta de această natură, trebuia să aibă la Senat cel puțin 2/3 din voturi, iar la Cameră – cel puțin majoritatea absolută), dar și de aprobarea dispensei de stagiu; lucrările pe care le publicase între timp îl plasau în mod evident în categoria „talentelor”, pe care noul articol 7 din Constituție le scutea de cei zece ani de așteptare<ref name="ftn17">Art. 7 din Constituție, modificat în 1879 sub presiune internațională, prevedea ca, după cererea individuală de naturalizare adresată guvernului, petiționarul să aștepte zece ani, timp în care trebuia să locuiască în țară; de acest stagiu de așteptare – preciza legea fundamentală mai departe – puteau ii scutiți cei ce au adus în țară industrii, invenții, talente și cei născuți și crescuți în România. Pentru detalii, v. Gh. Mârzescu, ''Raportul din 23 iuniu a[l] Comisiunii ''de ''inițiativă parlamentară în chestiunea israelită'' (București, Tipografia Curții, 1879).</ref>.Primele semne de ostilitate îl fac însă pe L. Șăineanu să nu preseze. Acesta fusese și sfatul pe care i-l dăduse Kretzulescu, președintele Senatului, în 1890, când cererea sa ajunsese la acest corp legiuitor, după cum mărturisește cel în cauză în ''O carieră filologică.'' Cu toate paciența pe care și-a impus-o, o surpriză neplăcută îl aștepta: raportul Comisiei de indigenat înaintat Senatului era negativ în privința acordării dispensei de stagiu, sub motivația că titlurile științifice ale aspirantului la împământenire n-ar justifica încadrarea în categoria „talentelor”; în plus, se susținea în acest raport, petiționarul n-ar fi probat că părinții săi erau născuți în țară. Era o decizie cu atât mai șocantă cu cât ea era neobișnuită în asemenea situații. | ||
Voind să înțeleagă ce s-a întâmplat, L. Șăineanu a stat de vorbă cu Dim. Sturdza, membru al Comisiei de indigenat. în urma discuției cu puternicul politician, și-a dat seama că vechea bunăvoință pe care i-o arătase în urmă cu trei ani dispăruse și că în locul ei apăruse același resentiment pe care i-l arătase V. A. Urechiă. De ce această metamorfoză? Lui L. Șăineanu nu i-a fost greu să descopere: „antipatia sa recentă a fost provocată de faptul că mi s-a oferit o catedră și mai ales de numirea mea la Universitate”<ref name="ftn18">Lazare Sainéan, ''Une carriere philologique...,'' p. 11.</ref>. Dim. Sturdza făcea și el abstracție de faptul că nu L. Șăineanu ceruse postul la Universitate, ci i se oferise. Cum va scrie mai târziu L. Șăineanu, „D-l Urechiă avu deci fericirea de a găsi un aliat puternic în persoana d-lui Sturdza.”<ref name="ftn19">Ibid., p. 15.</ref> în consecință, în loc de un adversar, aspirantul la împământenire s-a trezit cu doi, unul mai potrivnic și mai influent decât altul. | Voind să înțeleagă ce s-a întâmplat, L. Șăineanu a stat de vorbă cu Dim. Sturdza, membru al Comisiei de indigenat. în urma discuției cu puternicul politician, și-a dat seama că vechea bunăvoință pe care i-o arătase în urmă cu trei ani dispăruse și că în locul ei apăruse același resentiment pe care i-l arătase V. A. Urechiă. De ce această metamorfoză? Lui L. Șăineanu nu i-a fost greu să descopere: „antipatia sa recentă a fost provocată de faptul că mi s-a oferit o catedră și mai ales de numirea mea la Universitate”<ref name="ftn18">Lazare Sainéan, ''Une carriere philologique...,'' p. 11.</ref>. Dim. Sturdza făcea și el abstracție de faptul că nu L. Șăineanu ceruse postul la Universitate, ci i se oferise. Cum va scrie mai târziu L. Șăineanu, „D-l Urechiă avu deci fericirea de a găsi un aliat puternic în persoana d-lui Sturdza.”<ref name="ftn19">Ibid., p. 15.</ref> în consecință, în loc de un adversar, aspirantul la împământenire s-a trezit cu doi, unul mai potrivnic și mai influent decât altul. | ||