1.568 de modificări
Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Biografii/Radiografia unei expatrieri - Cazul Lazăr Șăineanu”
Sari la navigare
Sari la căutare
m
Articol/Biografii/Radiografia unei expatrieri - Cazul Lazăr Șăineanu (vedeți sursă)
Versiunea de la data 27 mai 2025 11:35
, 27 mai→Actul I: 1889-1893
| Linia 87: | Linia 87: | ||
Consecința acestei campanii s-a văzut spre sfârșitul anului 1891<ref name="ftn21">L. Șăineanu, în autobiografia sa din 1901, scrie că votul s-a dat pe 19 decembrie 1891. Consultând periodicul ''Desbaterile Senatului,'' se poate însă afla că ultima ședință din anul 1891 a camerei superioare a avut loc pe 11 decembrie. Mai mult, în cadrul acestei reuniuni, s-a citit un mesaj regal privitor la faptul că ambele corpuri legiuitoare „sunt și rămân suspendate” (v. ''Desbaterile Senatului,'' nr. 8, 12 decembrie 1891, Ședința de la 11 Decembre, p. 17). Prin urmare, Senatul a validat raportul negativ al comisiei de indigenat în altă ședință, probabil anterioară zilei de 11 decembrie. Din păcate, n-am putut găsi în colecția ''Desbaterilor Senatului'' numărul în care a fost reprodusă ședința respectivă.</ref>, când raportul negativ al comisiei de indigenat a fost aprobat de plenul Senatului cu un vot cvasiunanim: 79 bile albe și 2 bile negre. Era, prin proporțiile votului, o lovitură cumplită și de-a dreptul scandaloasă, care descalifica înaltul corp legiuitor. Cu toate acestea, în presa epocii, ea n-a avut niciun ecou care să-l consoleze cât de cât pe cel nedreptățit. Doar câteva personalități ale timpului și-au exprimat în privat regretul (regele Carol, M. Kogălniceanu, B.P. Hasdeu), după cum consemnează L. Șăineanu în memoriul său autobiografic<ref name="ftn22">Ecouri negative la adresa autorităților române pentru felul în care îl tratau pe L. Șăineanu s-au înregistrat însă în Ungaria. Bunăoară, în „Răspunsul unguresc la Memorandumul studenților români” (1892) stă scris: „Și cum aplicați voi egalitatea față de posturi și funcții? Fără a merge prea departe, cunoașteți cazul savantului român Lazăr Șăineanu. Este un erudit, dar este evreu, și voi l-ați dat afară de la catedra sa universitară”. Apud Lazare Sainéan, ''Une carriere philologique...,'' p. 16.</ref>. | Consecința acestei campanii s-a văzut spre sfârșitul anului 1891<ref name="ftn21">L. Șăineanu, în autobiografia sa din 1901, scrie că votul s-a dat pe 19 decembrie 1891. Consultând periodicul ''Desbaterile Senatului,'' se poate însă afla că ultima ședință din anul 1891 a camerei superioare a avut loc pe 11 decembrie. Mai mult, în cadrul acestei reuniuni, s-a citit un mesaj regal privitor la faptul că ambele corpuri legiuitoare „sunt și rămân suspendate” (v. ''Desbaterile Senatului,'' nr. 8, 12 decembrie 1891, Ședința de la 11 Decembre, p. 17). Prin urmare, Senatul a validat raportul negativ al comisiei de indigenat în altă ședință, probabil anterioară zilei de 11 decembrie. Din păcate, n-am putut găsi în colecția ''Desbaterilor Senatului'' numărul în care a fost reprodusă ședința respectivă.</ref>, când raportul negativ al comisiei de indigenat a fost aprobat de plenul Senatului cu un vot cvasiunanim: 79 bile albe și 2 bile negre. Era, prin proporțiile votului, o lovitură cumplită și de-a dreptul scandaloasă, care descalifica înaltul corp legiuitor. Cu toate acestea, în presa epocii, ea n-a avut niciun ecou care să-l consoleze cât de cât pe cel nedreptățit. Doar câteva personalități ale timpului și-au exprimat în privat regretul (regele Carol, M. Kogălniceanu, B.P. Hasdeu), după cum consemnează L. Șăineanu în memoriul său autobiografic<ref name="ftn22">Ecouri negative la adresa autorităților române pentru felul în care îl tratau pe L. Șăineanu s-au înregistrat însă în Ungaria. Bunăoară, în „Răspunsul unguresc la Memorandumul studenților români” (1892) stă scris: „Și cum aplicați voi egalitatea față de posturi și funcții? Fără a merge prea departe, cunoașteți cazul savantului român Lazăr Șăineanu. Este un erudit, dar este evreu, și voi l-ați dat afară de la catedra sa universitară”. Apud Lazare Sainéan, ''Une carriere philologique...,'' p. 16.</ref>. | ||
După aproape doi ani, în 1893, cererea de încetățenire a lui L. Șăineanu a ajuns la Cameră, ultima soluție pentru deblocarea ei. Publicase între timp alte două importante lucrări, ''Istoria filologiei române'' și ''Ioan Eliad Rădulesca ca grămătic și filolog,'' ambele în 1892<ref name="ftn23">V. Lazăr Șăineanu, ''Istoria filologiei române.'' Prefață de B. P. Hasdeu (Buc., Editura Librăriei Socecu, 1892) și Lazăr Șăineanu, ''Ioan Eliad Rădulescu ca grămătic și filolog.'' Conferință ținută la Ateneul Român, 23 aprilie 1892 (Buc., Stabilimentul Grafic I. V. Socecu, 1892).</ref>, care constituiau – logic – noi atuuri în favoarea împământenirii sale. Cum primise însă o lovitură grea din partea Senatului, L. Șăineanu a fost obligat să iasă din pasivitate și să-și pregătească dinainte sprijinul unor deputați. Hasdeu i-a dat în acest sens o mână de ajutor importantă, făcând lobby printre deputați pentru discipolul său. Regele îl rugase pe primul ministru, Lascăr Catargiu, să aibă grijă pentru a nu se repeta votul din Senat și acesta se conformase. Generalul | După aproape doi ani, în 1893, cererea de încetățenire a lui L. Șăineanu a ajuns la Cameră, ultima soluție pentru deblocarea ei. Publicase între timp alte două importante lucrări, ''Istoria filologiei române'' și ''Ioan Eliad Rădulesca ca grămătic și filolog,'' ambele în 1892<ref name="ftn23">V. Lazăr Șăineanu, ''Istoria filologiei române.'' Prefață de B. P. Hasdeu (Buc., Editura Librăriei Socecu, 1892) și Lazăr Șăineanu, ''Ioan Eliad Rădulescu ca grămătic și filolog.'' Conferință ținută la Ateneul Român, 23 aprilie 1892 (Buc., Stabilimentul Grafic I. V. Socecu, 1892).</ref>, care constituiau – logic – noi atuuri în favoarea împământenirii sale. Cum primise însă o lovitură grea din partea Senatului, L. Șăineanu a fost obligat să iasă din pasivitate și să-și pregătească dinainte sprijinul unor deputați. Hasdeu i-a dat în acest sens o mână de ajutor importantă, făcând lobby printre deputați pentru discipolul său. Regele îl rugase pe primul ministru, Lascăr Catargiu, să aibă grijă pentru a nu se repeta votul din Senat și acesta se conformase. Generalul Manu, președintele Camerei, a fost și el foarte grijuliu și a sprijinit deschis cererea de împământenire a autorului ''Istoriei filologiei române.'' Dintre deputați, doar Iacob Negruzzi (care, în treacăt fie zis, deși îi publicase articolul lui L. Șăineanu în ''Convorbiri literare'', tot acolo găzduise apoi și „replici” care-i denaturau înțelesul, semn că directorul revistei era pe aceeași poziție cu V.A. Urechiă) îi era ostil în mod deschis, dar opinia lui n-a putut câștiga destui adepți printre deputați<ref name="ftn24">„La Cameră n-am întâlnit decât un singur adversar declarat, d. Iacob Negruzzi, care pe de o parte îmi publica studiile în ''Convorbiri literare'' [...] și care, pe de altă parte, mergând pe brizele glorioase ale d-lui Urechiă din Senat, insinua [...] refrenul binecunoscut (nu fără o mică variație de soiul său): «D-l Șăineanu a denigrat țara... în limba engleză!»” Cum mai nimeni dintre deputați nu știa engleza și nu putea verifica acuza, calomnia devenea convingătoare... „Iată deci această acuzație formulată pentru a doua oară: emisă mai întâi de d-l Urechiă, inconștient repetată apoi de d-l Negruzzi, ea va fi un pic mai târziu, cum vom vedea, și a d-lui Dim. Sturdza.” Lazare Sainéan, ''Une carriere philologique...,'' p. 18.</ref>. Așa s-a făcut că, în Cameră, cererea de naturalizare a lui L. Șăineanu a primit în 1893 vot clar favorabil pe ansamblul deputaților: 76 voturi pentru împământenire, 20 contra<ref name="ftn25">Const. Șăineanu, ''Lazăr Șăineanu: 1859-l934'' (București, Editura «Cultura Poporului», 1935), p. 13.</ref>. | ||
== Actul II: 1893-1895 == | == Actul II: 1893-1895 == | ||